Fond funciar. Sentința nr. 4129/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4129/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 9582/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr.8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.4129
Ședința publică din data 26 aprilie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE A. Măcsinoiu
Grefier D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții S. M.,N. I. și pe pârâții D. V.,C. L. de Fond Funciar,C. Județeană de Fond Funciar G., având ca obiect fond funciar.
Despre mersul lucrărilor și dezbaterilor,s-a făcut vorbire în încheierea din data de 8 aprilie 2013 când instanța a reținut cauza în pronunțare pe fond dar,având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea pentru data de 15 aprilie 2013 când a amânat din nou pronunțarea pentru data de 19 aprilie 2013 dată la care a amânat pronunțarea pentru data de astăzi,a deliberat și a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2012 sub nr. unic_ reclamanții S. M. si N. I. au chemat in judecata parații Dumnic V., CLFF Comana si CJFF G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa constate nulitatea absoluta a TP nr._/2001 eliberat pe numele Dumnic Mandalina pentru suprafața de 1000 mp teren situate in extravilanul satului Grădiștea . obligarea paratului persoana fizica la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea acțiunii s-a arătat in esența faptul ca prin TP_/29.05.1995 reclamanților in calitate de moștenitori ai defunctului N. D. C. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața de 1 ha teren din care 856 mp intravilan (T. 3, p 71, 72), situat pe raza comunei Comana, ..
Prin sentința civila nr. 417/2010 pronunțata de Judecatoria G. in dosarul nr._ s-a constatat dreptul reclamanților de proprietate asupra construcției casa de locuit compusa din doua camere si dependințe, in suprafața de 51,15 mp edificata pe terenul intravilan, in suprafața de 856 mp înscris in TP_/1995, in sola 3, parcelele 71, 72.
La data de 15.08.2001 la 6 ani după eliberarea titlului reclamanților, s-a eliberat unei terțe persoane Dumnic Mandalina TP nr._/2001 pentru o suprafața de 1000 mp teren situat in intravilanul localității, teren ce fusese reconstituit reclamanților.
Au arătat reclamanții ca Dumnic Mandalina nu este persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, întrucât suprafața a aparținut autorului reclamanților N. D. C..
In drept s-au invocat prevederile Legii Fondului Funciar.
S-au atașat cererii: TP_/29.05.1995; TP_/15.08.2001; extras de carte funciara.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
La termenul de judecata din data de 03.09.2012 paratul Dumnic V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate de către reclamanți.
In motivarea intampinarii s-a arătat, in esența, ca autoarea sa Dumnic M. (decedata) a formulat in anul 1991 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in temeiul Legii 18/1991 si i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp teren intravilan situat in T 142-13, p 881, in satul Grădiștea . 2002 paratul si autoarea sa au încheiat un contract de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere prin care autoarea ii vindea terenul de 1000 mp (888,404 mp din măsurători) si construcția de 70 mp ce se afla pe teren, construcție compusa din 4 camere de locuit si anexe gospodărești construita din cărămida. Imobilul cumpărat a fost înscris in cartea funciara a comunei Comana la nr. 481/N.
A mai arătat paratul ca nu exista identitate intre cele doua terenuri.
In drept s-au invocat prevederile art. 115-118 cprciv.
S-au atașat intampinarii: contract de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere; documentație cadastrala provizorie; memoriu tehnic; declarație pe proprie răspundere; fisa corpului de proprietate; plan de amplasament si delimitare imobil; extras de carte funciara; încheierea de admitere a înscrierii in cartea funciara; certificat pentru atestarea ca petentul este cunoscut de proprietar; proces verbal identificare imobil; adeverința de proprietate.
Urmare a adresei instanței CLFF a atașat la dosar actele care au stat la baza emiterii TP_/15.08.2001 eliberat pe numele Dumnic Mandalina.
In temeiul art. 167 cprciv instanța a încuviințat ambelor parți proba cu înscrisuri, interogatorii si expertiza tehnica specialitatea topografie.
Cu privire la cauza dedusa judecații:
La data de 11.03.1991 defuncta Dumnic M. a solicitat reconstituire dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafața de 1, 06 ha teren din care 0,6 teren intravilan categoria curți construcții, de pe urma defunctului autor N. D. C..
La data de 21.03.1991 reclamanții N. I. si Stânga M. au formulat la rândul lor cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe urma aceluiași defunct autor N. C..
Atât, Dumnic M. cat si reclamanții N. I. si Stânga M. au fost înscriși in anexa 3 la poziția 230 ca moștenitori ai cooperatorului decedat N. D C..
Deși la momentul inițial a fost emis proces verbal de punere in posesie (f.22) de pe urma autorului N. C. pe numele celor 3 solicitanți: Dumnic M., N. I. si Stânga M., ulterior, anexa 3 poziția 230 a fost modificata in sensul ca a fost radiata din dreptul rubricii moștenitor numita Dumnic M..
La data de 29.05.1995, in baza anexei 3 poziția 230, astfel modificata, s-a eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele N. I. si Stânga M. de pe urma defunctului autor N. D. C., pentru o suprafața de 1 ha teren din care 856 mp teren intravilan situat in T 3, p. 71,72.
Împotriva propunerii CLFF, Dunmic M. nu a fost formulat contestație in conformitate cu prevederile art. 27 alin. 3 din Hotărârea 890/2005. De asemenea, împotriva Hotărârii CJFF nu a fost exercitata nici calea de atac a plângerii prevăzute de art. 53 alin.2 din Legea 18/1991.
Ulterior la data de 05.07.2001, in baza anexei 2b, poziția 94 a fost emis procesul verbal de punere in posesie pe numele Dumnic M. pentru o suprafața de 1000 mp teren intravilan categoria curți construcții, amplasat in T 142-13, p. 881; iar la data de 15.08.2001 in baza anexei 2b, poziția 94 a fost emis TP nr._ eliberat pe numele Dumnic Mandalina pentru o suprafața de 1000 mp teren intravilan categoria curți construcții situat in T 142-13, p. 881.
Deși in aparenta amplasamentele celor doua titluri de proprietate nu par sa se suprapună, totuși expertiza tehnica judiciara specialitatea topografie efectuata in cauza de către expert R. V. a stabilit faptul ca cele doua amplasamente se suprapun, stabilindu-se ca terenul ce face obiectul litigiului este situat in fapt in t. 142, concluzionând expertul ca terenul intravilan din TP_/29.05.1995 emis pe numele N. I. si Stânga M. in suprafața de 856 mp este unul si același cu terenul intravilan din TP nr._/2001 emis pe numele Dumnic Mandalina in suprafața de 1000 mp (888,404 mp din măsurători), dar fiind emise la date diferite vecinatatile nu coincid.
De asemenea, cu prilejul administrării interogatoriului parata C. Locala de Fond Funciar Comana a arătat ca suprafața de 1000 mp reconstituita defunctei Dumnic Mandalina este unsa si aceeași cu suprafața de 856 mp reconstituita reclamanților in baza TP_/1995 ( întrebarea 4, f. 56-57), arătând in același timp ca au fost eliberate doua titluri de proprietate pentru aceeași suprafața de teren (întrebarea 8, f. 57).
Așadar se retine cu certitudine faptul ca terenul de 1000 mp aferent TP nr._ eliberat pe numele Dumnic Mandalina si amplasat in T 142-13, p. 881 are in fapt a suprafața de 888,404 mp (din măsurători) si se suprapune cu suprafața de 856 mp teren intravilan situat in T 3, p. 71,72 a reclamanților TP nr._/29.05.1995.
Potrivit art. 13 alin. (5) din hotărârea 890/2005 Foștii membri cooperatori, în viață, fie că au adus sau nu au adus terenuri în cooperativă, sunt înscriși cu suprafața stabilită de comisie în tabelele cuprinse în anexele nr. 2a) și 2b), iar moștenitorii cooperatorilor decedați sunt înscriși cu suprafața stabilită în tabelul prevăzut în anexa nr. 3.
Ca prim aspect se retine faptul ca reclamanților prin TP nr._/29.05.1995 le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu de pe urma autorului cooperator decedat N. C., iar prin TP nr._/15.08.2001 numitei Dumnic M. i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu. De asemenea, se mai retine faptul ca astfel cum rezulta din sentința civila nr. 417/20.01.2010 rămasa irevocabila, autorii reclamanților au edificat inca din anul 1960 un imobil casa de locuit pe terenul ce face obiectul prezentei judecați, așadar acest teren reprezintă vechiul amplasament al reclamanților, in sensul Legii 18/1991. Împrejurarea ca terenul ce face obiectul prezentei judecați reprezintă vechiul amplasament al reclamanților, rezulta cu prisosința si din registrul agricol din 1959 in care autorul reclamanților figura cu teren intravilan curți construcții in suprafața de 0,6 ha (f. 19).
Având in vedere faptul ca amplasamentul terenului intravilan din TP nr._/15.08.2001 se suprapune in tot cu amplasamentul terenului intravilan din TP nr._/29.05.1995, instanța urmează sa faca aplicabile prevederile art. III din Legea 169/1997.
Astfel, potrivit art. III alin. 1 lit. a pct (ii) din Legea 169/1997 sunt lovite de nulitate absoluta actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; iar potrivit III alin. 1 lit. a pct (iv) din aceeași lege, sunt lovite de nulitate absoluta actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor.
In cauza TP nr._/29.05.1995 al reclamanților a fost eliberat in ceea ce privește terenul intravilan pe vechiul amplasament, terenul a fost transcris in registrele de transcripțiuni si inscripțiuni (transcrierea se face din oficiu le emiterea TP) si are data anterioara TP nr._/15.08.2001 emis pe numele Dumnic M., motiv pentru care instanța constata ca in cauza sunt incidente prevederile art. III alin. 1 lit. a pct. (ii) si pct. (iv) din Legea 169/1997, TP nr._/15.08.2001 emis pe numele Dumnic M. fiind lovit de nulitate absoluta parțiala, in ceea ce privește amplasamentul stabilit si care se suprapune cu vechiul amplasament al reclamanților.
Pentru toate aceste motive acțiunea urmează a fi admisa in parte iar paratul persoana fizica obligat la plata cheltuielilor de judeca in cuantum de 600 de lei, reprezentând onorariu de expertiza specialitatea topografie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea formulata de reclamanții Stânga M. domiciliata in București, ., ., ., sect. 4 si N. I. domiciliat in București, ., .. 1, ., sect. 4, in contradictoriu cu parații Dumnic V. domiciliat in comuna Comana, ., CLFF Comana cu sediul in . si CJFF G., cu sediul in G., jud. G..
Constata nulitatea absoluta parțiala a TP nr._/2001 (eliberat de C. Județeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pe numele Dumnic Mandalina) sub aspectul amplasamentului terenului intravilan in suprafața de 1000 mp.
Obliga paratul Dumnic V. la plata către reclamanți a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, azi, 26.04.2013
Președinte,Grefier,
Tehnored.Jud.M.A
Ex.7/2013
← Pretenţii. Sentința nr. 6486/2013. Judecătoria GIURGIU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|