Fond funciar. Sentința nr. 1757/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1757/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 4869/236/2010*
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.1757
Ședința publică de la 15.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. I.
Grefier: N. G.-M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. M., reclamant M. D. și pe pârât D. F., pârât I. A., pârât C. L. DE FOND FUNCIAR G., pârât C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G., având ca obiect fond funciar.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 30.01.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 06.02.2013, apoi pentru data de 13.02.2013, ulterior pentru data de azi 15.02.2013, reținând următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.05.2010, reclamanții M. M. și M. D. au chemat în judecată pe pârâții F. D. și I. A., C. L. DE FOND FUNCIAR G. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/2010 privind terenul intravilan în suprafață de 328 mp situat în parcela 16, . la N – L. stan, la E – Ul. Mereni la S – M. D. la V – B. G., deoarece dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost reconstituit în nelegal pârâților.
În fapt se arată că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3185/29.11.1982 reclamanții au cumpărat de la pârâții I. A. și D. F. casa de locuit compusă din două camere și antreu cu dependințe situată în Municipiul G., Ul. Mereni nr. 1, pe un teren proprietate de stat conform dispozițiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
Prețul plătit a fost de 15.000 lei și în realitate convenția părților a avut ca obiect și întreg terenul aferent casei de locuit, în suprafață de 521 mp, teren care în temeiul dispozițiilor legale în vigoare la acest moment nu putea fi înstrăinat.
Mai arată reclamanții că de la data vânzării și până în prezent au stăpânit fără întrerupere ternul în suprafață de 521 mp care era la acel moment împrejmuit în aceeași configurație ca în acest moment, plătind impozitul aferent.
Se mai menționează că la data de 11.04.2002 reclamanții au formulat către instituția Prefectului 2 cererii pentru atribuirea în proprietate a suprafeței de teren dar a fost admisă numai cererea pentru suprafața de 250 mp.
În final se arată că în baza sentinței civile nr. 708/2008 pârâților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra diferenței de 271 mp în baza căreia s-a emis pe numele acestora Titlul de proprietate a cărui anulare se solicită.
S-au anexat cererii în fotocopie titlul de proprietate nr._/13.04.2010, ordinul nr. 125/22.05.2002 emis de Prefectura Județul G., contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3185/29.11.1982.
Pârâta C. L. de Fond Funciar G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fond respingerea cererii.
S-a arătat că potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcțiilor terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului și astfel cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcției. Preluarea se realiza din patrimoniul vânzătorului iar dobânditorul dobândea terenul în folosință.
Pe fondul cauzei se arată că din cererea de autorizație pentru înstrăinare imobil rezultă că se solicită de către pârâți autorizarea înstrăinării casei de locuit în suprafață de 25 mp pe un teren în suprafață de 250 mp. Astfel deși reclamanții au solicitat atribuirea în proprietate și a suprafeței de 271 mp prin cererea nr._/20.12.2005, această cerere a fost respinsă deoarece reclamanții nu au prezentat nici un act de proprietate.
S-au atașat întâmpinării Notificarea emisă de pârâta I. A. către Primăria Municipiului G., cererea nr. 9764/11.04.2002 formulată de reclamanți prin care solicită atribuirea în proprietate a terenului în suprafață de 250 mp, certificatul de moștenitor nr. 90/1979, răspunsul Primăriei Municipiului G. la cererea reclamanților nr._ prin care se solicita atribuirea în proprietate a diferenței de 271 mp, autorizația de înstrăinare construcție nr. 60/1982, plan de situație, cerere de autorizație pentru înstrăinare imobil.
Pârâții D. F. și Iamanadi A. au formulat întâmpinare prin care au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1982 părțile s-au înțeles numai cu privire la suprafața de 250 mp aferentă casei. Mai arată că posesia vreme de 18 ani a diferenței de teren precum și plata impozitului vreme de 18 ani nu constituie temeiuri pentru anularea titlului de proprietate.
S-au administrat proba cu interogatoriu, proba testimonială cu martorii T. P., C. G., L. E..
Prin sentința civilă nr. 6770/17.12.2010 a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Împotriva sentinței au declarat recurs M. M. și M. D..
Tribunalul G. prin decizia 975/07.12.2011 a admis recursul, a casat sentința în tot și a trimis cauza spre rejudecare.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat din probatoriul cu înscrisuri în mod indubitabil că imobilul format din construcție și teren asupra căruia s-au înțeles (a se vedea în acest sens mențiunile din autorizația de înstrăinare și construcție aflată la fila nr. 66 din dosarul de fond), se învecinează la N cu L. S., în condițiile în care, în schița anexă aflată la fila 68, este configurată o zonă de 258 mp ce se interpune până la hotarul cu acest vecin.
În legătură cu această zonă în înscris se menționează că reprezintă lot CAP, iar nu proprietatea intimaților vânzători.
În atare condiții singurul element legal de certitudine ce înclină balanța în legătură cu aparența dreptului de o parte sau alta este posesia exercitată ulterior actului de vânzare – cumpărare până la data apariției legii 18/1990.
Probele administrate în cauză nu lămuresc pe deplin aceste aspecte, apărând ca insuficiente, mai ales că în favoarea unei posesii utile, pledează inclusiv prezumția că aceasta ar fi fost exercitată de reclamanții – recurenți, conform mențiunilor din autorizația de înstrăinare.
Apreciază tribunalul necesar a se administra probe pe baza cărora să se stabilească neechivoc, în concordanță cu exigențele art. 1191 al. 2 și 1197 C. civil sau pe baza mărturisirilor recurenților, că o parte din terenul necontestat posedat de aceștia, s-a realizat cu titlu precar și s-ar fi convenit plata unei chirii.
Numai în măsura în care probele vor demonstra că posesia recurenților a avut astfel de limitări, pretențiile lor exprimate prin cererea introductivă de instanță ar putea fi respinse ca neîntemeiate.
Dosarul a fost înregistrat la data de 05.06.2012.
În cauza, s-au administrat următoarele probe: interogatoriu propus de către reclamanți pârâtei Comisiei Locale de Fond Funciar G. și pârâților I. A., D. F., interogatoriu propus de către pârâți reclamanților M. D. și M. M., depozițiile martorilor O. F., H. F., L. E. și înscrisuri.
Analizând actele și înscrisurile dosarului în raport cu susținerile părților și probele administrate, instanța reține următoarele:
La data de 29.11.1982, între pârâții D. F. și I. A. în calitate de vânzători și reclamanta M. M. în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3185/29.11.1982 de către fostul notariat de Stat Județean G. având ca obiect casa de locuit compusă din 2 camere și antreu cu dependințe, situată în Ulița Mereni nr. 1 pe un teren proprietate de stat conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
Vânzătorii au dobândit casa de locuit și terenul aferent acesteia în suprafață de 250 mp prin moștenire de la D. P., conform Certificatului de moștenitor nr. 90/1979 din data de 25.06.1979.
În conformitate cu art. 30 din legea nr. 58/1974, în vigoare la momentul vânzării terenul aferent construcției, în suprafață de 250 mp trecea în proprietatea statului iar cumpărătorul dobândea dreptul de folosință.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza Autorizației de înstrăinare construcție nr. 60 din data de 23.06.1982 și a planului de situație în care era identificat terenul aferent construcției.
Astfel la art. 2 din Autorizația de înstrăinare se arată că terenul aferent construcției este în suprafață de 250 mp și se învecinează la N cu L. Ș., la S cu M. C. și B. G. la E cu Ulița Mereni, la Vest cu B. G..
Pe planul de situație terenul aferent este marcat precizându-se că suprafața locuinței este de 45 mp iar suprafața terenul aferent este de 250 mp.
Prin Ordinul Prefectului din data de 22.05.2002 s-a atribuit reclamanților terenul în suprafață de 250 mp aferent construcției, situată în intravilanul Municipiului G., ..
Prin sentința civilă nr. 708/05.02.2008 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ a fost anulată HCJ nr. 1663/12.07.2006 și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 327,98 mp, teren intravilan în Mun.G. . și emiterea titlului de proprietate.
Cu privire la sentința sus menționată, instanța contată că reclamanții din prezenta cauză nu au fost părți în dosarul_, astfel că nu se poate reține autoritate de lucru judecat, ci o prezumție de autoritate de lucru judecat.
Astfel, autoritatea de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni sub aspectul părților, obiectului și cauzei juridice, ce oprește repetarea judecății. Prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre, cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept.
În cauză, instanța reține că titlul de proprietate contestat, a fost emis in baza unei hotărâri judecătorești sentința civilă nr. 708/05.02.2008 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Titlul de proprietate al pârâților fiind eliberat în baza unei hotărâri judecătorești, nu conduce automat la inadmisibilitatea introducerii unei acțiuni în constatarea nulității lui, întrucât reclamanți din prezenta cauza nu au fost parți în procesul în care s-a pronunțat hotărârea respectivă, într-o astfel de situație nemaiputându-se pune în discuție situația de fapt stabilită prin hotărâre judecătorească, pe considerentul asigurării stabilității juridice.
Prin urmare reclamanții pot formula prezenta acțiune, hotărârea respectivă bucurându-se doar de opozabilitate față de aceștia, ea putând face dovada contrară prin orice mijloc de proba, în speță administrându-se probatoriul ce s-a impus, constând în mijloace noi de proba ce nu au încălcat principiul stabilității juridice, existent.
În cauza dedusă judecății, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3185/29.11.1982 de către fostul Notariat de Stat Județean G. având ca obiect casa de locuit compusă din 2 camere și antreu cu dependințe, situată în Ulița Mereni nr. 1, părțile au convenit cu privire la tot terenul aferent, aspect ce rezultă din posesia utilă exercitată de către reclamanți, așa cu reiese din depozițiile martorilor O. F. și H. F. (reclamanții au folosit tot terenul de la momentul când au cumpărat casa).
Că, părțile au avut în vedere să înstrăineze tot terenul, rezută și din atitudinea acestora după apariția L 18/1991, aceștia nu au solicitat terenul decât, după ce reclamanții au obținut Ordinul prefectului pe o parte din teren.
Potivit art 36 din L 18/1991- Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
(4) Dispozițiile art. 23 rămân aplicabile.
Art 23 prevede - Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
(2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
(21) În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.
Prin urmare, reclamații au dobândit dreptul de proprietate cu privire al terenul aferent casei de locuit(curte și grădină) prin efectul legii. Terenul în suprafață de 328 mp situat în tarlaua 73, . din terenul aferent casei dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3185/29.11.1982 de către fostul Notariat de Stat Județean G..
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța va constata nulitatea absolută parțială a TDP nr._/2010 cu privire la terenul în suprafață de 328 mp situat în tarlaua 73, .-a care pârâții nu erau persoane îndreptățite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de către M. M. și M. D. domiciliați în G., ., jud. G. în contradictoriu cu D. F. domiciliat în G., ., jud G., I. A. domiciliată în G., ., jud G., C. L. DE FOND FUNCIAR G. – G., jud. G. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G. - G., jud. G..
Constată nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._/2010 cu privire la terenul intravilan în suprafață de 328 mp situat în tarlaua 73, .> Dispune anularea titlului de proprietate nr._/2010, în sensul că se va radia terenul intravilan în suprafață de 328 mp situat în tarlaua 73, . N- L. S., E – UL. Mereni, S - M. D. și la V- B. G..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.02.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.jud.DI/8ex/2013
← Pretenţii. Sentința nr. 6211/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3316/2013.... → |
---|