Pretenţii. Sentința nr. 2946/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 2946/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 15338/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2946

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. M.

GREFIER: M. N.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamant . REASIGURARE SA și pe pârât . DE asigurare SRL, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată în aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 20.03.2013, iar în aceeași compunere a pronunțat în ședință publică prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2012, sub nr._, reclamanta S.C. E. ASIGURARE REASIGURARE S.A. –a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. G. AGENT DE ASIGURARE S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 3232,13 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite de către reclamantă, in dosarul de dauna nr. EJ_.

Reclamanta a mai solicitat obligarea paratei la plata sumei de 81,25 lei,reprezentand penalitatati de intarziere,conform art. 8.4 din contractul nr. 510/19.02.2009.Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de parteneriat nr. 510/19.02.2009,avand ca obiect reglementarea raporturilor juridice dintre E. si Partener privind activitatea de intermediere in asigurari.In temeiul contractului,Partenerul avea obligația depunerii primelor la E., si sa inregistreze dupa incheierea politelor de asigurare in 72 de ore de la incheirea/anularea/rezilierea contractelor in registrul de depunere aceste contracte.

Se arată că în calitate de agent de asigurări, pârâta nu a respectat obligația contractuală de a depune prima încasata la casieria reclamantei la termenul stipulat, iar reclamanta a plătit despăgubiri în cuantum de 3232,13 lei în temeiul politei RCA DV_,încheiata de pârâtă, astfel încât potrivit contractului are drept de regres împotriva pârâtei pentru suma plătită cu titlu de indemnizație persoanei asigurate,in dosarul de dauna EJ_.

Reclamanta mai precizeaza ca a calculat penalitati de intarziere in cuantum de 81,25 lei,potrivit art. 8.4 din contractul de parteneriat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.969 C. civ,legea nr. 136/1995 si art. 112 si urm. Din C proc. civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 276,04 lei și timbru judiciar de 3 lei, potrivit chitanței atașată la fila 38 din dosar.

Legal citată, pârâta a depus întâmpinare la data de 30.01.2013,prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata,aratand ca potrivit art. 8.1 din Contractul de parteneriat,. sa depuna la E. fondul realizat in saptamana precedenta si nu dupa fiecare incasare a unei prime de asigurare.

Mai sustine parata,ca a actionat in calitate de mandatar al reclamantei,astfel drepturile si obligatiile se nasc in persoana si patrimoniul mandantului.

In continuare,parata considera ca plata de despagubiri este conditionata de dovedirea unui prejudiciu si a legaturii de cauzalitate dintre fapta persoanei si prejudiciul cauzat,elemente care in speta nu sunt intrunite,ceea ce ar conduce la o imbogatire fara justa cauza a reclamantei devreme ce a beneficiat de prima de asigurare.

Parata arata ca recunoaste si este de acord cu plata penalitatilor calculate de reclamanta in cuantum de 81,25 lei.

La dosar au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: contractul de parteneriat nr. 510/19.02.2009,informatii ONRC despre C. G.,convocare la conciliere,proces verbal de conciliere,borderou de depunere franciza,dosarul de dauna in care reclamanta a achitat despagubirile,borderou de depunere.

La data de 12.03.2013,reclamanta a formulat raspuns la intampinare,prin care a invederat ca intre parti s-a incheiat un contract cu putere de lege,in cauza fiind vorba de o raspundere civila contractuala.

La termenul de judecată de la 13.03.2013, instanța a încuviințat pentru ambele parti proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta S.C. E. ASIGURARE REASIGURARE S.A. –in calitate de asigurator si parata S.C. C. G. AGENT DE ASIGURARE S.R.L. in calitate de partener s-a incheiat contractul de parteneriat nr. 510/19.02.2009. Prin acest contract, E. a conferit PARTENERULUI dreptul de a negocia si intermedia incheirea de polite si contracte de asigurare,in numele si pe seama sa ,cu clienti persoane fizice si juridice ,in conformitate cu prevederile contractuale si cu respectarea legilor in vigoare,iar in schimbul acestor servicii,reclamanta se obliga la plata unei retentii.

Potrivit art. 7.4 din contract, pârâta s-a obligat să suporte integral despăgubirea plătită de E. păgubitului în cazul nedepunerii documentelor si primelor de asigurare în termenul stipulat la art. 7.1 din contract, daca pe acestea s-au înregistrat evenimente asigurate între data când trebuiau depuse și data când au fost depuse efectiv la E..

Potrivit art. 7.1 din contract ,PARTENERUL,avea obligatia sa inregistreze in registrul de depunere contractele de asigurare emise/anulate/reziliate in interval de 72 de ore de la incheirea/anularea/rezilierea acestora ,odata cu primle incasate aferente acestora.

La data de 02.09.2010,parata a incheiat polita de asigurare RCA DV nr._ si a incasat prima aferenta ,insa a inregistrat in registrul de depunere contractul de asigurare si prima aferenta acestuia cu intarziere,dupa cum rezulta din borderoul de depunere nr. 399 din data de 14.09.2010.

La data de 05.09.2010,a avut loc accidentul de circulatie ,in care a fost implicat autovehicululul cu nr. de inmatriculare_ ,proprietatea . SRL,autoturism asigurat cu polita RCA DV nr._,iar in urma acestui eveniment,reclamanta a achitat numitului Scruba G. suma de 3232,13 lei in dosarul de dauna EJ_.

Pentru intarzierea in depunerea primei de asigurare incasata,reclamanta a calculat penalitati de intarziere in suma de 81,25 lei conform art. 8.4 din contractul de parteneriat.

Instanta va inlatura apararile paratei din intampinare,deoarece,in cauza nu este vorba de o raspundere civila delictuala pentru angajarea careia este ncesara dovedirea prejudiciului si a legaturii de cauzalitate din fapta si prejudiciu,ci avem de-a face cu o raspundere civila contractuala,pentru nerespectarea art. 7.1 din contractul nr. 510/19.02.2009.

Având în vedere că pârâta nu și-a executat obligația de depunere a primei de asigurare în termenul convenit, plata despăgubirilor plătite de asigurător in dosarul de dauna EJ_,urmează să se recupereze de la PARTENER potrivit clauzei contractuale exprese in acest sens – art. 7.4 din contractul nr. 510/19.02.2009.

În temeiul art. 1082 C.civ., pârâta datorează daune interese pentru intarzierea executarii obligatiei contractuale de 1 % /zi de intarziere conform art. 8.4 din contract calculate de la data de 02.09.2010 si pana la data de 14.09.2010(data cand a fost depusa prima),in cuantum de 81,25 lei.

În consecință, în temeiul art. 969 art. 1073 și art. 1082 C.civ., instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3232,13 lei, reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea clauzelor contractuale si suma de 81,25 lei-penalitati de intarziere.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, aceasta va fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 279,04 lei reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta . REASIGURARE SA cu sediul ales în mun. București, . nr. 3A, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâta . DE ASIGURARE SRL cu sediul în mun. G., bld. C.F.R. .. C, ., jud. G..

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 3232,13 lei, reprezentând contravaloare despăgubire.

Obligă pârâta să plătească suma de 81,25 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezentul dosar în cuantum de 279,04 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2013.

Președinte, Grefier,

D. M. M. N.

Tehnored. Jud. D.M./ Nr. ex.4 / 20.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2946/2013. Judecătoria GIURGIU