Plângere contravenţională. Sentința nr. 424/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 424/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 424/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 424/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: I. L. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul L. D. G. în contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că din oficiu s-a procedat la listarea de pe CD-ul existent la dosar a unei copii de pe buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (f. 6), după care:
Instanța, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța, în temeiul art. 238 din Codul de procedură civilă, părțile legal citate nefiind prezente să pună concluzii, estimează că, față de probatoriul existent la dosar, litigiul poate fi soluționat la acest termen de judecată.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu înregistrarea video, constată probațiunea încheiată, cauza fiind în stare de judecată, iar părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 30.09.2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., care a declinat în favoarea Judecătoriei G. competența de soluționare a prezentei acțiuni, contestatorul L. D. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, anularea parțială a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 18.09.2014, respectiv anularea măsurii de ridicare a permisului de conducere.
În motivarea plângerii petentul a invocat eroarea maximă tolerată a cinemometrelor, învederând că indicatorul vitezometrului autovehiculului îi indica, la momentul săvârșirii pretinsei contravenții, o viteză de 97 km/h și că autospeciala poliției se afla în mișcare, apreciind că aparatul radar poate să înregistreze variații, fiind necesar a se solicita avizul metrologic al acestui aparat.
În drept a invocat OG nr. 2/2001.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 3).
În probațiune contestatorul a depus înscrisuri (f. 4-5).
La data de 10.11.2014 intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a depus la dosar întâmpinare(f. 12-15), prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat, sub aspectul legalității, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei, intimatul a învederat faptul că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ. Totodată intimatul a precizat că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori a vreuneia dintre persoanele prevăzute de art. 315 C.proc.civ. și că se opune administrării oricărei probe cu caracter extrajudiciar întrucât acestea nu respectă principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil. A arătat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea tuturor normelor în vigoare, în contextul scopului urmărit prin OUG nr. 195/2002, de asigurare a desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 196, art. 205-206, art. 249, art. 223 art. 315 C.proc.civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002
În probațiune intimatul a depus înscrisuri și înregistrarea video (f. 16-20).
În cauză, fiind considerate utile, pertinente și concludente soluționării cererii, în temeiul art. 167 alin. 1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba video.
Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosarul cauzei,instanța reține următoarele:
Instanța constată că este competentă, conform art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, să soluționeze prezenta acțiune, prezumtiva faptă contravențională fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială, respectiv în localitatea Răscruci și că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut de art. 31 alin. 1 din același act normativ.
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 18.09.2014 de către IPJ Cluj –BRDNE, petentul L. D. G. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei și suspendarea dreptului de a conducepe o durată de 90 de zile, reținându-se că la aceeași dată a fost înregistrată de aparatul radar Autovision în timp ce conducea autovehiculul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ pe DN 1C E576 Răscruci, cu viteza de 103km/h în localitate, fapta fiind încadrată juridic și sancționată potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile art. 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, neputând a fi identificată nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor art. 16 din același act normativ care să fi cauzat contravenientei o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește susținerile petentului sub aspectul legalității utilizării aparatului radar, instanța constată că potrivit pct. 5.1. din ORDINUL nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", cu modificările și completările ulterioare, “atestarea legalității unui cinemometru se realizează numai după demonstrarea conformității acestuia cu cerințele metrologice și tehnice indicate în tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabilă pentru introducerea pe piață și punerea în funcțiune, respectiv pentru utilizare”. Așadar, în ceea ce privește omologarea aparatului radar de către Biroul de Metrologie Legală, se reține că acesta nu reprezintă o condiție de sine stătătoare a legalității cinemometrului aflat deja în funcțiune, întrucât funcționarea în condiții normale și în parametri corespunzători a aparatelor radar se face prin verificări specifice, atât la aprobarea de model inițială, cât și la verificarea periodică, potrivit tabelului 1 din actul normativ indicat. În acest context instanța mai reține, sub aspectul verificării tehnice periodice a aparatului radar, că intimatul a depus la dosar buletinul de verificare metrologică nr._ din 13.03.2014 (f.6 dosar Judecătoria G.), având rezultatul verificării „Admis”, fiind astfel îndeplinit condiția verificării metrologice pentru aparatul radar utilizat în constatarea pretinsei fapte contravenționale, verificarea fiind valabilă pentru o perioadă de un an de la data de 13.03.2014, astfel că la data constatării prezumtivei fapte contravenționale, cinemometrul respecta aceste prevederi legale.
Se reține totodată a fi îndeplinită și condiția prevăzută la pct. 5.2.1. din Normele Metrologice Legale NML 021-05 privind indicarea datelor de identificare ale autovehiculului pe care este amplasat cinemometrul, fiind menționate atât în buletinul de verificare metrologică, cât și în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, datele de identificare ale autovehiculului pe care este amplasat cinemometrul – respectiv autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI_, aceste date fiind indicate ca atare și în cuprinsul buletinului de verificare metrologică. Tot astfel, în ceea ce privește indicarea seriei și a datelor de identificare ale aparatului radar, instanța reține că pe procesul-verbal de contravenție este indicat numărul de înmatriculare pe care este amplasat cinemometrul, iar buletinul de verificare metrologică a fost emis tocmai pentru acest cinemometru de control rutier tip AUTOVISION, iar împrejurarea dacă în concret la momentul înregistrării autovehiculul pe care era amplasat aparatul radar era sau nu în mișcare rezultă din înregistrarea video de la dosar (f. 20), aspectul fiind fără relevanță juridică, aparatul fiind omologat a măsura viteza atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, după cum este menționat expres în același buletin de verificare metrologică.
Sub aspectul contestării de către petent a vitezei de circulație cu care a fost surprins a se deplasa și invocarea dispozițiilor NML 021-05 privind eroarea maximă tolerată, instanța reține caracterul lor neîntemeiat. Astfel, se reține în esență că orice contestare de către petent a vitezei înregistrate de aparatul radar este lipsită de fundament juridic întrucât, având în vedere specificul acestor fapte contravenționale, o constatare a acestui tip de contravenție se poate realiza exclusiv prin mijloace tehnice verificate metrologic, contravenientul aflându-se într-o imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție sub aspectul valorii vitezei consemnate pe baza înregistrărilor legal efectuate de polițistul rutier. Așadar, în această situație sarcina probei revine organului constatator care trebuie să dovedească săvârșirea contravenției prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute de lege, fapta neputând fi constată cu propriile simțuri de către agentul constatator ori de către parte, prin urmare orice susțineri ale petentului cu privire la o anumită viteză, alta decât cea rezultată din probele cu valoare tehnică, neputând fi acceptate sub aspect probatoriu.
Tot astfel, instanța constată că potrivit art. 4.3 din Norma de metrologie legală NML 021-05, cinemometrele pot fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate. Din analiza art. 5.2 și 5.3 din normele mai sus indicate instanța reține că atestarea legalității aparatului radar se realizează prin eliberarea buletinului de verificare metrologică, iar cu acest prilej instituția abilitată analizează și dacă înregistrările radar se încadrează în erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei.
În aceste împrejurări, instanța reține că intimatul a depus la dosar copia buletinului de verificare metrologică (f. 6), din care rezultă că aparatul radar utilizat la constatarea contravenției are rezultatul verificării „Admis”, valabil 1 an de la data verificării, fiind așadar în termenul de valabilitate al verificării periodice, motiv pentru care se reține că în concret înregistrările radar se încadrează în erorile maxime tolerate, întrucât cerințele de metrologie cuprinse în NML 021-05 (printre care se numără și erorile tolerate) nu se aplică și în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. De obicei, valoarea adevărată a unei măsuri nu poate fi determinată experimental, ea înlocuindu-se cu o valoare convențional adevărată care se obține cu ajutorul unor mijloace de măsurare deosebit de precise. Practic, se consideră că diferența dintre valoarea adevărată și cea convențional adevărată este neglijabilă și deci, cele două noțiuni sunt echivalente. Abaterea valorii măsurate de la valoarea adevărată reprezintă eroarea de măsurare, eroare care nu poate fi nici mai mare, dar nici mai mică decât cea prevăzută în norma de metrologie legală pentru ca aparatul de măsurare să poată fi avizat metrologic. Odată avizat, se consideră că aparatul respectiv efectuează o măsurare a cărei valoare este convențional adevărată, consecința fiind aceea că din viteza înregistrată nu se scade eroarea, iar măsurările efectuate, după verificarea metrologică a aparatului, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni.
Toate aceste aspecte analizate, care vizează în fond legaliatea întocmirii procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.09.2014 converg spre concluzia că în cauză au fost respectate exigențele legale în materie, procesul-verbal atacat bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că starea de fapt este corect consemnată în actul constatator întrucât, raportat la obiectul dedus judecății, fapta de a circula pe drumurile publice cu depășirea vitezei maxime admise se constată exclusiv prin mijloace tehnice verificate metrologic, doar acestea putând face dovada vitezei reale.
Analizând proba video depusă la dosar de intimată (f. 20), obținută în baza unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, instanța reține că autoturismul marca Ford condus de petent la data de 18.09.2014 a fost înregistrat cu aparatul radar instalat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI_ circulând cu o viteză de 103 km/h în interiorul unei localități unde limita legală este de 50 km/h, fapta întrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Potrivit acestor reglementări conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar art. 49 alin. 1 și 2 din OUG nr.195/2002 prevăd că “(1) Limita maxima de viteză în localități este de 50 km/h”.
În acest context, reținându-se că în zonă limita de viteză era de 50 km/h, iar petentul a fost înregistrat cu o viteză de 103 km/h, se constată că acesta a fost legal sancționat potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, text potrivit căruia „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”, iar potrivit art. 98 alin. 4 din același act normativ, clasa a IV-a de sancțiuni presupune „de la 9 la 20 puncte-amendă”, petentului fiindu-i aplicate în concret numărul minim de 9 puncte amendă, aferente unei sancțiuni a amenzii în cuantum de 810 lei.
De asemenea, instanța mai constată că în mod legal, pe lângă această sancțiune principală, agentul constatator i-a aplicat petentului și sancțiunea contravențională complementară cerută de textul art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, text potrivit căruia fapta comisă „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, în concret sancțiunea complementară operând de drept, în baza legii, fără a face obiect al individualizării sau aprecierii oportunității aplicării sale, fie de către agentul constatator, fie de către instanța de judecată.
Astfel, reținând a fi legală încadrarea juridică a faptei și cuantumul amenzii aplicate, instanța constată că potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională, aceasta are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
Sub acest aspect, se reține că sancțiunea amenzii în cuantum de 810 lei aplicată contravenientului este legală, agentul constatator stabilind numărul minim de puncte-amendă, respectiv 9, pentru clasa de sancțiuni aplicabilă contravenției reținute în sarcina petentului, iar instanța apreciază că sancțiunea amenzii astfel aplicată este necesară pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce-i revin în materia regimului circulației pe drumurile publice.
Pentru a reține acesta instanța are în vedere pe de-o parte scopul OUG nr. 195/2002 de asigurare a desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, dar și prevederile art. 5 alin. 5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, niciunul dintre criteriile prevăzute de acest din urmă articol nefiind de natură a fundamenta aplicarea sancțiunii avertismentului întrucât fapta de a circula cu viteză peste limita legală prezintă în sine o gravitate in abstracto, prin raportare la urmările care s-ar fi putut produce și care la o viteză ridicată sunt greu de evitat motiv pentru care reține că în esență conduita petentului a fost de natură să pună în pericol siguranța sa, a celorlalți participanți la trafic și a locuitorilor din zonă.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către contestatorul L. D. G. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.09.2014, actul de constatare și sancționare a contravenției atacat fiind legal și temeinic. Pe cale de consecință, va respinge ca neîntemeiate și celelalte capete de cerere formulate de către contestator.
În temeiul art. 453 NCPC, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. D. G. având CNP_, cu domiciliul în com. Bonțida, . jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 18.09.2014de IPJ Cluj – SR Cluj, BRDNE.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cerere care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. L. C. L. P.
Red. /Dact.GIL/4 exp./05.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 323/2015. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 531/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|








