Contestaţie la executare. Sentința nr. 4668/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4668/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 3503/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4668/2013
Ședința publică de la 16 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. C. B.
Grefier M. V. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator I. C. și pe intimat C. SA DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul personal, depune la dosar taxa de timbru în cuantum de 64 de lei și 1, 5 lei timbru judiciar și contravaloarea sumei de 28 Euro, conform procesului verbal. Solicită proba cu înscrisuri.
Instanța în baza art. 167 C.p.civ încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul personal, având cuvântul, învederează instanței că contestă onorariul B. T. F.. Solicită admiterea contestației și solicită a se avea în vedere Ordinul Ministrului cu privire la minimul și maximul onorariilor executorilor judecătorești. Precizează că executorul a perceput un onorariu de 4 ori mai mare decât debitul. Învederează instanței că este pensionar militar și este exagerat de mult să plătești un onorariu de executor de 4 ori mai mare decât o taxă de rovinietă de 28 Euro.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 06.03.2013 sub nr._ contestatorul I. C. in contradictoriu cu intimatul C. SA – Direcția Regională Drumuri și Poduri București a formulat contestație la executare prin care solicită anularea procesului verbal de cheltuieli întocmit de executorul judecătoresc T. F. în dosarul de executare nr. 2132/18.02.2013.
În fapt, se arată că la data de 21.02.2013 i s-a afisat somația nr. 2132/19.02.2013 prin care i s-a pus în vedere ca în termen de 1 zi să plătească suma de 28 euro reprezentând creanța datorat și 508,58lei reprezentând cheltuieli de executare. Referitor la cheltuielile de executare se arată că taxa de 200lei +TVA reprezentând consultații referitoare la constituirea dosarului de executare este exagerat de mare pentru că dosarul de executare este format din cererea de executare silită și procesul verbal de contravenție, astfel că nu este justificată suma în vederea consultațiilor, motiv pentru care contestatorul solicită anularea acesteia.
Se mai arată că redactare adresă încuviințare și cerere de încuviințare este același lucru, însă a fost taxată de 2 ori, că taxele poștale de 49 lei nu se justifică atâta timp cât a fost comunicată o singură somație, afișată personal de d.na executor, adresa de poprire taxată cu 10lei +TVA nu este întocmită în dosarul de executare, pentru taxa ITM în valoare de 10 lei nu există nici un document justificativ la dosar, nici măcar adresa prin care se solicită informații la ITM, arhivarea dosarului în valoare de 30lei +TVA nu este justificată pentru că dosarul are 10 pagini.
Se solicită proba cu înscrisuri.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 399 și urm C.pr.civ..
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingere contestației la executare ca neîntemeiată.
În fapt se arată că valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitor se încadrează în limitele legale admise de OMJ nr. 2550/2006, că potrivit art 39 alin 4 din Lg 188/2000 debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau după caz efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. Se mai arată că intimata nu a renunțat la executare, că prin faptul că debitorul nu a achitat în mod voluntar creanța de drept comun nici după declanșarea procedurii, rezultă că acesta rămâne în continuare obligat la stingerea datoriei bănești prin plată cu toate cheltuielile de executare aferente.
În drept se invocă art 205 N.C.pr.civ.
Se solicită proba cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă.
In baza art. 167 C. Pr. Civ, instanța a încuviințat atât pentru contestatoare, cat si pentru intimata proba cu înscrisuri.
A fost atașat la dosarul cauzei dosarul de executare silită nr. 2132/2012 al B. T. F..
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele aspecte:
La cererea intimatului C. SA – Direcția Regională Drumuri și Poduri București s-a început executarea silită împotriva debitorului I. C. pentru creanța în cuantum de 28 euro reprezentând tarif de despăgubire în baza titlului executoriu proces verbal de contravenție . nr._ din 06.12.2010. a fost întocmit dosarul de executare silită nr. 2132/2012 de B. T. F..
Prin procesul verbal de cheltuieli încheiat la data de 18.02.2013 s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 508,58lei, reprezentate de: redactare adresă încuviințare 10lei, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar 10,15lei, cerere încuviințare 10lei, taxe poștale 49lei, formare dosar și înregistrare dosar 11 lei, emitere adresă poprire 10lei, emitere somație imobiliară 10lei, taxă ITM 10lei, arhivare dosar 30lei, consultații în legătură cu constituirea dosarului 200lei, onorariu executare 60lei, TVA 98,43 lei.
La data de 17.04.2013 reclamantul a achitat către intimat suma de 124,28lei, conform înscrisului de la fila 46 din dosar.
Analizând cheltuielile indicate în procesul verbal de cheltuieli încheiat la data de 18.02.2013 prin raportare la Ordinul 2550/2006 actualizat, instanța reține că potrivit pct 3 lit a din anexa la ordinul arătat pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul minim se calculează după cum urmează:
1. pentru creanțele în valoare de până la 500 lei inclusiv, onorariul minim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite; a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.
Contată instanța că valoarea creanței ce se execută este de 28 euro, adică 124,28lei, onorariul maxim prevăzut în actul normativ indicat fiind de 12,5lei, adică 10% din valoarea creanței, și nu de 60lei cât a fost stabilit de executor.
Mai constată instanța că adresă încuviințare nu există la dosar, astfel că taxa de 10 lei percepută este neîntemeiată, că nu s-a făcut dovada cheltuirii sumei de 49 lei pe taxe poștale, că nu s-a făcut dovada achitării taxei ITM de 10lei, taxa pentru arhivarea dosarului în cuantum de 30lei și taxa pentru formarea și înregistrarea dosarului în cuantum de 11 lei nu sunt prevăzute în anexa la Ordinul 2550/2006 actual și nu există la dosar justificarea acestor sume, somația imobiliară pentru care s-a perceput o taxă de 10lei nu a fost emisă
Ca urmare, constată instanța că cheltuielile de executare și onorariu executor sunt în cuantum total de 242,65lei, la care se va adăuga TVA calculată în condițiile legii, și sunt formate din: taxă judiciară de timbru și timbru judiciar 10,15lei, cerere încuviințare 10lei, emitere adresă poprire 10lei, consultații în legătură cu constituirea dosarului 200lei, onorariu executare 12,5lei, cheltuieli la care se adaugă TVA calculată în condițiile legii.
Din aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul I. C. în contradictoriu cu intimatul C. SA – Direcția Regională Drumuri și Poduri București și va reduce cheltuielile de executare și onorariu executor la suma totală de 242,65lei, la care se va adăuga TVA calculată în condițiile legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul I. C., cu domiciliul în Mun G., ., jud G., în contradictoriu cu intimatul C. SA – Direcția Regională Drumuri și Poduri București, cu sediul București, B.dul I. M., nr.401A, sector6.
Reduce cheltuielile de executare și onorariu executor la suma totală de 242,65lei, la care se va adăuga TVA calculată în condițiile legii.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică, azi 16.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Teh/Red. jud. BRC, 5ex/20.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1072/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1919/2013.... → |
---|