Plângere contravenţională. Sentința nr. 827/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 827/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 27281/245/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL C.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 827/2013
Ședința publică din data de 04.09.2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: R. V. T.
GREFIER: TUDORIȚA G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul B. S. A., în contradictoriu cu intimatul I. C., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în cauză la prima și la a doua strigare, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Constată că s-a trimis spre conexare dosarul civil nr._ la dosarul civil nr._ .
Având în vedere că în dosarul nr._ se află răspunsul la comisia rogatorie care s-a solicitat în prezentul dosar și care din eroare s-a înregistrat sub un nou dosar, instanța reține că sunt îndeplinite prevederile art. 164 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite excepția conexității și dispune conexarea dosarului civil nr._ la dosarul prezentei cauze, respectiv la dosarul nr._ .
Având în vedere că s-a primit răspunsul comisiei rogatorii, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 06.09.2012, petentul B. S. A., în contradictoriu cu intimatul I. C., s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.08.2012.
În motivare petentul a arătat că procesul verbal nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, sarcina acestor probe revenind I. C., în sprijinul acestei opinii fiind jurisprudența CEDO (cauza A. contra Romaniei și Cauza Malige vs. Franța) și cea a Curții Constituționale a României.
A susținut că un prim aspect de anulare a procesului verbal îl reprezintă faptul că agentul constatator nu i-a consemnat petentului obiecțiunile formulate, conf. prev. art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, faptul ca a avut obiecțiuni de făcut reieșind și din refuzul de a semna procesul verbal.
A mai arătat că martorul asistent nu a fost prezent în momentul întocmirii procesului verbal, și deci cand petentul a refuzat să semneze, agentul constatator nerespectând prev. art. 19 din OG 2/2001, completând cu informații false procesul verbal.
În dovedirea cererii s-a depus procesul verbal de contravenție (f.8) și s-a solicitat proba cu martori, înscrisuri și înregistarea foto sau video a faptei.
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.
Intimatul a depus întâmpinare la data de 06.11.2012 prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Iași avand în vedere ca fapta a fost constatată în localitatea Fundătura.
La data de 07.11.2012 Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
La data de 11.03.2013 intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului.
A sustinut ca fapta petentului a fost contatata cu propriile simturi de agentul constatator, astfel incat actul de sanctionare si constatare se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie si face intotdeauna dovada pana la proba contrara, sarcina probei conform art. 1169 C.Civil revenind petitionarului si nu intimatului.
Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.
În privința ordinului de serviciu a susținut că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu, ci în temeiul art. 26 alin. 1 pct. 10 și 18, art. 28 alin. 1 din Legea 218/2002 și art. 2 alin. 1 din Legea 360/2002
In probatiune s-a depus copie proces verbal de contravenție și de afișare, raport agent constatator și s-a solicitat audierea martorului semnatar al procesului verbal Lucacs M., menționandu-se ca nu au fost întocmite alte acte cu ocazia încheierii procesului verbal.
La data de 26.03.2013 petentul a depus note de ședință prin care a arătat că procesul verbal a fost întocmit de o persoană care nu avea competență legală de a constata contravenții rutiere și fapta contravențională nu există.
Intimatul a depus la dosar (f.28-29) dovada faptului că agentul constatator S. F. avea calitatea de polițist rutier la data constatării contravenției petentului.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți și declarația martorului asistent L. M. prin comisie rogatorie la Judecatoria Mediaș.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ incheiat la data de 24.08.2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C., petentul a fost sanctionat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei si suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 retinandu-se in sarcina acestuia ca că la data de 24.08.2013, ora 01:35 în localitatea Fundătura, km 32 a condus autoturismul marca Audi cu nr._ din direcția C.-N. către D. efectuând manevra de depășire a unei autoutilitare în zona de acțiune a indicatorului rutier depășirea interzisă, încălcând marcajul longitudinal continuu.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 :”Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind depasirea”.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat la data de 24.08.2012, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța arată că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
In privinta sustinerii petentului ca agentul constatator nu i-a consemnat obiecțiunile formulate, conf. prev. art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, instanța reține că acesta nu este un caz de nulitate absoluta, ci de nulitate relativa, astfel ca pentru a se retine ca o cauza de nulitate a procesului verbal, petentul, in temeiul art. 1169 C.Civil, trebuia sa faca dovada că a suferit un prejudiciu ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, lucru pe care nu l-a făcut. Mai mult, instanța reține că petentul a avut posibilitatea de a-și expune obiecțiunile cu privire la procesul verbal în cadrul prezentei plângeri contravenționale.
Referitor la faptul că martorul asistent care a semnat procesul verbal nu a fost de față la întocmirea lui, și la momentul la care petentul a refuzat semnarea acestuia, instanța reține că rolul martorului asistent este acela de a confirma faptul că petentul nu a fost de față la întocmirea procesului verbal sau că a refuzat semnarea acestuia. În speță petentul a recunoscut că a refuzat semnarea procesului verbal, astfel încât nu se poate susține că a suferit un prejudiciu ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. Mai mult, din declarația martorului asistent L. M. rezultă că a fost de față la întocmirea procesului verbal al petentului, fiind oprit expres pentru acest lucru de către agentul constatator.
Instanța mai reține că agentul constatator S. F. avea calitatea de polițist rutier la data constatării contravenției petentului, adică 24.08.2012 conform tabelului de la f. 28-29.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Petentul a sustinut ca nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, însă această afirmație este răsturnată de declarația martorului L. M. (f.4 dosar comisie rogatorie).
Din declarația acestui martor rezultă că la data încheierii procesului verbal conducea un autotren și a fost depășit de către autoturismul condus de petent într-o zonă în care era linie dublă continuă și indicatorul „Depășirea interzisă”.
Astfel instanta retine ca petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de temeinicie a procesului verbal desi la randul sau s-a bucurat de prezumtia de nevinovatie.
In privinta individualizării sancțiunii, instanta retine ca art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, prevede ca sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Instanta retine ca fapta petentului de a depasi in raza de actiune a indicatorului rutier „Depasirea interzisa”, încălcând marcajul longitudinal continuu, are un grad de pericol social ridicat, petentul punand in pericol atat siguranta sa cat si a celorlalti participanti la trafic, motiv pentru care nu se justifică aplicarea sancțiunii avertismentului.
Față de situația de fapt și de drept expusă, constatand ca petentului i s-a aplicat minimul de amenda prevazut de lege, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neintemeiata plângerea contravențională formulată de petentul B. S. A., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 24.08.2012 de către organul constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., pe care îl va menține ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. S. A., cu domiciliul in Negrești, .. 36, jud. V., în contradictoriu cu intimatul I. C., cu sediul în mun. C.-N., ., jud. C. și în consecință:
Menține procesul verbal . nr._ încheiat la 24.08.2012 de către organul constatator I. C..
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
R.-V. T. T. G.
Red./Dact/RVT/T.G.
23.09.2013/4 ex.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 06-06-2013, Judecătoria GHERLA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 21/2013. Judecătoria... → |
|---|
