Plângere contravenţională. Sentința nr. 46/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 46/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 6358/211/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 46/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: F. S.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul J. F. A. împotriva intimatei I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul si martorul Catirla O. I., lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța procedează la identificarea martorului Catirla O. I. și audierii acestuia, cele declarate sub prestare de jurământ conform art.319 pct. 1 si 2 Cod procedură civilă, au fost consemnate în declarație de martor, atașată la dosar (fil.12).
Petentul arată că nu mai are alte probe de propus in cauză, solicitând cuvantul pe fond.
Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Petentul arată că nu se consideră vinovat de săvârșirea vreunei contravenții, solicită anularea procesului verbal de contraventie ca fiind nelegal
si netemeinic cu consecinta exonerarii de la plata amenzii contraventionale.
În subsidiar solicita inlocuirea sanctiunii amenzii cu ce a avertismentului, prev de art. 7 din OUG nr.2/2001.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Reține că prin plângerea formulată la data de 26.03.2014 petentul a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata I.P.J. Cluj anularea procesului –verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.03.2014 de către I.P.J. Cluj – Serviciul Rutier.
In motivarea plângerii sale petentul a arătat că procesul – verbal contestat este nelegal și netemeinic întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. A arată că, in zona respectiva a trecut pe langă o autoutilitara, care era oprită pe partea drepta a directiei sale de mers, respectiv incadrată pe banda de urgentă, motiv pentru care a continuat să se deplaseze pe langă aceasta, si nu a trecut de axul drumului, circulam regulamentar pe banda sa de sens, fără să treacă pe contrasens, asa cu se reține in procesul verbal atacat. A mai arătat că toate aceste aspecte de fapt pot fi confirmate de pasagerul cu care era in autoturism, numitul L. A. O., si pe care a solicit sa fie audiat ca martor (f.3-4)
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale, iar plângerii i-au fost atașate, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16.03.2014 de către I.P.J. Cluj – Serviciul Rutier.
Plângerea a fost legat timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, menționând că fapta a fost constatată cu propriile simțuri de către agentul constatator astfel încât actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând dovada până la proba contrară, sarcina probei revenind petiționarului.
În cauză au fost încuviințate și administrate, considerându-se pertinente, concludente și utile soluționării, proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială cu martorii L. A. O. și Catirla O. I..
Din analiza probelor administrate în cauză instanța reține următoarele:
Instanța constată că este competentă, conform art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 să soluționeze prezenta plângere, prezumtiva faptă contravențională fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială, respectiv pe D.N.1C în loc. Livada și că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ce a avut loc doar la data de conform ștampilei poștei de pe plicul de corespondență.
În fapt, instanța reține că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.03.2014 de către I.P.J. Cluj – Serviciul Rutier, petentul a fost sancționat contravențional, cu suma totală de 340 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h din RAOUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 al. 1, pct. 18, din OUG nr. 195/2002, reținându-se că, la data de 16.03.2014 în timp ce conducea pe DN1C în localitatea Livada, jud. Cluj, autoturismul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare_ din direcția Livada spre Icod a efectuat manevra de depășire a unei autoutilitare în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă” încălcând și marcajul longitudinal continuu.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art. 10 al.1 și art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, petentului.
Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În temeiul art. 10 al.1 și art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, sarcina probei revine celui care face o afirmație în fața instanței, respectiv contestatorului, care este obligat să dovedească cele solicitate prin contestația formulată.
Martorul L. A. audiat în probațiune a declarat că se aflau în autovehiculul condus de petent în data de 16.03.2014 când în localitatea Livada petentul a depășit un autovehicul ce se deplasa mai încet pe banda de refugiu, ocazie cu care a călcat linia continuă ce desparte sensurile de mers cu roțile din partea stângă fără să treacă cu toată mașina pe contrasens.(fila 7)
Martorul C. O. I., care este și semnatar al procesului–verbal de contravenție a declarat că se afla în autovehiculul depășit de petent și a arătat că în data de 16.03.2014 conducea o autoutilitară cu o viteză redusă de aproximativ 50 km/h și se deplasa pe banda de refugiu pentru a putea fi depășit de celelalte mașini. Martorul arată că o parte din autoutilitară se afla și pe sensul de mers însă petentul avea loc să-l depășească fără să calce linia continuă ce desparte sensurile de mers cu toate că din față nu veneau mașini. (fila 12)
Instanța constată că petentul a reușit, prin proba testimonială administrată, să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție, respectiv petentul doar a călcat cu roțile din stânga marcajul continuu ce desparte sensurile de mers fără a intra pe contrasens în condițiile în care din sens opus nu era trafic, astfel că împrejurările comiterii faptei care prezintă un grad redus de pericol social și care prin conținutul ei concret a adus o atingere minimă siguranței circulației pe drumurile publice, instanța consideră că nu există în cauză circumstanțe reale sau personale care să impună aplicarea sancțiuni amenzii contravenționale, motiv pentru care în temeiul art. 7, art. 21 al.3 și art. 34 din OG nr. 2/2001 va admite în parte plângerea formulată de petent și va înlocuii sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul–verbal contestat cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea formulată de petentul J. F.–A. domiciliat în municipiul Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimata I.P.J. Cluj, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.03.2014 de către I.P.J. Cluj – Serviciul Rutier și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în suma de 340 lei aplicate cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecători G..
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. S. M. M.
Red.Dact.F.S./4ex.
19 martie 2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria... → |
|---|








