Plângere contravenţională. Sentința nr. 1065/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 1065/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1065/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

G., ., cod poștal_

Tel: 0264-_ / fax 0264-_

Operator Date cu Caracter Personal 3188

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1065/2015

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: I. L. G.

GREFIER: L. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul N. M. C. și pe intimatul I. C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă petentul, lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța arată că s-a amânat cauza pentru a se depune constatarea amiabilă.

Petentul învederează că nu a găsit înscrisul, deși a luat legătura și cu persoana implicată – numitul M. M..

La interpelarea instanței dacă a avut nevoie de acea constatare amiabilă la lucrările de reparație a autovehiculului sau dacă a prezentat la vreo instituție sau societate pretinsa constatare amiabilă a daunelor, petentul învederează că nu a fost nevoie să își repare nimic și nu a folosit nicăieri înțelegerea amiabilă.

La interpelarea instanței, petentul învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus în cauză.

Instanța, nemaifiind alte cereri, propuneri sau excepții de formulat în cauză, declară terminată faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul în dezbateri.

Petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție și a amenzii aplicate, restituirea permisului de conducere, deoarece nu au fost victime și nu au fost constatate pagube materiale ale autovehiculelor pentru a fi nevoie de reparații.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2014, petentul N. M. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2015 încheiat de I. C. – Poliția mun. G..

În motivarea plângerii contestatorul a arătat că în procesul-verbal atacat s-a consemnat faptul că pretinsul incident pe care nu l-ar fi declarat la poliție într-un interval de 24 de ore s-ar fi petrecut la data de 14.11.2014, însă această mențiune nu corespunde adevărului, la aceea dată petentul fiind la serviciu. A învederat că fapta s-a petrecut la data de 23.11.2014 când, pe direcția de deplasare G. – F. Gherlii, în încercarea de a evita un câine apărut pe șosea, a frânat brusc și a oprit, iar autovehiculul Dacia care circula în spatele său nu a reușit să frâneze la timp și a atins ușor bara din spate a autovehiculului contestatorului. A arătat că celălalt conducător auto era numitul M. M., că niciunul dintre conducătorii auto nu au fost răniți în vreun fel, nici mașinile nu au fost îndoite, doar flapsul de la bara din față a autovehiculului Dacia condus de celălalt șofer a fost înfundat și sistemul de închidere centralizată al autovehiculului petentului nu mai funcționa. A arătat că au convenit încheierea unei constatări amiabile și că și-a reparat mașina la un atelier, fără a fi nevoie să apeleze la societatea de asigurări.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 4).

În probațiune contestatorul a depus înscrisuri (f. 5).

La data de 12.06.2015 intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. a depus întâmpinare (f. 12-13) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat, sub aspectul legalității, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei, intimatul a învederat faptul că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ. Totodată intimatul a precizat că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori a vreuneia dintre persoanele prevăzute de art. 315 C.proc.civ. și că se opune administrării oricărei probe cu caracter extrajudiciar întrucât acestea nu respectă principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil. A arătat în continuare că actul de sancționare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovada până la proba contrară care revine petiționarului, învederând că în cazul accidentelor din care au rezultat doar pagube materiale (tamponări) agentul constatator nu are la îndemână pentru stabilirea împrejurărilor producerii impactului și implicit a stabilirii vinovăției decât declarațiile părților implicate în evenimentul rutier, regulile de prioritate/circulație aplicabile în locul impactului și analiza poziționării avariilor la vehiculele în discuție, fiind extrem de rare situațiile în care se pot identifica eventuali martori oculari.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 223 art. 315 C.proc.civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

În probațiune intimatul a depus înscrisuri (f. 14-20).

În cauză, fiind considerate utile, pertinente și concludente soluționării cererii, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Instanța constată că este competentă, conform art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 să soluționeze prezenta plângere, prezumtiva faptă contravențională fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială, respectiv pe raza loc. Mintiu Gherlii – DJ 109 C km 2+500m, și că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, calculat de la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției (f. 14).

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2015 încheiat de I. C. – Serviciul Rutier (f. 5), petentul N. M. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, corespunzătoare unui număr de 4 puncte-amendă, fiindu-i aplicată și măsura reținerii permisului de conducere pe o durată de 30 de zile, reținându-se faptul că la data de 14.11.2014 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 109C km 2+500m, pe direcția G. – Mintiu Gherlii, când la un moment dat a frânat pentru a evita un câine, ocazie cu care a fost lovit din spate de autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul M. M., fără ca evenimentul rutier să fie declarat în interval de 24 de ore, fapta fiind încadrată juridic în dispozițiile art. 79 alin. 1 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. g) din OUG nr. 195/2002.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, neputând a fi identificată nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001 care să fi cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Susținerile petentului sub aspectul datei producerii evenimentului rutier – incident pe care partea de altfel îl recunoaște prin întreaga sa poziție procesuală – în sensul că în actul sancționator s-a prevăzut că prezumtiva faptă s-ar fi petrecut la data de 14.11.2014, deși în realitate aceasta a avut loc doar la data de 23.11.2014, nu este un aspect de natură să atragă nulitatea actului sancționator, cu atât mai mult cu cât eroarea asupra datei este imputabilă însuși contestatorului N. M. C. care prin declarația dată personal (f. 6) – și pe care prezent în fața instanței, a arătat că și-o menține ca atare (f. 28)-, a învederat expres că faptele s-au petrecut „la sfârșitul lunii noiembrie în data de 14.11.2014”. De altfel, față de principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans conform căruia nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor propria sa culpa, coroborat cu faptul că petentul nu a dovedit vreo nulitate care să afecteze actul sancționator și care, din această perspectivă, să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, apărarea contestatorului urmează a fi respinsă ca nefondată.

Sub aspectul temeiniciei instanța reține, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate care, fiind o prezumție relativă, este susceptibilă de a fi înlăturată prin dovada contrară, aspectul esențial din punctul de vedere al instanței europene fiind acela ca instanțele naționale să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale.

În cauza de față instanța constată, pe baza probelor de la dosar, caracterul temeinic al procesului-verbal de contravenție atacat, constatând totodată că deși i s-a asigurat cadrul legal adecvat, petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia. Alegațiile contestatorului în sensul că s-a încheiat constatarea amiabilă a accidentului sunt contrazise de probatoriul de la dosar, întrucât deși i s-a acordat un termen în acest sens, partea nu a fost în măsură să dovedească această susținere, fără a se putea susține că a existat vreo imposibilitate de neînlăturat în a prezenta acest document – în măsura în care ar fi fost într-adevăr întocmit, în forma prevăzută de lege. Mai mult, din înscrisurile de puse de către intimatul I. C. la dosar (f. 14), instanța reține că de altfel și celălalt conducător auto a fost sancționat contravențional pentru același faptă, iar față de numiții Chendereșan G. și Frago C., despre care se susține că au efectuat reparațiile la cele două autovehicule, s-au întocmit dosare de cercetare penală în baza art. 340 alin. 4 C.pen.

Astfel, instanța constată că potrivit încadrării juridice reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție atacat, art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice statuează următoarele: „Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați: a) să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența; b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare”, legiuitorul exceptând de la această obligație doar „a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii; b) conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul”, conform alin. 2 al aceluiași text legal.

De asemenea, potrivit art. 100 alin. 3 lit. g) din OUG nr. 195/2002, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: g) neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2)”.

Față de declarațiile date de părțile implicate în eveniment și cercetările efectuate de agenții de poliție (f. 15-20), coroborat cu cele susținute de petent în cuprinsul plângerii contravenționale, instanța reține ca fiind dovedit faptul că în urma incidentului rutier petrecut pe DJ 109C km 2+500m, direcția G. – Mintiu Gherlii, în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus de contestatorul N. M. C. și autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul M. M., a rezultat avarierea vehiculelor – probleme la închiderea haionului autovehiculului petentului (f. 18), respectiv îndoirea cu consecința schimbării totale a barei protecție față a autovehiculului celuilalt conducător auto, mașină transportată pe platformă ulterior incidentului (f. 17). De asemenea, constatând că părțile nu au declarat în termen accidentul rutier și nici nu au întocmit o constatare amiabilă, pe baza probelor de la dosar, instanța reține caracterul legal și temeinic al procesului-verbal de contravenție atacat și a sancțiunii aplicate contravenientului, reținând totodată că potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională, aceasta are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.

Sub acest aspect, se reține că sancțiunea amenzii în cuantum de 390 lei aplicată contravenientului este legală, agentul constatator stabilind numărul minim de puncte-amendă, respectiv 4, pentru clasa de sancțiuni aplicabilă contravenției reținute în sarcina sa, iar instanța apreciază că sancțiunea amenzii astfel aplicată este necesară pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce-i revin în materia regimului circulației pe drumurile publice. Pentru a reține acesta instanța are în vedere pe de-o parte scopul OUG nr. 195/2002 de asigurare a desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, dar și prevederile art. 5 alin. 5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, niciunul dintre criteriile prevăzute de acest din urmă articol nefiind de natură a fundamenta aplicarea sancțiunii avertismentului, față de istoricul contravențional al petentului (f. 12-13), dar și față de implicațiile grave pe care o astfel de conduită le poate avea, dovadă în prezenta cauză faptul că s-a ajuns ca două persoane să fie cercetate penal.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către contestatorul N. M. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/12.05.2015 încheiat de I. C. – Serviciul Rutier, actul de constatare și sancționare a contravenției atacat fiind legal și temeinic.

Având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul N. M. C. având CNP_, cu domiciliul în C.-N., ., . jud. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. cu sediul în C.-N., ., jud. C., împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 12.05.2015 de intimat.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cerere care se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I. L. C. L. P.

Red. /Dact.GIL

4 exp./24.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1065/2015. Judecătoria GHERLA