Plângere contravenţională. Sentința nr. 198/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 198/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 13644/211/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 198/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. S.

GREFIER: M. G. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul B. L. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru petentul lipsă av. P. G., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 11), lipsă fiind reprezentanții intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că prezenta cauză a fost declinată de Judecătoria Cluj-N. în favoarea Judecătoriei G., instanță unde s-a făcut și regularizarea plângerii.

Instanța verificând constată că este competentă să soluționarea prezentei cereri.

Reprezentanta petentului arată că nu mai are probe de propus în cauză.

Nemaifiind alte probe de propus în cauză, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onroariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

INSTANȚA

Deliberând, constată că prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 19.06.2014 sub nr. de mai sus, petentul B. L. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE P. AL JUDEȚULUI CLUJ a solicitat instanței anularea procesului verbal . nr._/06.06.2014 încheiat de Serviciul Poliței Rutiere Cluj.

În motivare, petentul arată ca procesul verbal este netemeinic si nelegal întrucât el circula pe un tronson de drum între Apahida și J. și că acolo putea să circule cu o viteză mai mare de 50 km/h respectiv cu 90 km/h, fapt care le invederat și agentului constatator dar fără rezultat și că cele menționate în procesul verbal nu corespunde realității.

Plângerea a fost motivată în drept pe dispozițiile OG nr.2/2001 și art.194 cod procedură civilă.

Prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă.

În temeiul art.194-197 din noul cod de procedură civilă s-au parcurs etapele de regularizare și comunicare a cererii de chemare în judecată; în această etapă, intimatul IPJ Cluj a depus o întâmpinare prin care a solicitat pe fond, respingerea plângerii contravenționale formulată de petent si menținerea procesului verbal atacat, învederând ca acesta conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ la întocmirea lui, actul sancționator se bucura de prezumția de legalitate si temeinicie si face dovada pana la proba contrara, care nu poate fi primita pe baza susținerilor petentului. Apoi, intimatul arata scopul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, atribuțiile polițistului prevăzute in Legea nr. 218/2002, precum si modul de funcționare al cinemometrului si normele legale incidente, cat si istoricul contravențional al petentului.

În drept au mai fost invocate art. 194 lit. e C. proc. civ., art. 205-206, 223, 249, 250 si 315 C. proc. civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

In probațiune au fost anexate înscrisuri și planșele foto de pe înregistrarea video generata de aparatul radar, buletinul de verificare metrologică.

La data de 18.11.2014 Judecătoria Cluj N. a invocat și admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze Judecătoriei G., prin sentința civilă nr._/2014.

După declinare, prezenta plângere a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 28.11.2014.

Văzând obiectul cerii și locul săvârșirii prezumtivei fapte contravenționale, respectiv localitatea J., instanța în temeiul art.132 cod procedură civilă, se declară competentă teritorial să soluționeze cauza, trecând la judecarea ei.

În temeiul art. 250 si urm. C. proc. civ., instanța a încuviințat dovada cu înscrisuri și înregistrarea video generata de aparatul radar.

Analizând actele si lucrările de la dosar, instanța retine următoarele:

Prin Procesul verbal . nr._/06.06.2014 încheiat de Serviciul Poliței Rutiere Cluj s-au aplicat petentului o amenda in valoare de 765 lei, 9 puncte penalizare și reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzută si sancționată de art. 121 alin. 1, art. 102 alin. 3, lit.e, din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut ca la data de 06.06.2014, ora 12,11 pe DN1C, E 576 în localitatea J. jud. Cluj, petentul a condus auto marca VW cu nr. de înmatriculare _ , fiind depistat pe un sector de drum cu limita de viteză admisă de 50 km/h, de aparatul radar montat pe autospeciala MAI_, cu viteza de 107 km/h .

Petentul a semnat procesul verbal, și s-a consemnat că petentul are obiecțiuni.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Preliminar, instanța subliniază că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. De asemenea, potrivit art. 249 din noul cod de procedură civilă, obligația de administrare a probei contrare aparține contestatorului.

Aplicabilitatea acestei prezumții presupune însă cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că petentul contestă procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul consemnării unei situații de fapt care nu corespunde realității, arătând în cuprinsul plângerii contravenționale că nu a circulat în zona respectivă cu viteza înregistrată de 107km/h.

În drept, potrivit prevederilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

În același timp, conform 102 alin. 2 si art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, plus aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Fapta imputată petentului a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic la data de 24.04.2014, pe o durata de un an, fapt atestat de înscrisul atașat planșelor foto extrase de pe înregistrarea radar, atașate dosarului, care confirmă că autovehiculul condus de petent circula în localitate cu viteza de 107 km/h, la momentul în care a intrat in raza de acțiune a aparatului radar.

Prin urmare, stabilirea stării de fapt consemnata in procesul verbal s-a realizat prin înregistrarea valorii vitezei de către agentul constatator abilitat in acest scop de dispozițiile art. 26 alin. 1 pct. 10 din Legea nr. 218/2002 fara nici o alta formalitate, cu un aparat radar care este in conformitate cu reglementările legale in materie, respectiv Ordinul nr. 301/2005 al Biroului R. de Metrologie, singura care poate fi avuta in vedere din ansamblul dovezilor administrate, corespunde realității, drept care apărările petentului nu pot fi reținute de instanța.

F. de starea de fapt si de drept reținute, instanța constata ca procesul verbal de contravenție atacat este temeinic si legal, iar sancțiunea aplicată, în limita sa specială minimă, corespund pericolului social al faptelor săvârșite, astfel că, având in vedere si istoricul contravențional al petentului, nu se impune anularea procesului verbal de contravenție.

Pentru aceste considerente, apreciind ca plângerea contravențională formulată de petent este neîntemeiata, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001, instanța urmează sa o respingă ca atare, menținând în tot procesul verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. L. domiciliat în G., .. 2, J. CLUJ împotriva procesului verbal . nr._/06.06.2014 încheiat de Serviciul Poliței Rutiere Cluj în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-N., ., județul Cluj.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. StănilăMatedan G. M.

Red.Dact. CS/CS/18.03.2015

Tipărit/MGM/24.03.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 198/2015. Judecătoria GHERLA