Pensie întreţinere. Sentința nr. 412/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 412/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 412/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 412/2015

Ședința publică din data de 14 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. I. R.

GREFIER: C. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile privind pe reclamantul S. D. V., asistat de reprezentant legal BAR C. D., în contradictoriu cu pârâtul S. E. R., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 C.proc.civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, nefiind excepții de invocat sau alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse în probațiune, apreciind-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, iar părțile nefiind prezente pentru a pune concluzii pe fond, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 05.02.2015, sub numărul_, reclamantul S. D. V., asistat de reprezentant legal BAR C. D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul S. E. R., să majoreze pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantului, prin raportare la venitul minim pe economie.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, fiind pe clasa a VIII-a, pretențiile au crescut, iar pensia de întreținere este foarte mică.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri (f.4-9).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.3).

Pârâtul, deși i s-a comunicat acțiunea și a fost legal citat pentru termenul de judecată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

La termenul de judecată din data de 14.04.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le legale, verosimile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 849/2010, pronunțată de Judecătoria D., în dosar nr._ (f.5, 6), pârâtul S. E. R. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei, în favoarea minorului S. D. V., născut la data de 07.09.2000, până la împlinirea majoratului de către aceasta din urmă.

Arătând că odată cu creșterea în vârstă, au crescut și nevoile sale, reclamantul a solicitat majorarea pensiei de întreținere.

Potrivit art. 516 C.civ., obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, însă este datorată numai dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege (art. 513). Astfel, are drept de întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale (art. 524). Conform art. 525 alin. 1 C.civ., minorul se află în stare de nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Referitor la debitorul întreținerii, acesta trebuie să dispună de mijloace pentru a o plăti sau să aibă posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora. Totodată, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale (art. 527 alin. 2).

În cauză, având în vedere vârsta reclamantului minor, născut la data de 07.09.2000, instanța consideră că acesta nu se poate întreține din munca sa, deci este în stare de nevoie.

Cu privire la mijloacele pârâtului de a plăti pensia de întreținere, legea permite obligarea atât a celui care are mijloace de a o plăti, cât și a celui care are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace (art. 527 alin. 1 C.civ.).

Având în vedere că nu a fost indicat locul de muncă al pârâtului și nici codul numeric personal al acestuia, pentru a fi efectuate demersuri în vederea aflării locului de muncă, precum și solicitarea expresă a reclamantului în acest sens, instanța va ține cont, la stabilirea mijloacelor materiale ale debitorului întreținerii, de nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de guvern.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1091/2014, începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 975 lei lunar.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 529 alin. 2 C.civ., va stabili în sarcina pârâtului obligația de plată a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 1/4 din venitul minim pe economie.

Pentru acestea, instanța va admite cererea și va majora pensia de întreținere stabilită prin Sentința civilă nr. 849/2010, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantului minor S. D. V., născut la data de 07.09.2000, de la suma de 150 lei, la suma de 243 lei, lunar, începând cu data de 05.02.2015 (data introducerii acțiunii, în temeiul art. 532 alin. 1 C.civ.) și până la majoratul minorului.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. D. V., având CNP_, asistat de mama sa BAR C. D., având CNP_, ambii cu domiciliul în comuna Mintiu Gherlii, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul S. E. R., domiciliat în D., ., ., ., jud. Cluj.

Majorează pensia de întreținere stabilită prin Sentința civilă nr. 849/2010, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantului minor S. D. V., născut la data de 07.09.2000, de la suma de 150 lei, la suma de 243 lei, lunar, începând cu data de 05.02.2015 și până la majoratul minorului.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

D. I. RusuCristina I.

Red./ dact. - D.I.R./ C.I. - 4 ex. – 15 mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 412/2015. Judecătoria GHERLA