Acţiune în constatare. Sentința nr. 905/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 905/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 905/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 905/2015
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: M. G. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta . PRIMAR în contradictoriu pârâții R. L. M., D. A. și P. A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise și având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 30.09.2015.
INSTANȚA
Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanta Comisia locală F.-Gherlii în contradictoriu cu pârâții R. L. M., D. A. și P. A., se solicită instanței constatarea calității de proprietar al reclamantei asupra terenului de 1000 mp situat în extravilanul . 56 . cu stabilirea limitelor de hotar a acestui teren, respectiv față de terenul din ., proprietatea pârâtelor de ordin 1-2, ca fiind drumul de exploatare agricolă ce face legătura dintre DJ 109C și Valea Fizeșului, iar față de terenul tarlau 58 . pârâtului de ordin 3, ca fiind canalul de scurgere a apelor pluviale ce face legătura dintre DJ 109C și Valea Fizelului, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere, cu motivarea că terenul mai sus arătat a fost dobândit de către reclamantă în baza HCL 31/2013, tewrenul fiind rezultat din schimbarea cursului apei de pe Valea Fizeșului, astfel că trenul de 1000 mp, respectiv de 916 mp rezultat prin măsurători nu a aprținut nimănui anterior cooperativizării. Pe acest teren reclamanta a demarat o investiție de amplasare a unei stații de epurare, astfel că scopul acestei acțiuni este de a se constata dacă pârâții emit vreo pretenție asupra terenului, având în vedere valoarea mare a investiției, dorind să evite un litigiu costisitor.
Pârâtele de ordin 1 și 2 au depus o întâmpinare prin care se solicită instanței respingerea acțiunii promovate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că prin Hotărârea nr. 31/2013 se aprobă trecerea suprafeței de 1000 mp în inventarul bunurilor aparținând domeniului public, schimbându-se totodată și categoria de folosință din arabil în curți construcții pentru realizarea proiectului stație de epurare, cu toate că pârâtele au calitatea de proprietare asupra terenului arătat, fiind și contactate de către reprezentanți ai reclamantei pentru a discuta dacă sunt de acord cu vânzarea a 10 ari din teren. Cu toate că au fostd e acord, după 6 luni, prin HCL 31/2013, din care reiese că terenul este în proprietatea sa, astfel că se opun admiterii acțiunii.
Excepția nelegalității actului administrativ emis de autoritatea locală administrativă, respectiv a Hotărârii Consiliului local F.-Gherlii nr. 31/2013, invocată prin întâmpinare de către pârâte, nu s-a mai susținut de către pârâte, renunțând la excepția invocată, astfel că instanța va lua act că pârâtele au renunțat la excepția invocată, motiv pentru care nu se va mai analiza de instanță.
În cauză a fost depusă o lucrare tehnică și o Hotărâre de Consiliu local nr. 35/2015, prin care reclamanta și-a restrâns obiectul dedus judecății.
Analizând pe fond acțiunea dedusă judecății, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 31/19.07.2013, Consiliul local F. Gherlii, ca autoritate locală administrativă, a hotărât, în temeiul art. 46(1) din Legea nr. 215/2001, art. 45și art. 36(2) din același act normativ, trecerea în domeniul public al comunei F. Gherlii a imobilului constând în teren în suprafață de 1000 mp, situat în extravilanul localității F.-Gherlii, tarlaua 56, . și trecerea în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei F.-Gherlii în vederea realizării pentru interesul public, a unei stații de epurare a apelor uzate menajere în localitatea F.-Gherlii. (f. 6).
Prin titlul de proprietate nr._, a fost reconstituit dreptul de proprietate al numiților P. L., P. R. și pârâtul P. A., toți moștenitori ai defunctului P. D., pentru suprafața totală de 3 ha 2575 mp în F.-Gherlii. (f. 17).
În cauză s-a efectuat și depus o documentație tehnică topografică extrajudiciară, întocmită de ing. M. A. și P. D., din care rezultă că terenul, domeniul public al comunei F.-Gherlii ./1, măsurat la fața locului are o suprafață reală de 730 mp și nu de 1000 mp sau 737 mp cât s-a menționat inițial prin Hotărârea Consiliului local F.-Gherlii, cu următoarele vecinătăți: Nord – drum 109C, Vest – Drum de exploatare agricol, Sud – Valea Fizeșului și Est – Control de deversare a apelor pluviale și de colectare a apelor din amonte. Din cuprinsul schiței și a planului de amplasament al terenului în cauză, rezultă că acest teren nu se suprapune în nici un fel cu terenul extravilan al pârâților, înscris în titlul de proprietate arătat mai sus, de altfel, așa cum se poate observa pe planul de amplasament de la fila 83, atât terenul pârâților cât și al reclamantei, nu se învecinează unul cu celălalt, ci au vecinătăți diferite.
Pârâtele, prin avocatul ales, cărora li s-a comunicat lucrarea tehnică extrajudiciară, au fost de acord cu concluziile acesteia, și cu întinderea de suprafață al terenului reclamantei.
Din întreaga stare de fapt prezentată, rezultă că terenul în suprafață reală măsurată de 730 mp situat în extravilanul comunei F.-Gherlii, ./1, se află în domeniul public al comunei și nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul legii nr. 18/1991, nu a aparținut antecesorilor pârâtelor și nici nu se suprapune în vreun fel cu vreo suprafață de teren din terenul retrocedat pârâtelor și înscris în titlul de proprietate arătat mai sus. Prin urmare, dreptul de proprietate al pârâtelor nu a fost încălcat în vreun fel prin trecerea acestui teren în domeniul public al comunei F.-Gherlii.
Raportat la aceste considerente, instanța în temeiul art. 560 cod civil nou, art. 35 din Noul Cod de procedură civilă, art. 45, 46 din Legea nr. 215/2001, va admite acțiunea civilă a cărui obiect a fost restrâns de reclamanta Comisia locală F.-Gherlii împotriva pârâtelor R. L. M., D. A. și P. A. și se va constata calitatea de proprietar al reclamantei asupra terenului în suprafață reală, măsurată la fața locului, de 730 mp, situat în extravilanul comunei Fizeșul Gherlii în tarlaua 56, . care are ca limite de proprietate: Nord - drum 109 C, Vest - drum de exploatare agricol, Sud – Valea Fizeșului și Est – canal de deversare a apelor pluviabile și colectare a apelor din amonte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă al cărui obiect a fost restrâns, formulată de reclamanta . PRIMAR M. I. cu sediul în comuna FIZEȘUL GHERLII, ., J. CLUJ împotriva pârâților R. L. M. domiciliată în G. ,., J. CLUJ, D. A. domiciliată în D., ., J. CLUJ și P. A. domiciliat în .. 242, J. CLUJ și în consecință:
Constată calitatea de proprietar al reclamantei asupra terenului în suprafață reală, măsurată la fața locului, de 730 mp, situat în extravilanul comunei Fizeșul Gherlii în tarlaua 56, . care are ca limite de proprietate: Nord - drum 109 C, Vest - drum de exploatare agricol, Sud – Valea Fizeșului și Est – canal de deversare a apelor pluviabile și colectare a apelor din amonte.
Cheltuieli de judecată nu au mai fost solicitate.
Ia act că s-a renunțat la excepția nelegalității hotărârii Consiliului Local Fizeșul Gherlii nr.31/2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. StănilăMatedan G. M.
Red.Dact. CS/CS/12.10.2015
Tipărit/MGM/12.11.2015/6 ex.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 309/2015. Judecătoria GHERLA | Fond funciar. Sentința nr. 908/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|








