Contestaţie la executare. Sentința nr. 7831/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7831/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 10953/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7831/2013
Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimata C. E., având ca obiect contestație la executare.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea din 12.11.2013 dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
E data de 22.08.2013, pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost înregistrată contestația formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimata C. E., la executarea silită în dosarul de executare nr. 1283/2013 aflat pe rolul B. T. F., prin care solicita să se dispună:
- suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr. 1283/2013, în temeiul art. 700 alin. (1) și (3) Cod proc. Civ. până la soluționarea prezentei cauze;
- suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București
- anularea Încheierii din data de 09.08.2013 de B. T. F.
- anularea executării silite dispusă prin dosarul nr. 1283/2013
În fapt, contestatoarea a arătat că prin decizia civilă nr. 8159/21.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel A. lulia, în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 285.912,82 lei, cu titlu de compensații bănești, stabilite prin Hotărârea nr. 22/30.08.2007 emisă de Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr.290/2003, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 30.08.2008 și până la data plății efective, totodată a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fața instanței de fond și cu 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Cu privire la plata despăgubirilor beneficiarilor Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, vă învederăm următoarele:
În realizarea funcțiilor sale, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă fiind blocarea conturilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, această instituție a fost pusă în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
A mai arătat contestatoarea că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență avocat și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 274, alin.(3) din C pr civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariului propriu zis.
Potrivit art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru și dispozițiilor art. 7 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, sunt scutiți de la plata taxei judiciare de timbru si a cauțiunii.
Face precizarea că, continuarea procedurii de executare silită demarată prin dosarul de executare nr. 1283/2013 poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP. Din aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (2) Cod proc. civ. solicită instanței să sancționeze cu nulitatea expresă dosarul de executare nr. 1283/2013.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 650 alin.1 și 2, art. 711 și urm. C.pr.civ., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, OUG nr. 10/2013.
În cauză, a formulat întâmpinare, intimata prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată și judecarea cauzei în lipsă.
În fapt, intimata a arătat în primul rând că petenta a investit instanța cu soluționarea unei contestații la executare lipsită de fundament și motivație juridică, al cărei scop este exclusiv acela de a împiedica executarea silită a unei obligații, pe care ar fi putut să o îndeplinească de bună-voie și nu ar fi necesitat încărcarea instanței de judecată cu nicio procedură judiciară. Cu condiția, sine qua non, ca instituția publică, în cauză, să evite prejudicierea bugetului public prin generarea de penalități ( aferente neexecutării obligației sale la timp ) și cheltuieli judiciare, adică să desfășoare raporturi civile cu bună-credință, nu cu vădită rea- credință, așa cum a demonstrat pe parcursul întregii proceduri judiciare.
Suspendarea executării silite, precum și a tuturor actelor de executare, pretinse sau probabile, se face potrivit art. 700 si 718 C. pr. civ. la solicitarea părții interesate și „numai pentru motive temeinice", după achitarea în prealabil a unei cauțiuni, în valoare, în cazul nostru de 5.500 lei, + 1 % din ceea ce depășește 100.000 lei.
Pe cale de consecință, doar după verificarea achitării cauțiunii instanța poate lua în discuție cererea de suspendare, Cauțiunea nu a fost achitată.
In ceea ce privește, fondul cererii, apreciază cererea de suspendare nefondata, contestatoarea neexplicând care sunt motivele temeinice care să justifice suspendarea executării silite. Nu se află, de asemenea, în niciunul din cazurile prevăzute de al. 4 al art. 718, potrivit căruia în 3 situații, expres și limitativ prevăzute de lege suspendarea executării este „ obligatorie și cauțiunea nu este necesară".
Nu există nicio dispoziție procedural civilă care să scutească debitorul de la plata cauțiunii.
II. Anularea formelor de executare se dispune potrivit art. 711 Cpr.civ doar atunci când se constată că neregularități ale îndeplinirii actelor de executare au vătămat debitorul. Contestatorul nu invocă nici motive de fapt, nici motive de drept, ci reiterează argumentații generale, despre cât de util ar fi fost bugetului public să execute de bună-voie obligația sa de plata a despăgubirilor la care era îndreptățită reclamanta, în baza Hotărârii nr. 22/30.08.2007 a Instituției Prefectului A. .
Însăși contestatoarea este vinovată de grava prejudiciere a bugetului public, prin neîndeplinirea obligației sale de piață a unor despăgubiri datorate din 2007 și pentru care au existat fonduri alocate, dar care au fost direcționate discreționar de către contestatoare, pe baza unor criterii sancționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea M. A. contra României.
Hotărârea în cauza M. A. și alții împotriva României a fost pronunțată pe 12 octombrie 2010 si se referă la regimul proprietăților naționalizate înainte de 1989. Prin această hotărâre s-a cerut statului român să ia măsuri concrete pentru a asigura o justă satisfacție m cazul celor afectați de legislația cu privire la restituirea bunurilor naționalizate. Aceste măsuri ar fi trebuit să producă efecte la 18 luni de la data la care decizia a rămas definitivă (12 ianuarie 2011).
Curtea Europeana hotăra, la data de 12 octombrie 2010, sa suspende pentru 18 luni de la dată rămânerii definitive a deciziei in dosarul A., toate cererile rezultate "din aceeași problematica generala " si cerea statului, ca, in același interval de timp, sa înființeze de urgenta proceduri simplificate si eficiente, dar si sa ia masuri cu caracter general care sa poată conduce Ia o realizare efectiva a dreptului la restituire sau despăgubire. Curtea a procedat in acest fel, deoarece a identificat încălcări in 150 de cazuri similare si alte câteva sute de spețe asemănătoare, care au fost trimise din România spre judecare la Strasbourg. Pe de alta parte, judecătorii constatau ca în 2010 din 68.355 de dosare înregistrate la A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, doar in 21.260 de dosare era emis titlul de plata, iar plata efectiva era făcuta doar pentru 4.000 de dosare.
La cererea statului român, acest termen a fost extins cu încă 9 luni, astfel urmând să se împlinească pe data de 12 aprilie 2013, în data de 20 martie 2013, statul român a cerat o nouă prelungire, cu o lună a acestui termen, iar în data de 3 aprilie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat această cerere și a stabilit termenul final pentru data de 12 mai 2013.
Pe cale de consecință, nu poate vorbi decât de obligația Statului Român prin instituțiile abilitate să realizeze cu celeritate plata despăgubirilor, în nici un caz sa tergiverseze realizarea efectivă a dreptului, cu prejudicierea aferentă a bugetului public, prejudiciere cauzată exclusiv din vina contestatoarei, în cazul de față, expunând nejustificat intimata la parcurgerea a 3 proceduri judiciare, când ar fi putut să plătească, de bună-voie, din 2007 și până în prezent despăgubirile la care intimata este îndreptățită.
În ceea ce privește eșalonarea plății sumelor acordate, conform O.U.G. 10/2013, textul de lege vizează eșalonarea plății drepturilor recunoscute de lege și achitate de bună-voie de A.N.R.P., nu și plata drepturilor la care Statul Român a fost obligat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pe care a refuzat să le execute de bună-voie, care, în speță, au necesitat executare silită, și pentru care Statui Român este obligat de C.E.D.O., așa cum a argumentat mai sus, să găsească soluții legislative ( pe care încă nu le-a găsit) de realizare rapidă și efectivă a dreptului.
Este inadmisibil, ca în contextul obligațiilor asumate de Statul Român, obligat prin hotărârea pilot sa ia măsuri de realizare efectivă și cu celeritate a dreptului la plata despăgubirilor cuvenite în baza Legii 290/2003, contestatoarea, după ce a expus intimata la parcurgerea a 2 proceduri judiciare, să o mai expună nejustificat la încă o procedură judiciară, iar la sfârșit să se plângă ca reaua sa credință a generat cheltuieli aferente și justificate intimatei.
Singurul motiv pentru care se pare că, deși are deja sumele alocate, în bugetul public, contestatoarea dorește să fie executată silit ( cu costurile eferente) este valoarea unui onorariu avocațial, care așa cum recunoaște din perspectiva C.E.D.O. se cuvine părții care a făcut cheltuiala judiciară, dacă cheltuiala e justificată și necesara, menționând că nu se poate interveni în raportul juridic privat dintre client și avocatul său, Cheltuiala e justificată de refuzul contestatoarei de a executa de bună-voie o hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă și necesar având în vedere serviciul juridic acordat și achitat de către parte.
Sub un prim aspect, pentru a reliefa vădita rea-credință, menționează că în mod justificat, se utilizează un text de lege deja desuet, respectiv art. 274, al. 3 din Cpr. civ. 1865, care și-a încetat efectele la data de 15 februarie 2013.
Noul cod de procedură civilă prin art 452 stabilește că „ partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii dovada existenței și întinderii lor", iar art. 453 din codul de procedură civilă stabilește că „ partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" .
Indiscutabil, dacă contestatoarea își îndeplinea de bună-voie obligațiile de plată nu erau necesare cheltuielile, pe care intimata le-a făcut și la restituirea cărora este îndreptățită.
La solicitarea instanței, B. T. F. din G. a comunicat copii de pe toate actele de executare silită din dosarul de executare nr. 1283/2013.
Prin încheierea din data de 18.09.2013, instanța a respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite, cu motivarea distinctă cuprinsă în aceasta.
Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei, pe fondul cauzei, instanța reține următoarele aspecte:
Prin Hotărârea nr. 22/30.08.2007 Comisia Județeană A. de aplicare a Legii nr. 290/2003 a aprobat cererea intimatei C. E. de acordare a despăgubirilor pentru bunurile confiscate autorilor săi C. N. și L., bunici precum și străbunicii M. M. fostă Buhanțev în loc. Marondeni, moșia Reutel, jud. Bălți, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma de 285.912,82 lei, cu care intimata a fost de acord.
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr. dosar nr._ reclamanta C. E. a chemat în judecată pe pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:
Obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 285.912,82 lei, actualizată cu indicele de creștere al prețurilor de consum, începând cu data de 30.08.2008, până la data plății, reprezentând despăgubiri în conformitate cu prevederile Legii 290/2005;
Obligarea pârâtului de ordinul 2 să cuprindă în bugetul de stat sumele de bani necesare plăților la care este obligată ANPR în favoarea beneficiarilor Legii 290/2003, în speță suma de 85.912 lei aprobată reclamantei prin Hotărârea nr. 22/30.OH.2007 a Instituției Prefectului A..
Prin sentința civilă nr. 4613/CA/2012 pronunțată de Tribunalul A. Secția a II a Civilă și de C. Administrativ a fost respinsă acțiunea intimatei reclamante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, intimata, care a fost admis prin decizia nr. 8159/21.11.2012 a Curții de Apel A. I., în sensul admiterii acțiunii, iar în consecință a obligat contestatoarea să îi plătească intimatei suma de 285.912,82 lei reprezentând despăgubiri stabilite actualizată cu indicele prețurilor de consum începând cu data de 30.08.2008 și până la data plății, a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive., a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantei recurente sume de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în fața instanței de fond și 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1283/12.07.2013 la B. T. F. din G., intimata a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu, decizia civilă nr. 8159/21.11.2012 a Curții de Apel A. I..
Prin încheierea nr. 3173/18.07.2013 pronunțată de Judecătoria G. a fost încuviințată executarea silită.
Ulterior pronunțării deciziei civile de către Curtea de Apel Alba Iulia, pe data de 28.02.2013 a intrat în vigoare OUG nr. 10/2013, prin care s-a dispus ca începând cu această dată plata despăgubirilor stabilite potrivit disp. Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicata, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Ținutul Herta, ca urmare a stării de război si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe D. si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Convenției dintre Romania si Regatul Sârbilor, Croaților si Slovenilor, relativa la regimul proprietăților situate in zona de frontiera, semnata la Belgrad la 5 iulie 1924, se face in transe anuale egale, eșalonat pe o perioada de 10 ani, incepand cu anul următor datei emiterii titlului de plata. Cuantumul unei transe nu poate fi mai mic de 20.000 lei, prevederile alin. (1) aplicându-se in mod corespunzător si titlurilor de plata emise si neachitate integral pana la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta,iar plata transelor se face incepand cu 1 ianuarie 2014.
Potrivit prevederilor art. I alin. 3 din OUG nr. 10/2013 prin titlu de plată se înțelege hotărârea comisiei județene sau a mun. București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, ordinul emis de către Șeful Cancelariei Primului ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr.9/1998, rep. Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 393/2006.
Reține astfel instanța că suma de 285.912,82 lei reprezentând despăgubiri a fost stabilită prin Hotărârea nr. 22/30.08.2007 a Comisiei Județene A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care constituie titlu de plată în prezenta cauză în accepțiunea art. I alin. 3 OUG 10/2013, prin decizia civilă nr. 8159/21.11.2012 fiind statuată obligația contestatoarei de a efectua plata acestei sume.
Ca atare în speță devin incidente prevederile OUG 10/2013 privind plata eșalonată a despăgubirilor menționate pe o perioadă de 10 ani, în tranșe anuale ce nu pot fi mai mici de 20.000 lei.
Din aceste considerente, în baza art. 711 și urm. NCPC și art. I alin, 1,2,3 OUG nr. 10/2013, instanța urmează să admită în parte contestația ca fiind parțial întemeiată, iar în consecință va dispune anularea executării silite numai în ceea ce privește creanța de 285.912,82 lei reprezentând despăgubiri, ce este supusă pății eșalonate în tranșe anuale.
Reține însă instanța că executarea silită este legal pornită în ceea ce privește creanța de 3.000 lei reprezentând cheltuielile de judecată la care contestatoarea a fost obligată prin decizia civilă nr. 8159/2011 a Curții de Apel A. I. ce constituie titlu executoriu în raport de care executorul judecătoresc va recalcula cheltuielile de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR București, cu sediul în mun. București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimata C. E., domiciliată în loc. Aiud, .. 19, .,cu domiciliul ales la av. A. M. situat în mun. A. I.,..3, jud. A., în mod parțial.
Dispune anularea executării silite pornită la cererea intimatei împotriva contestatoarei ce face obiectul dosarului de executare nr.1283/2013 înregistrat la B. T. F. din G., numai în ceea ce privește creanța de 285.912,82 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr.22/30.08.2007 a Comisiei Județene A. pentru aplicarea Legii 290/2003, executarea silită urmând a se efectua în continuare numai pentru recuperarea creanței de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în raport de care executorul judecătoresc va recalcula cheltuielile de executare.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.11.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.P.M.
Dact.Ș.P.
Ex.4/2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6126/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4436/2013. Judecătoria GIURGIU → |
|---|
