Plângere contravenţională. Sentința nr. 279/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 279/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 279/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 279/2015
Ședința publică de la 12 Martie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: F. S.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul . SRL și pe intimat I., având ca obiect plângere contravențională
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă martorul R. D. C., lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constata că la dosarul cauzei s-a depus de către petenta răspuns la întâmpinare (fil. 47-48)
Instanța procedează la identificarea martorului R. D. C. și audierii acestuia, cele declarate sub prestare de jurământ conform art.319 pct. 1 si 2 Cod procedură civilă, au fost consemnate în declarațe de martor, atașată la dosar (fil.50).
În temeiul art. 251 al. 1, raportat la art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse în probațiune, considerând proba pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și nefiind alte cereri declară terminată cercetarea judecătorească și față de solicitarea de judecare în lipsă reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Reține că prin plângerea formulată la data de 17.10.2014 petentul . SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. cu sediul în mun. București, ..38, sector 1, anularea procesului –verbal de contravenție . nr._ din data de 6.10.2014 încheiat de intimată.
In motivarea plângerii sale petentul a arătat că nu este vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, procesul –verbal contestat fiind neîntemeiat, întrucât chiar dacă inspecția tehnică era expirată, societatea nu efectua transport rutier de persoane în momentul producerii accidentului iar fapta nu a fost constatată în trafic de angajații intimatei, ci ulterior la sediul Poliției mun. G.. (f. 2-5).
În probațiune s-a solicitat audierea ca martor a șoferului ce conducea microbuzul societății petente în momentul producerii accidentului.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, susținând temeinicia și legalitatea acestuia.(fila 24-25)
Din analiza actelor dosarului instanța reține că prin procesul-verbal . nr._ din data de 6.10.2014 încheiat de intimată, petentul . SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de_ lei pentru că în data de 03.10.2014, în urma producerii accidentului de circulație produs pe raza localității Iclod, s-a constatat că microbuzul cu nr. de înmatriculare_ avea inspecția tehnică periodică expirată din data de 15.09.2014 și certificatul de clasificare având perioada de valabilitate expirată din data de 17.09.2014 și nu s-a putut prezenta copia conformă a licenței de transport în momentul controlului, faptă prev. de art. 3 pct.24 și art. 4 pct.57 din H.G. nr.69/2012.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție contestat sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, actul de sancționare fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În temeiul art. 10 al.1 și art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, sarcina probei revine contestatorului, care este obligat să-și dovedească susținerile din contestația formulată.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Referitor la valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că în raport cu principiile stabilite de C.E.D.O., le este recunoscut statelor parte la Convenție, dreptul de a investi organe administrative cu autoritate și competență în constatarea și sancționarea faptelor contravenționale; petentul având dreptul ca pe baza unei proceduri ce respectă principiul contradictorialității și prin administrarea unor probe concludente, să dovedească o stare de fapt contrară celei imputate și să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Ipotezele analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. vs. România, nu se mai regăsesc în prezent întrucât contravenienții nu mai risca închisoare contravenționala în caz de neplata amenzii, argument invocat de C.E.D.O. pentru a respinge excepția Guvernului de inaplicabilitate ratione materiae a Convenției, astfel că în prezent răspunderea contravențională instituită în legislația internă nu contravine normelor C.E.D.O. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 183/2003, Decizia nr. 520/2008 și Decizia nr. 338/2009 a arătat că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară, statuând că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și nici dreptul la apărare.
Mai mult, starea de fapt reținută de către agentul constatator în cuprinsul procesul–verbal de contravenție contestat este susținută și de către depoziția martorului propus de societatea petentă, audiat în probațiune, care a arătat că a fost șoferul microbuzului în momentul producerii accidentului și că în momentul producerii accidentului efectua transport de persoane pe ruta Tioltiur – G., iar atunci microbuzul nu avea inspecția tehnică periodică efectuată întrucât cu o săptămână înainte a fost refuzat de către Registrul Auto Român fiindcă mașina avea unele nereguli ce trebuiau reparate. Martorul a declarat că nu știe dacă la bordul vehiculului exista sau nu copia conformă a licenței de transport. (fila 50)
Instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeincia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator în cuprinsul procesul–verbal de contravenție contestat, care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia.
În legătură cu sancțiunea aplicată de agentul constatator, instanța reține, că în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21, al. 3, din OG nr. 2/2001, aceasta a fost corect individualizată, fiind proporțională cu gravitatea faptei reținute în sarcina petentului și care prezintă pericol social.
Având în vedere că procesul-verbal nu este afectat de vicii, valoarea sa probatorie nefiind înlăturată, acesta face deplină dovadă asupra stării de fapt consemnate în cuprinsul său, până la proba contrară care, în conformitate cu disp. art. 10 al.1 și art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, revine celui care îl contestă, iar din declarația martorului audiat nu rezultă o altă stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului–verbal, fiind confirmat și prin susținerile petentului în motivarea plângerii că inspecția tehnică era expirată, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată de petentul . SRL ca fiind neîntemeiată și va menține procesul – verbal de contravenție . nr._ din data de 6.10.2014 încheiat de intimată, ca fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea petentului . SRL cu sediul în mun. T., .. 36, jud.Cluj în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. cu sediul în mun. București, ..38, sector 1, cu sediul în sector 1, București, .. 38 împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 6.10.2014 încheiat de intimată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecători G..
Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. S. M. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 187/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 299/2015.... → |
|---|








