Pensie întreţinere. Sentința nr. 575/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 575/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 575/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 575/2015
Ședința publică din data de 26 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. I. R.
GREFIER:C. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta MĂCEAȘE R. ZSUSZANNA, în contradictoriu cu pârâtul S. T. B., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta lipsă, d-na av. Andaluna B., cu împuternicire avocațială la dosar la fila 6, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei, la filele 65-66, s-a depus de către Primăria Cluj N. – Serviciul Autoritate Tutelară, ancheta socială.
La interpelarea instanței, reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus în prezenta cauză și depune la dosarul cauzei, la filele 67-68, chitanțe privind onorariul avocațial.
Instanța, nefiind excepții de invocat sau alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse în probațiune, apreciind-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Reprezentanta reclamantei solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de ¼ din venitul minim pe economie, de la nașterea minorei. Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei, la filele 69-79, practică judiciară. Cu cheltuieli de judecată: onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 26.08.2014, reclamanta MĂCEAȘE R. ZSUSZANNA, în contradictoriu cu pârâtul S. T. B., a solicitat instanței să dispună: exercitarea autorității părintești cu privire la minora Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, exclusiv de către reclamantă; stabilirea locuinței minorei, la locuința reclamantei; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de ¼ parte din veniturile sale lunare, începând cu data nașterii minorei, 18.08.2013; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că relația între părți a început în vara anului 2012, apoi în luna octombrie a suferit un avort spontan. În 16.12.2012, reclamanta l-a anunțat pe pârât că e posibil să fie din nou însărcinată, iar acesta s-a manifestat urât. Înainte de C., pârâtul a încercat să o convingă pe reclamantă să avorteze, solicitare pe care a reiterat-o și după 3 luni.
La data de 18.08.2013, s-a născut fiica părților, minora Măceașe R. P.. La începutul lunii septembrie 2013, pârâtul a vizitat fetița, i-a adus cadouri (scutece, păturică, flori pentru mamă) și a afirmat că dorește să își mai viziteze fiica. Vizitele și comportamentul adecvat unui tată au durat până în decembrie 2013.
În noiembrie 2013, la solicitarea reclamantei, pârâtul a refuzat să recunoască și în acte paternitatea.
La botezul fetiței, ce a avut loc în luna martie 2014, a fost prezent și pârâtul, care s-a comportat asemenea unui părinte, a făcut poze, în registrul bisericii unde a avut loc botezul apare numele său ca tată. La petrecerea de după botez, în prezența unei invitate, pârâtul a promis reclamantei că se va schimba. La botez, pârâtul a contribuit cu suma de 300 lei, iar de la nașterea fetiței și până la acest moment, i-a mai dat reclamantei suma de 50 lei.
În aceeași lună, pârâtul a continuat să își viziteze fiica, până la începutul lunii aprilie 2014, când a avut loc ultima vizită. În luna mai, a aflat și familia pârâtului de faptul că minora este fiica acestuia. În 26.06.2014, pârâtul a fost invitat la conciliere de către reclamantă, pentru remedierea situației paternității și a obligației de întreținere.
Pârâtul a recunoscut paternitatea minorei în data de 07.08.2014, zi în care i-a dăruit fetiței, prin intermediul mamei, niște fructe. Cu toate acestea, pârâtul nu contribuie la creșterea și educarea minorei, nici în natură și nici în bani.
De ziua minorei, pârâtul s-a limitat la a-i trimite niște urări pe telefonul reclamantei.
În luna iulie și începutul lunii august, deși a fost informat de faptul că minora a fost internată în spital, pârâtul a manifestat un dezinteres total.
Reclamanta a învederat instanței că motivul, pentru care solicită plata pensiei de întreținere începând de la nașterea minorei, constă în faptul că pârâtul este cel care a determinat-o pe reclamantă să aștepte îndeplinirea obligațiilor care îi revin față de minoră, prin aceea că erau perioade în care acesta își dădea interesul, dar și perioade de dezinteres total. Astfel, pârâtul a lăsat impresia că ar putea să își execute obligația de întreținere, acest comportament conturând o culpă a debitorului.
Față de comportamentul dezinteresat al pârâtului față de minoră și influența negativă a acestuia, reclamanta a solicitat să se stabilească exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă. De asemenea, reclamanta este cea care îi poate oferi minorei condiții materiale, morale și afective necesare unei dezvoltări armonioase.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483, art. 487, art. 488, art. 496, art. 499, art. 505 alin. 2, art. 510, art. 516, art. 529-532 C.civ., art. 411, art. 451-453 C.proc.civ.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri (f.7-21) și s-a cerut încuviințarea probei testimoniale.
Cererea a fost legal timbrată cu 60 lei taxă judiciară de timbru (f.26, 31).
Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat personal în instanță, la termenul de judecată din data de 03.03.2014.
În cauză, au fost încuviințate și administrate proba cu interogatoriul pârâtului (f.54, 58), proba testimonială cu martorii C. I. (f.55), R. A. M. (f.56) și M. A. (f.57), propuși de reclamantă, precum și proba cu înscrisurile de la dosar.
A mai fost efectuată anchetă socială la locuința reclamantei (f.65, 66) și a fost depusă, la dosar, adresă privind veniturile obținute de pârât (f.61).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din relația părților, în afara căsătoriei, a rezultat minora Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, fără a fi recunoscută de către tată la acest moment (f.7). Părțile nu au locuit împreună.
Botezul minorei a avut loc în data de 01.03.2014, iar în certificatul de botez, eliberat de parohia bisericii unde a avut loc botezul, apare pârâtul drept tată al minorei (f.13). Din fotografiile depuse la dosar și declarațiile martorilor rezultă că pârâtul a participat și la petrecerea de după botezul fetiței.
Pârâtul a recunoscut paternitatea ulterior, în data de 08.08.2014, prin declarație la serviciul de stare civilă, fiind eliberat apoi un nou certificat de naștere, cu numele pârâtului ca tată (f.8).
Pârâtul a recunoscut la interogatoriu (f.54), faptul că nu a contribuit financiar și material la creșterea fetiței, arătând că uneori îi mai ducea scutece (f.58) și că nu a contribuit cu bani nici la botezul acesteia. Instanța, pe baza susținerilor reclamantei, constată, însă, că pârâtul a contribuit cu suma de 350 lei, în total, apreciind că aceasta este mai interesată să rețină aceste aspecte și nu sunt motive pentru a relata neadevăruri, în acest sens. Cei trei martori audiați în cauză nu au avut cunoștințe legate de contribuția pârâtului la întreținerea și educarea fiicei sale.
Din declarația martorei C. I., rezultă că după nașterea fetiței, în perioada august – septembrie 2013, pârâtul a vizitat minora aproximativ de 5 ori, când a adus scutece, ciocolată, rochiță, iar apoi vizitele pârâtului aveau loc la intervale de 3-4 luni. Pârâtul nu s-a prezentat la ziua de naștere a minorei. Martora M. A. a declarat că de la nașterea minorei, pârâtul a vizitat-o doar de câteva ori. Aceste aspecte sunt recunoscute, într-o anumită măsură, și de către pârât care a arătat că „a fost când am vizitat-o o dată pe săptămână, uneori mai rar”.
Invocând dezinteresul pârâtului față de minoră, reclamanta a solicitat să se dispună ca autoritatea părintească cu privire la minora Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, să fie exercitată exclusiv de către mamă.
În drept, potrivit art. 397 C.civ. autoritatea părintească este exercitată de către ambii părinți, art. 398 C.civ. menționând, ca excepție, faptul că dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Potrivit art. 483 alin. 1 și 2 C.civ. autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
Astfel, ariile principale de exercitare a autorității părintești sunt obligația de a oferi copilului un cămin, responsabilitatea de a proteja și îngriji copilul, responsabilitatea de a disciplina copilul, responsabilitatea față de bunurile și proprietățile copilului, dreptul de a alege educația pe care o va urma copilul, dreptul de a alege religia copilului, dreptul de a decide cu privire la internarea copilului într-o unitate spitalicească, dreptul de a lua decizii cu privire la tratamentul pe care urmează a-l lua copilul, dreptul de a încheia acte legale în numele copilului, dreptul de a aproba transmiterea informațiilor personale sau confidențiale despre copil. Autoritatea părintească nu este un drept absolut și nelimitat, ea se termină acolo unde încep drepturile copilului.
Codul civil a consacrat principiul coparentalității, în sensul că autoritatea părintească aparține în mod egal ambilor părinți, se exercită împreună și în mod egal de către aceștia și de asemenea, răspunderea pentru creșterea copilului revine ambilor părinți. Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte are loc dacă unul din părinți este decedat sau declarat mort, pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești sau dacă, din orice alt motiv se află în neputința de a-și exprima voința. Rezultă așadar că exercitarea autorității părintești de către un singur părinte este situația de excepție, dată de o imposibilitate fizică, pe de o parte (moarte, dispariție, alte motive de imposibilitate de acest fel) sau o imposibilitate juridică sau morală (punere sub interdicție, decăderea din drepturile părintești etc.). În art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, sunt enumerate, cu caracter exemplificativ, motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Instanța constată că pârâtul și-a manifestat acordul, la termenul de judecată din data de 03.03.2015 (f.58), ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată exclusiv de către reclamantă. Cu toate acestea, instanța nu este ținută de înțelegerea părților, decât dacă este în interesul superior al minorei. De asemenea, este important ca părintele să nu fie încurajat să abandoneze obligațiile pe care le are referitor la deciziile care îl privesc pe copil, să renunțe la drepturile și îndatoririle sale părintești.
Din probele administrate în cauză, instanța reține că reiese dezinteresul vădit al pârâtului față de fiica sa. Astfel, de la nașterea acesteia și până în prezent, deci pentru o perioadă de mai mult de 1 an și 6 luni, pârâtul a contribuit la întreținerea minorei, cu suma de 350 lei și cu scutece.
În ceea ce privește relația dintre tată și fiică, constată că pârâtul a vizitat minora de câteva ori în perioada imediat de după naștere, iar apoi a vizitat-o rar, la intervale de câte 3-4 luni.
De asemenea, este de reținut faptul că pârâtul a recunoscut paternitatea abia după un an de la nașterea fiicei sale.
Față de acestea, și anume dezinteresul vădit al pârâtului față de fiica sa, reflectat de lipsa de implicare, materială și morală, în creșterea și educarea minorei, apreciază că învoiala părților nu este contrară interesului superior al minorei.
Prin urmare, în temeiul art. 398 C.civ., va dispune ca autoritatea părintească cu privire la minora Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, să fie exercitată exclusiv de reclamantă.
Cu privire la locuința minorei, constată că și în această privință, pârâtul a fost de acord cu admiterea cererii reclamantei de stabilire a locuinței minorei la mamă.
În drept, art. 496 C.civ., care reglementează locuința copilului, prevede următoarele:
(1) Copilul minor locuiește la părinții săi.
(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (…)
Instanța, având în vedere că de la nașterea sa, minora a locuit în permanență alături de mamă, ținând cont de vârsta fragedă a acesteia, învoiala părinților și faptul că din ancheta socială reiese că reclamanta asigură ansamblul condițiilor necesare pentru creșterea și dezvoltarea minorei, va stabili locuința minorei la locuința mamei.
Referitor la contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, în conformitate cu prevederile art. 402 alin. 1 C.civ., instanța reține că art. 499 din același act normativ instituie obligația solidară, pentru ambii părinți, de a da întreținere copilului lor minor. Însă, fiind stabilită locuința minorei la mamă, aceasta urmând a contribui constant și cu toate mijloacele sale la îngrijirea copilului, instanța se va raporta doar la contribuția ce urmează a o avea pârâtul pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Obligația de întreținere a copilului minor de către părinții săi este stipulată în mod imperativ în cuprinsul art. 499 și art. 516 C.civ., având un caracter legal, iar potrivit art. 529 alin. 1 și 2 C.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil (…). De asemenea, în privința dreptului la întreținere al minorului, sunt incidente și dispozițiile art. 525 C.civ., conform cărora minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Cu privire la mijloacele debitorului întreținerii, instanța constată că pârâtul obține venituri în calitate de angajat al S.C. Gavratel Telecom S.R.L., unde lucrează cu normă redusă (f.49-50), iar în lunile septembrie 2014 – februarie 2015, a realizat un venit net mediu în cuantum de 298 lei lunar (f.61). Instanța mai are în vedere și că, potrivit art. 527 alin. 1 C.civ., legea permite obligarea atât a celui care are mijloace de a o plăti, cât și a celui care are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. Astfel, instanța reține că pârâtul dispune de posibilitatea de a realiza un venit cel puțin egal cu salariul minim pe economie, împrejurarea că acesta înțelege să lucreze doar cu program redus nu poate conduce la diminuarea cuantumului obligației de întreținere. În aceste condiții, instanța se va raporta la nivelul salariului minim pe economie, pârâtul având obligația, conform legii, de a asigura în favoarea fiicei sale un minimum de condiții pentru întreținerea și creșterea sa.
În temeiul art. 529 alin. 2 C.civ., întrucât pârâtul nu a învederat instanței că ar mai avea alte obligații, va stabili pensia datorată minorei, la nivelul cotei de 1/4 parte din venitul minim pe economie.
Reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat să plătească pensie de întreținere începând de la nașterea minorei, susținând că prin comportamentul său oscilant, prin aceea că erau perioade în care acesta își dădea interesul, dar și perioade de dezinteres total, pârâtul este cel care a determinat-o pe reclamantă să aștepte îndeplinirea obligațiilor care îi revin față de minoră și, astfel, a lăsat impresia că ar putea să își execute obligația de întreținere.
În drept, potrivit art. 532 C.civ., (1) Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. (2) Cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.
La termenul de judecată din data 03.03.2015 (f.58 verso), întrebat dacă este de acord să achite pensie începând cu data de 18.08.2013, pârâtul a răspuns că achită „de când trebuie, dar reclamanta a spus că nu îi trebuie nimic atunci când am întrebat-o, spunând că se descurcă”. Pârâtul a mai arătat că reclamanta nu i-a cerut niciodată să contribuie material la creșterea fetiței, iar după ce i-a trimis invitația la conciliere, reclamanta i-a spus, din nou, că nu îi trebuie nimic.
Față de răspunsurile redate, instanța constată că pârâtul nu este de acord cu solicitarea reclamantei.
Analizând susținerile acesteia, instanța constată că sunt neîntemeiate și că introducerea cererii de chemare în judecată abia în data de 26.08.2014 nu se datorează culpei pârâtului. Trebuie precizat că, sub acest aspect, nu are relevanță dacă neexecutarea de către pârât a obligației de întreținere este culpabilă, ci strict dacă îi este imputabilă introducerea, de către mamă, a cererii de chemare în judecată, după un an de la nașterea minorei.
Astfel, instanța apreciază că, în condițiile în care de la nașterea minorei, potrivit chiar susținerilor reclamantei, pârâtul a contribuit doar cu suma de 350 lei (300 lei cu ocazia botezului, în martie 2014, 50 lei cu altă ocazie), în rest i-a mai dat fructe și scutece (și acestea, rar), au fost luni când nici nu a vizitat minora, a recunoscut paternitatea abia după un an, iar obligația de întreținere este una constantă, reclamanta avea posibilitatea de a solicita plata pensiei de întreținere, prin instanță, cu mult timp înainte, comportamentul pârâtului fiind unul categoric în sensul neîndeplinirii corespunzătoare a obligației legale de întreținere a fiicei sale.
Prin urmare, reținând că introducerea cererii de chemare în judecată nu a fost întârziată din culpa debitorului, în temeiul art. 532 C.civ., va stabili obligația pârâtului de a achita pensia de întreținere, de la data introducerii acțiunii, și anume 26.08.2014.
Instanța va mai avea în vedere faptul că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, aferent perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2014, a fost stabilit la suma de 900 lei lunar, prin H.G. nr. 871/2013, iar începând cu data de 1 ianuarie 2015, a fost stabilit suma de 975 lei lunar, potrivit H.G. nr. 1091/2014.
Ca urmare, va obliga pârâtul la plata în favoarea minorei Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 225 lei, începând cu data de 26.08.2014 și până la data de 31.12.2014, și în cuantum de 243,75 lei, începând cu data de 01.01.2015 și până la majoratul minorei sau noi dispoziții ale instanței.
În consecință, va admite în parte cererea de chemare în judecată, potrivit dispozitivului.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că, deși pârâtul a recunoscut în mare parte pretențiile reclamantei, a făcut-o la al doilea termen și, astfel, nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 454 C.proc.civ.
Așadar, fiind parte căzută în pretenții, în temeiul art. 453 C.proc.civ., va obliga pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 660 lei, reprezentând onorariul avocațial în cuantum de 600 lei (f.67, 68) și taxa judiciară de timbru în valoare de 60 lei (f.26, 31).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta MĂCEAȘE R.-ZSUZSANNA, având CNP_, domiciliul în Cluj-N., ., . și domiciliul procesual ales în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 74, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. T. B., domiciliat în ., ., jud. Cluj, cu CNP_.
Dispune exercitarea autorității părintești cu privire la minora Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, exclusiv de către mamă.
Stabilește locuința minorei la locuința mamei.
Obligă pârâtul la plata în favoarea minorei Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 225 lei, începând cu data de 26.08.2014 și până la data de 31.12.2014.
Obligă pârâtul la plata în favoarea minorei Măceașe R. P., născută la data de 18.08.2013, a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 243,75 lei, începând cu data de 01.01.2015 și până la majoratul minorei sau noi dispoziții ale instanței.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 660 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. I. RusuCristina I.
Red./ dact. - D.I.R./ C.I. - 4 ex. – 11 iulie 2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 202/2015. Judecătoria GHERLA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 314/2015.... → |
|---|
