Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1653/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1653/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 16433/236/2011
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.1653
Ședința publică de la 13.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. I.
Grefier: N. G.-M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . SRL și pe pârât F. M., pârât L. R., pârât L. D. V., pârât L. F., pârât L. M., pârât S. M., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 06.02.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, reținând următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2011 sub nr_ reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtii F. M., L. R., L. D. V., L. F., L. M. și S. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de cat autentic cu privire la terenul arabil extravilan în suprafeței de 2,39 ha situat pe raza comunei Stănești, jud. G., aflat în tarlalele 1,2,4,6,7,8,9,10, 78,21, înscris în cadrul ., conform titlului de proprietate nr._/12.05.1997.
În fapt, reclamanta a arătat că prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 18.10.2011 pârâții s-au obligat să-i vândă terenul sus menționat la prețul de 13.145 lei.
Mai arată că pârâții sunt moștenitorii defuncților F. I., L. Stelică și L. G..
În plus, deși i-a convocat pe pârâți la notar în vederea perfectării qctului de vânzare cumpărare, aceștia nu s-au prezentat.
În drept au fost invocate dispoz. Art.1669 NCC
În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte, interogatoriul, martori .
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: antecontractul de vânzare cumpărare, TP nr._/12.05.1997, acte de stare civilă, certificat de moștenitor de pe urma defunctei F. I., F. Ghe I., anexa nr.24 privind pe defunctul L. Stelică, anexa nr.24 privind pe defunctul L. G., certificat de sarcini, certificat fiscal.
A fost administrată proba testimonială fiind audiată martora I. E. declarația fiind atașată la dosar, interogatoriu pârâților și expertiză topo vizat de OCPI
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată și urmează a fi admisă pentru motivele ce vor fi expuse.
Astfel, instanța reține că printr-un înscris sub semnătură privată intitulat ‚’’ antecontract de vânzare cumpărare„ pârâții s-au obligat să-i vândă terenul arabil extravilan în suprafeței de 2,39 ha situat pe raza comunei Stănești, jud. G., aflat în tarlalele 1,2,4,6,7,8,9,10, 78,21, înscris în cadrul ., conform titlului de proprietate nr._/12.05.1997.
Terenul care a făcut obiectul convenției a fost dobândit prin reconstituire de către moștenitorii defunctului S. M.I A., respectiv F. I., L. Stelică și L. G..
Pârâții au dobândit dreptul de proprietate prin moștenire, astfel: F. I. și F. M. de pe urma defunctei F. I.(certificatul de moșrtenitor nr. 161/2003 BNP M. N.), L. R., L. D. – V. și L. F. de pe urma defunctului L. Stelică iar L. M. și S. M. de pe urma defunctului L. G..
Deși, legal citați pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu, astfel că, instanța, în temeiul art 225 C.proc. civ., apreciază lipsa nejustificată a pârâților la interogatoriu ca fiind o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantei.
Potrivit art. 1.669. - (1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Conform unei jurisprudențe constante textul legal menționat permite instanței de judecată ca ori de câte ori debitorii (pârâții) nu își execută obligația asumată, să suplinească voința acestora, în sensul de a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, ca fiind cel mai eficient mijloc de reparare în natură al prejudiciului încercat de creditor (reclamant).
Mai reține, instanța că, convenția părților îndeplinește condițiile de fond cu privire la capacitate, consimțământ, obiect și cauză.
Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 111 C.pr.civ., art. 1669 . C.civ., instanța va admite cererea și, pe cale de consecință va constata săvârșită vânzarea cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de 2,39 ha situat pe raza comunei Stănești, jud. G., aflat în tarlalele 1,2,4,6,7,8,9,10, 78,21, înscris în cadrul ., conform titlului de proprietate nr._/12.05.1997 și identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul F. R.,intervenită între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârâții în caliate de vânzători.
Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a terenurilor descrise anterior.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . SRL,cu sediul în com. Putineiu, ., în contradictoriu cu pârâții F. M.,domiciliat în mun. G., .. 2/300, ., L. R., domiciliată în mun. G., ., jud. G., L. D. V., domiciliat în mun. G., ./853, ., jud. G., L. F., domiciliat în mun. G., ., jud. G., L. M., domiciliată în mun. G., ., jud. G. ,S. M., domiciliată în mun. G., ./4D, ., ..
Constată săvârșită vânzarea cumpărarea suprafeței de 2,39 ha situată pe raza comunei Stănești, jud. G., aflat în tarlalele 1,2,4, 6,7, 8, 9, 10, 78 și 21 înscrisă în Titlul de proprietate nr._/12.05.1997, identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul F. R., intervenită între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârâți în calitate de vânzători.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului teren mai sus descris.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Tehnored.Jud.D.I.
Ex.4/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2062/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5963/2013.... → |
---|