Fond funciar. Sentința nr. 8159/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 8159/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 11470/236/2013

DOSAR NR._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8159

ȘEDINȚA PUBLICǍ DIN DATA DE 03.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE- N. I.- F.

GREFIER- D. F.- N.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta T. I. în contradictoriu cu pârâții, C. L. DE FOND FUNCIAR STĂNEȘTI si C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pentru reclamantă, avocat ales T. M., lipsă pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este îndeplinită cu părțile,după care;

Văzând dispozițiile art. 131, instanța pune din discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.

Avocat pentru reclamantă având cuvântul apreciază că Judecătoria G. este competență general, material si teritorial în soluționarea cererii de față.

Instanța, verificându-și competența, constată că este competentă general, material si teritorial în soluționarea cererii de față, potrivit dispozițiilor art. 94 și 107 C. proc.civilă.

În temeiul art.254 instanța acordă cuvântul pe probe, avocat pentru reclamantă solicitând proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei nemaiavând alte cereri.

În baza art. 258 C. proc.civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Nemaifiind alte cereri, în temeiul art.244 C.proc.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată si acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat pentru reclamantă având cuvântul în dezbaterea fondului, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul de a se constata nulitatea absolut parțială a titlului de proprietate nr._/05.04.1995 în ceea ce privesc tarlalele menționate în cererea de chemare în judecată ,iar pe cale de consecință să de dispună modificarea titlului de proprietate mai sus menționat în sensul consemnării că suprafața de 0,5 ha se află în extravilanul satului Bălanu din ., în tarlaua 189, cu vecinătățile la N –drum, la S- Canal, la E-P. S. si la V- teren, fără cheltuieli de judecată .

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată:

Prin acțiunea înregistrată la data de 06.09.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta T. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR STĂNEȘTI și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună modificarea titlului de proprietate nr._/05.04.1995 în sensul de a se înscrie suprafața de 5000 m.p. menționată ca fiind în ., 59, 60, 178, 179, 192 și 180, ca fiind amplasată în .: la N-drum, la E- P. S., la S-canal, la V-teren la dispoziția comisiei locale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pentru respectivul teren au fost menționate greșit numerele de . și vecinătățile.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri, respectiv: titlul de proprietate a cărui anulare se cere, adeverința nr.3854/13.08.2013 eliberată de Primăria comunei Stănești, adresa nr.2651/02.07.2013 a Primăriei Stănești, alte înscrisuri.

Pârâta C. L. de Fond Funciar Stănești a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu modificarea titlului de proprietate în sensul solicitat.

Pârâta C. Județeană de Fond Funciar G. a formulat întâmpinare prin care lasă la aprecierea instanței soluția, având în vedere că stabilirea amplasamentului suprafețelor de teren înscrise în titlul de proprietate este atributul exclusiv al comisiei locale de fond funciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin titlul de proprietate nr._/05.04.1995 s-a constituit dreptul de proprietate pe numele reclamantei, asupra suprafeței de 5000 m.p. teren arabil extravilan situată în comuna Stănești, ., menționată ca fiind în ., 59, 60, 178, 179, 192 și 180.

Prin adeverința nr.3854/13.08.2013 eliberată de Primăria comunei Stănești se confirmă susținerea reclamanților în sensul că aceste terenuri se află dispuse pe alte amplasamente față de cele din titlul de proprietate.

Având în vedere că pârâta C. L. de Fond Funciar Stănești, deci chiar autoritatea cea mai în măsură să lămurească această problemă, susține teza reclamanților, instanța va da credit acestei autorități și va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.

În baza art.451 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta T. I., cu domiciliul în com.Stănești, ., CNP_, și cu domiciliul ales în G., ., jud.G. în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR STĂNEȘTI și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G..

Dispune modificarea titlului de proprietate nr._/05.04.1995 emis pe numele T. V. I., în sensul că suprafața de 5000 m.p. menționată ca fiind în ., 59, 60, 178, 179, 192 și 180, se va trece ca fiind amplasată în .: la N-drum, la E- P. S., la S-canal, la V-teren la dispoziția comisiei locale.

Restul mențiunilor rămân nemodificate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2013.

Președinte, Grefier,

N. I.-F. D. F.-N.

Tehnored. N.I.F.

5 ex./12.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 8159/2013. Judecătoria GIURGIU