Cereri. Sentința nr. 793/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 793/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 793/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 793/2015
Ședința publică de la 07 Iulie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: I. L. G.
GREFIER: C. L. P.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții I. L. V. și I. D. A. în contradictoriu cu pârâtul F. V., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 16.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având nevoie de un timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru datele de 23.06.2015, 30.06.2015 și 07.07.2015.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.09.2011 pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ reclamanții I. L. V. și I. D. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul F. V., ca instanța să dispună rezoluțiunea actului juridic intitulat „contract de schimb – proiect” și restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtului să le restituie suma de 100.000 lei reprezentând diferență preț, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 430/04.0.2013 Judecătoria G. a respins excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fond a respins acțiunea reclamanților (f. 152-154 dos. nr._ judecătorie), iar prin decizia civilă nr. 393/A/11.09.2013 Tribunalul Cluj a admis apelul declarat de reclamanții I. L. V. și I. D. A. și a desființat hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare (f. 29-34 dos. nr._ tribunal).
Prin acțiunea formulată reclamanții au arătat că la data de 23.02.2011, prin intermediul unei agenții imobiliare, au semnat cu pârâtul F. V. un contract de schimb imobiliar, urmând ca în locul apartamentului deținut de reclamanți și cu plata unei sulte în cuantum de 130.00o lei, reclamanții să primească imobilul – casă și teren aparținând pârâtului. Au arătat că din sulta convenită au achitat suma de 100.000 lei, dar intrând doar ulterior în posesia CF nr. 1271 G., și alături de alte surse, au aflat că în realitate casa are o vechime mult mai mare, fiind construită în anul 1936, deși la momentul încheierii contractului atât pârâtul F. V. cât și agentul imobiliar le-au dat asigurări că imobilul este construit în anul 1978, fără a prezenta acte în acest sens sau vreo autorizație de construcție. Reclamanții I. L. V. și I. D. A. au învederat că nu mai înțeleg să achite diferența de 30.000 lei și nici să perfecteze contractul, invocând vicierea consimțământului și caracterul ilicit al cauzei actului juridic, întrucât pârâtul a ascuns cu rea-credință anul real al construirii casei, iar dacă reclamanții ar fi cunoscut acest aspect, nu doar că nu ar fi acceptat o sultă atât de mare, dar nici nu ar fi încheiat contractul, apreciind că imobilul pârâtului poate fi oricând demolat din cauza vechimii.
În drept au invocat art. 1405-1408, 1409, 948, 968 C.civ.
În probațiune au depus înscrisuri (f. 4-10).
Acțiunea a fost timbrată cu 5 lei timbru judiciar, fiind admisă cererea reclamanților I. L. V. și I. D. A. de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru în cuantum de 6211 lei (f. 38 dos. nr._ judecătorie).
Prin întâmpinarea aflată la fila 28-30 din dos._ al Judecătoriei G., pârâtul F. V. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, recunoscând starea de fapt prezentată de reclamanți dar învederând că acestora nu le-a fost viciat consimțământul întrucât i-a informat, înainte de încheierea contractului, că imobilul a fost construit în anii 1978-1979, fără a deține autorizație de construcție, dar că reclamanții au arătat că nu îi interesează planul casei. A arătat că anul ridicării construcției nu a intrat în discuție la data semnării convenției dintre părți, prin urmare nu poate reprezenta motiv legal de invalidare a contractului, pârâtul menționând că a edificat această casă în 1979, conform actelor doveditoare. Pârâtul F. V. a apreciat că motivul „anul construcției” este doar un pretext găsit de reclamanți pentru a nu achita diferența de sultă și că la încheierea convenției a existat o cauză justă, constând în dobândirea proprietăților între copermutanți.
În drept a invocat art. 969 C.civ.
În probațiune au depus înscrisuri (f. 31-37).
În baza art. 255 rap. la art. 258 NCPC, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar în ambele cicluri procesuale, proba cu interogatoriul părților (f. 48-49, f. 54-60 dos. nr._ judecătorie), proba testimonială cu martorii M. A., S. V. (f. 61-62 dos. nr._ judecătorie), proba cu expertiza tehnică judiciară și răspunsul la obiecțiuni (f. 98-107, f. 126-128 – expert F. M. în dos. nr._ judecătorie).
Urmare a indicațiilor instanței de control judiciar, probatoriul în prezenta cauză a fost suplimentat în rejudecare, fiind administrată proba cu înscrisurile, proba testimonială cu matorii Vințe L., M. E., S. V. C., M. A. și Vințe P. (f. 37-38, f. 45-47, f. 57 dos. nr._ ), precum și proba cu expertiza tehnică judiciară și răspunsul la obiecțiuni (f. 62-81, f. 98-99 – expert Elkan G. în dos. nr._ ).
Sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul F. V. în fiecare ciclu procesual, se constată că prin decizia civilă nr. 393/A/11.09.2013 a Tribunalului Cluj (f. 33 dosar tribunal) s-a reținut că soluția pronunțată în primul ciclu procesual – în sensul respingerii acesteia – a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că excepția invocată de către pârât sub forma unei apărări la fila 12-15 din dosarul format în rejudecare nu mai poate face obiect de analiză din partea instanței.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de schimb încheiat de părțile prezentului litigiu la data de 23.02.2011, prin intermediul unei agenții imobiliare, s-a convenit ca în schimbul apartamentului proprietatea celor doi soți reclamanți și a unei sulte în cuantum de 130.00o lei, reclamanții să primească imobilul – casă și teren aparținând pârâtului, situat în G., ., părțile recunoscând încheierea acestei convenții și faptul că reclamanții I. L. V. și I. D. A. au achitat pârâtului F. V. suma de 100.000 lei, rămânând de achitat un rest de sultă de 30.000 lei pe care, pentru motivele învederate, reclamanții refuză să o achite, solicitând desființarea contractului și restituirea sumei de 100.000 lei ca efect al repunerii părților în situația anterioară.
Față de motivele invocate în susținerea acțiunii, instanța reține că apărările formulate de către reclamanții I. L. V. și I. D. A. sunt subsumate exigențelor legale privind condițiile de fond ale actului juridic astfel cum a fost asumat de părți, iar nu unor motive ținând de efectele specifice contractelor sinalagmatice, dar că indubitabil scopul urmărit prin promovarea acestei acțiuni a fost acela al desființării contractului și repunerea părților în situația anterioară. Prin urmare, fiind chemată să aplice norma de drept care corespunde situației de fapt calificată juridic de către parte, astfel cum a reținut și prin încheierea de ședință din data de 15.05.2015 (f. 23-24 dos. nr._ ), instanța constată că deși petitul de acțiune a fost intitulat „rezoluțiune”, în concret apărările formulate de reclamanți vizează pretinsa viciere a consimțământului și caracterul ilicit al cauzei actului juridic pe motiv că pârâtul ar fi ascuns cu rea-credință anul real al construirii casei. Pe cale de consecință, reținând că nici din starea de fapt astfel cum a fost prezentată și recunoscută în cea mai mare parte de către părți, nici din apărările formulate de reclamanți, nu se conturează existența vreunei pretinse neexecutări culpabile de către pârât a contractului sinalagmatic ce face obiectul cauzei, instanța constată că rezoluțiunea, ca temei de desființare al contractului semnat de părți, nu este incidentă în cauză ci dimpotrivă, pârâtul este cel care dorește executarea contractului și care și-a executat sau este de acord să-și execute prestația, astfel cum a fost asumată prin contract, reclamanții fiind cei care nu înțeleg să-și mai aducă la îndeplinire obligația asumată.
Analizând în continuare motivele de nulitate invocate de către reclamanții I. L. V. și I. D. A. în susținerea acțiunii, instanța reține că în concret condițiile de fond ale actului juridic civil sunt capacitatea de a încheia actul, consimțământul, obiectul și cauza actului juridic civil. De asemenea, sub aspectul consimțământului, o cerință de valabilitate a acestuia constă în caracterul conștient și liber al voinței de a încheia contractul ce face obiectul litigiului, respectiv manifestarea de voință a părților, deși asumată, nu trebuie să fie alterată în conținutul său intelectual, conștient, iar din perspectiva cauzei, aceasta trebuie să existe, să fie reală, licită și morală.
Față de starea de fapt reținută, coroborat cu prezumția de valabilitate a cauzei instituită prin art. 967 C.civ., se constată că în prezentul litigiu apărările formulate de reclamanți pe temeiul cauzei ilicite, ca de altfel pe oricare dintre condițiile cauzei, sunt nefondate. Sub acest aspect, instanța reține că, în accepțiunea juridică a termenului, cauza reprezintă scopul actului juridic civil, respectiv obiectivul urmărit la încheierea sa, în analiza valabilității acestei condiții de fond a actului juridic doctrina de specialitate făcând distincție pe de-o parte între scopul imediat sau scopul obligației, stabilit pe principalele categorii de acte juridice ca element abstract și invariabil, iar pe de altă parte între scopul mediat, respectiv scopul actului juridic civil, dat de motivul concret și variabil care determină o parte să încheie un anumit act juridic.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză se reține că în concret cauza contractului de schimb încheiat de părțile prezentului litigiu la data de 23.02.2011 îndeplinește atât exigențele scopului imediat specific contractului asumat de părți, cât și scopul mediat privind motivul determinant al încheierii actului juridic. Astfel, din pozițiile procesuale exprimate și răspunsurile părților la interogatoriu, (f. 48-49, f. 54-60 dos. nr._ judecătorie) instanța reține că fiecare parte și-a prefigurat mental și a urmărit obținerea contraprestației oferite, reclamanții dorind să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului casă aparținând pârâtului, pentru a se muta în acest loc - acesta fiind scopul concret al operațiunii juridice la care părțile și-au dat acordul – aspect ce rezultă din declarațiile martorilor S. V. și M. A. (f. 45-46dos. nr._ ). Prin urmare este cert că a existat cauza care a dus la încheierea actului juridic, inclusiv sub aspectul destinației finale avute în vedere de reclamanți, respectiv aceea de a locui în acel imobil astfel dobândit, iar susținerea reclamanților în sensul că imobilul poate fi oricând demolat din cauza vechimii – aspect care ar fi de natură să pună în discuție scopul mediat al contractului de schimb - nu este susținută de probatoriul administrat, ci din raportul de expertiză tehnică judiciară, coroborat cu fotografiile depuse de către expert dar și raportat la valoarea la care a fost evaluată construcția (f. 62-81 dos. nr._ ), se constată că imobilul este întreținut și cel puțin aparent nu prezintă riscuri de a se dărâma sau demola. Tot astfel, afirmația martorei S. V. (f. 45) în sensul că reclamanții doreau să mai ridice un nivel nu se coroborează cu alte mijloace de probă din dosar, motiv pentru care nu va fi reținută de către instanță, astfel că se constată că imobilul aparținând pârâtului F. V. răspundea scopului de locuință pentru care s-a dorit dobândirea sa de către reclamanți.
Raportat la conținutul art. 968 C.civ. conform căruia „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”, se reține că reclamanții I. L. V. și I. D. A. nu au dovedit caracterul ilicit al cauzei, din moment ce, pentru actele juridice numite – cum este și contractul de schimb, reglementat la art. 1405-art. 1409 din Codul Civil – doar scopul mediat poate să fie ilicit, ori astfel cum s-a reținut anterior, scopul mediat urmărit de fiecare parte a corespuns unei manifestări specifice prin care nu s-a încălcat vreo dispoziție a legii și nici nu s-a adus atingere ordinii publice sau moralei. Tot astfel, cauza obligației asumate de reclamanți este reală, neexistând nicio eroare asupra scopului mediat urmărit de către părți la semnarea actului, acestea fiind în perfectă cunoștință de cauză asupra obligațiilor asumate și a „câștigurilor” pe care le urmăreau.
În schimb, analizând condiția caracterului liber și neviciat al consimțământului dat de reclamanți pentru încheierea contractului de schimb, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile dolului ca viciu de consimțământ, constând în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic, în cauza fiind vorba despre un dol principal ce poartă asupra unor împrejurări importante la încheierea contractului, respectiv vechimea construcției pe care copermutantul urma să o dea în schimbul apartamentului reclamanților, însoțit de plata unei sulte.
Analizând elementele dolului, instanța constată că elementul obiectiv, material, a constat în primul rând într-o acțiune comisivă din partea pârâtului, care după cum însuși recunoaște prin poziția procesuală exprimată, le-a adus la cunoștința reclamanților, înainte de semnarea contractului, faptul că imobilul a fost construit în anii 1978-1979, ori față de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară este cert că acest lucru nu corespunde adevărului, expertul arătând că imobilul proprietatea pârâtului a fost „parțial reconstruit și extins” în anii 1976-1977, din construcția veche fiind păstrați pereții exteriori din piatră pe fundație tot din piatră, iar partea vizibilă a zidului de piatră de 1,74 m a fost continuată până la o înălțime interioară de 2,54 m, porțiune umplută cu cărămidă; tavanul, șarpanta și învelitoarea s-au refăcut prin utilizarea în procent de 80% a vechilor materiale; ca suprafață casa veche reprezintă 59% din suprafața casei; procentul de zidărie veche de piatră reprezintă 70% din volumul pereților (f. 68 dos. nr._ ).
Față de aceste concluzii ale expertului, instanța reține că susținerile pârâtului F. V., statuate pe tot parcursul litigiului, în sensul că imobilul a fost construit în anii 1978-1979 nu sunt adevărate, fiind cert că imobilul a fost doar reconstruit și extins în această perioadă, aspect pe care pârâtul a omis a-l aduce la cunoștința reclamanților, aspect care îmbracă și forma dolului prin reticență. În acest context se reține că apărarea aceluiași pârât în sensul că reclamanții nu au fost interesați de planul casei ori că anul ridicării construcției nu a intrat în discuție la data semnării convenției dintre părți, chiar adevărate dacă ar fi, nu prezintă relevanță juridică sub aspectul relei-credințe a pârâtului care a informat greșit, intenționat și deliberat reclamanții în sensul că a construit casa în 1978-1979, fără a le prezenta situația reală pe care este indubitabil că o cunoștea. Ori dacă pârâtul ar fi prezentat această situație reală, din întreg probatoriul de la dosar precum și din comportamentul firesc al oricărui participant la circuitul civil, rezultă că aspectul anului construirii ar fi reprezentat un element de natură să influențeze consimțământul reclamanților la semnarea contractului, față de amploarea în care vechea construcție – fundație, pereți și acoperiș – a fost păstrată.
Totodată se mai reține că, în acest cadru, nu se poate reține vreo culpă sau lipsă de diligență a reclamanților, pârâtul arătându-le că nu deține autorizație de construcție pentru imobile, iar dacă reclamanții ar fi studiat extrasul CF nr._ G. (nr. CF vechi 1271) ar fi constatat cel mult că imobilul casă de sub A1.1 a fost intabulat în anul 1975, și doar din extrasul CF vechi rezultând intabularea unui imobil casă în anul 1936. Prin urmare, nici documentele de publicitate imobiliară nu ar fi înlăturat neapărat credința reclamanților, bazată în principal pe afirmațiile pârâtului – în sensul anului ridicării construcției, fiind oricând posibil ca imobilul să fi fost dărâmat cu totul și ulterior reconstruit din temelii, ori este cert că acest lucru nu s-a întâmplat. De altfel, vechimea construcției și caracterul limitat al lucrărilor efectuate în anul 1978-1979 de către pârât rezultă și din declarațiile martorilor Vințe L. și Vințe P. (f. 37- f. 57 dos. nr._ ), care au deținut anterior imobilul și l-au înstrăinat pârâtului conform contractului de la fila 30-31 dos. nr._, aceștia arătând că părinții martorului au cumpărat casa în anul 1949, fiind o casă veche, iar martora deși a locuit în acel imobil aproximativ doi ani iar apoi a fost vecină în zonă cu reclamantul, a învederat că nu știe dacă pârâtul a dărâmat sau nu vechea construcție – ori dacă lucrările ar fi fost de amploarea era mult mai probabil ca martora să-și amintească o astfel de împrejurare.
În final, sub aspectul elementului obiectiv al dolului, se mai reține că acesta rezultă și din faptul că pârâtul nu a recunoscut nici un moment faptul că nu a construit casa în anii 1978-1979, ci doar a renovat-o într-o oarecare măsură și a extins-o, și în plus, fiind chemat la sediul agentului imobiliar de către reclamanți cu solicitarea de a prezenta acte cu privire la imobil sub aspectul datei ridicării sale, pârâtul ar fi arătat că actele sunt la expertul topograf și nu le poate prezenta, aspect relevat de martorul M. A. – fila 46 dos. nr._ .
În ceea ce privește elementul subiectiv al dolului, instanța constată că intenția pârâtului F. V. de a-i induce în eroare pe reclamanți pentru a-i determina să încheie contractul rezultă din întreg probatoriul cauzei, fiind ușor a fi dedusă din elementul obiectiv prin care s-a manifestat viciul de consimțământ, nefiind vorba despre o simplă neglijență din partea pârâtului.
Totodată, ținând cont de cerințele art. 960 C.civ.privind condițiile dolului, instanța reține, potrivit celor statuate anterior, că mijloacele viclene la care a recurs pârâtul, precum și omisiunea de a comunica situația reală a imobilului îi este personală și provine așadar de la co-contractant, și că în plus motivul asupra căruia s-a răsfrânt manifestarea elementului obiectiv al dolului – respectiv vechimea construcției - a fost determinant pentru însăși încheierea actului juridic dintre părți. Pentru a reține aceasta instanța are în vedere mai mult aspecte, printre care faptul că reclamanții au dorit să cumpere imobilul pentru a se muta imediat și a locui acolo, urmând ca propria locuință – apartamentul celor doi soți să revină pârâtului, astfel cum arată martora S. V. prin depoziția aflată la fila din dos. nr._, și cum rezultă și din depoziția agentului imobiliar care a intermediat schimbul, respectiv martorul M. A., care învederează faptul că locuința pârâtului era terminată –aspect ce a reprezentant unul dintre motivele pentru care reclamanții au ales să încheie contractul cu acesta (f. 46 dos. nr._ ). Prin urmare, se reține a fi exclusă cumpărarea imobilului-casă în scop de investiție, în considerarea spre exemplu a poziționării terenului, dărâmării construcției de pe acesta și ridicării unei case noi – caz în care cel mai probabil vechimea construcției nu prezenta importanță pentru co-contractanți. Față de acest aspect, coroborat și cu faptul că reclamanții au agreat ca, pe lângă apartamentul dat în schimb, să achite și o sultă de 130.000 lei, evaluând casa pârâtului la valoarea de 230.000 lei astfel cum rezultă din contractul semnat de părți (f. 6 dos. nr._ ), și constatând că la nivelul anului 2011 aceasta valoare era una reală, nedisimulată, apropiată de valoarea rezultată din răspunsul la obiecțiunile la expertiză (f. 98-99 dos. nr._ ), se reține că acordul părților la încheierea contractului, și în particular la asumarea sa în aceste condiții de onerozitate, a avut ca reprezentarea idee că imobilul a fost construit în anul comunicat de pârât, iar nu cu mai bine de 40 de ani în urmă. Faptul că reclamanții erau interesați de construcții de dată recentă rezultă și din declarația martorului M. A., audiat la cererea pârâtului și care, în calitatea sa de agent care a intermediat schimbul dintre părți, a arătat că înainte de a se hotărî asupra imobilului pârâtului, reclamanții vizualizaseră anterior două case, ambele nefinisate și neterminate, prin urmare se poate concluziona că aspectul determinat pentru reclamanți a fost destinația de casă și caracterul „terminat” al construcției accesibilă imediat a fi locuită și a-și menține această calitate pentru mult timp, fără a necesita reparații sau alte investiții, caz în care anul construirii reprezintă cert un factor hotărâtor în formarea consimțământului la semnarea actului, de o asemenea manieră în care, dat fiind că un imobil construit în anul 1936 iar nu în anul 1978 nu corespundea scopului concret urmărit de părți, se poate reține că acestea nici nu ar fi încheiat contractul dacă ar fi cunoscut situația reală, respectiv dacă pârâtul F. V., de bună-credință, le-ar fi adus la cunoștință exact lucrările pe care le-a efectuat la casă în anul 1978.
În acest context instanța mai reține că apărările pârâtului în sensul că motivul „anul construcției” este doar un pretext găsit de reclamanți pentru a nu achita diferența de sultă nu sunt susținute de probatoriul administrat, în sensul că nu se poate nega interesul real al reclamanților în aducerea la îndeplinire a contractului – dovadă fiind și faptul că au achitat deja 100.000 lei pârâtului cu titlu de sultă -, iar a considera „un pretext” faptul dovedit în cauză că reclamanții au aflat doar ulterior anul real al ridicării celei mai mari părți a casei, în condițiile în care nici în cadrul litigiului pârâtul nu a recunoscut situația reală, afirmând în continuare că a construit casa în 1978, reprezintă doar o încercare nereușită din partea pârâtului de a-și strămuta propria culpă în persoana reclamanților, fiind cert că refuzul acestora de a achita diferența de 30.000 lei are la bază tocmai descoperirea dolului care le-a viciat consimțământul la semnarea actului.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, fiind probată existența dolului în condițiile art. 960 alin. 2 C.civ., și întrucât sancțiunea care intervine în cazul acestui viciu de consimțământ este nulitatea relativă, instanța va dispune anularea „contractui de schimb – proiect” încheiat de părți la data de 23.02.2011 și dând eficiență efectelor nulității, în temeiul principiului restituirii situație anterioare, care presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit astfel încât părțile să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat, instanța va admite și petitul doi al acțiunii și, în limitele investirii sale, va dispune obligarea pârâtuluiFODOR V. la restituirea în favoarea reclamanților I. L. V. și I. D. A., a sumei de 100.000 lei achitată de către aceștia cu titlu de sultă.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, reținând culpa procesuală a părții pârâte căzute în pretenții și față de soluția de admitere a acțiunii, instanța va obliga pârâtul să achite reclamanților suma de 12.649 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care: 5 lei timbru judiciar, 1400 lei contravaloare expertiză și răspuns la obiecțiuni în dos. nr._ (f. 68, f. 111, f. 135 din dosar), 2620 lei cu titlu de onorariu apărător în dos. nr._ (f. 139-141 din dosar), suma de 3000 lei cu titlu de onorariu apărător (f. 26-27 dosar tribunal), suma de 2852 lei taxă judiciară de timbru în apel (f. 16 dosar tribunal), suma de 2772 lei reprezentând contravaloare expertiză în rejudecare (f. 51, f. 110 dos. nr._ ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții I. L. V. și I. D. A., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. C. A. în Cluj-N., . nr. 25 ., în contradictoriu cu pârâtul F. V. cu domiciliul în . jud. Cluj, și în consecință:
Dispune anularea „contractului de schimb – proiect” încheiat de părți la data de 23.02.2011 având ca obiect schimb imobiliar cu plată sultă.
Dispune repunerea părților în situația anterioară și obligă pârâtul F. V. să restituie în favoarea reclamanților I. L. V. și I. D. A. a sumei de 100.000 lei achitată de către aceștia cu titlu de sultă în executarea contractului desființat.
Obligă pârâtul F. V. la plata în favoarea reclamanților a sumei de 12.649 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. LILIANACHIOREAN L. P.
Red.Dact. GIL./5 ex.
08.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1156/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 825/2015.... → |
|---|
