Plângere contravenţională. Sentința nr. 938/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 938/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 938/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 938/2015
Ședința publică din data de 6 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. I. R.
GREFIER: C. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. I., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ din cadrul PRIMĂRIEI M. B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată că s-a atașat, din oficiu, la fila 20, copie a cererii înregistrate sub dosar nr._, având ca obiect obligație de a face, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată prin întâmpinare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 03.06.2015, sub nr._, petentul B. I. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/14.05.2015 încheiat de intimata DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ din cadrul PRIMĂRIEI M. B..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a săvârșit fapta reținută, deoarece la data emiterii procesului verbal, autoturismul era vândut numitului D. C. B..
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În probațiune, a fost depus procesul verbal contestat (f.4).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.3).
La data de 12.06.2015, petentul a depus la dosar, la fila 8, o cerere prin care solicită radierea autoturismului, cerere care face deja obiectul dosarului nr._ (f.20), al Judecătoriei G..
La data de 24.07.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei B., în raza de competență a căreia s-a produs contravenția reținută în procesul verbal contestat.
Asupra excepției necompetenței teritoriale invocate prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/14.05.2015 încheiat de intimata DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ din cadrul PRIMĂRIEI M. B., petentul B. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 lit. l¹ din H.C.L. 18/2008.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut faptul că în data de 14.05.2015, ora 07.23, în municipiul B., autoturismul marca Volkswagen, cu număr de înmatriculare_, proprietatea contravenientului, a fost depistat, fotografiat și identificat pe domeniul public al municipiului B., respectiv pe . fiind expus în scopul înstrăinării.
Potrivit art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Prin urmare, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția.
În cauză, din cuprinsul procesului-verbal de contravenție rezultă că fapta reținută în sarcina petentului a fost săvârșită în municipiul B..
Dispozițiile O.G. nr. 2/2001 referitoare la competența teritorială a instanței pentru soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție sunt norme imperative, instituind un caz de competență teritorială exclusivă. Prin urmare, raportat la prevederile anexei H.G. nr. 337/1993, instanța constată că soluționarea unei asemenea plângeri împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.05.2015 încheiat de intimata DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ din cadrul PRIMĂRIEI M. B., prin care se constată săvârșirea unei fapte în municipiul B., nu este de competența Judecătoriei G., ci de competența teritorială exclusivă a Judecătoriei B..
Potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ. și art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei G., invocată de intimat, și să decline competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată de intimată.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul B. I., având CNP_ și domiciliul în comuna Mintiu Gherlii, ., jud. Cluj, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/14.05.2015 încheiat de intimata DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ din cadrul PRIMĂRIEI M. B., cu sediul în B., ., jud. B., în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. I. RusuCristina I.
Red./ dact. - D.I.R./ C.I.. – 4 ex. – 16 octombrie 2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 907/2015. Judecătoria GHERLA | Fond funciar. Sentința nr. 933/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|








