Pretenţii. Sentința nr. 798/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 798/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 4334/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 798/2013
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. R. N.
Grefier E. P.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . ȘI PRIVAT G. SA și pe pârât U. A. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura cu părțile este legal îndeplinită, după care;
Instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 12.03.2012 sub nr._ , reclamanta . ȘI PRIVAT G. SA a chemat în judecată pe pârâtul U. A. F., solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 870, 49 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei ianuarie –noiembrie 2011 și 50, 44 lei majorări de întârziere
În fapt reclamanta a arătat că în calitate de administrator al fondului de locuințe proprietate de stat, și U. A. F., în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 37/18.06.2004. Conform contractului de închiriere pârâtul are obligația de a plăti chiria lunar, iar în caz de neplată la termen a chiriei, se percep majorări pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă. Deși a fost somat să achite sumele restante, pârâtul nu a dat curs somației.
A mai arătat reclamanta că prin semnarea contractului de închiriere face dovada acordului de voință intervenit între pârât și . (fosta DGSPGG G.) cu privire la obiectul contractului, la obligațiile asumate de părți, la modalitatea de plată a datoriei și la cuantumul majorărilor percepute în caz de întârziere în plata chiriei.
Potrivit art.25 din Legea 114/1996, „chiriașul este obligat Ia plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere, până Ia data executării efective a hotărârii evacuare.
Astfel, prin neplata de către pârât a chiriei datorate în întregime și a majorărilor de întârziere, s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, între prejudiciu și nerespectare obligației contractuale la termen existând legătură de cauzalitate directă.
De asemenea a mai arătat reclamanta că . s-a înființat ca urmare a reorganizării Direcției Generale a Serviciilor Publice de Gospodărie Comunală G., Dnform HCLM nr. 170/05.08.2010.
În drept prevederile art. 1350 și urm. cod civil republicat.
Probe: înscrisuri.
Pârâtul, deși legal citat, nu formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a propune probe, invoca excepții sau pentru a-și prezenta apărările.
La dosarul cauzei au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: Contract de închiriere nr. 237/18.06.2004, Proces verbal de predare primire, Act adițional la contractul de închiriere nr. 237/18.06.2004, adresa nr. 5960/27.04.2011, adresa nr._/22.07.2011, adresa nr._/19.10.2011.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Între . ȘI PRIVAT G. SA în calitate de locator și pârâtul U. A. F., în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr 237/18.06.2004, având ca obiect închirierea imobilului situat în G., ., jud. G.. Termenul de închiriere stabilit prin contract a fost de 5 ani, de la data de 09.04.2004 la data de 08.04.2009.
Chiria stabilită prin contract a fost de 248,096 lei, calculată în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată. Prin contract s-a prevăzut că neplata la termen a chiriei atrage o dobândă de 0,5% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.
Instanța reține că, pentru angajarea răspunderii civile contractuale a unei persoane este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
Instanța reține că în cauză contractul de închiriere nr. 237/2004 face dovada acordului de voință intervenit între părți cu privire la obiectul contractului, la obligațiile asumate de părți, la modalitatea de plată a chiriei și la cuantumul majorărilor percepute în caz de întârziere în plata chiriei.
Potrivit dispozițiilor art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Contractul este legea părților, el se impune acestora și trebuie respectat întocmai ca legea.
Instanța constată că în cadrul raporturilor juridice obligaționale existente între părțile prezentei cauze, reclamanta și-a îndeplinit obligația contractuală, dând spre utilizare către pârâtă, cu destinație de locuință, imobilul situat în ., jud. G. .
Pârâtul în schimb, nu și-a achitat în totalitate chiria la care era obligat, datorând reclamantei, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (fișa suprafeței locative închiriate, fișă de calcul pentru stabilirea chiriei lunare a locuinței deținute, calculul chiriei și al majorărilor de întârziere pentru lunile ianuarie – dec.2011, un cuantum al chiriei de 820, 05 lei.
Prin neplata de către pârâtă a chiriei datorate și a majorărilor de întârziere, i s-a produs reclamantei un prejudiciu patrimonial cert, între prejudiciu și nerespectarea obligației contractuale la termen existând legătură de cauzalitate directă. Totodată, pârâta nu a făcut dovada unei cauze exoneratoare de vinovăție, culpa acesteia în neexecutarea obligației de plată fiind prezumată.
Potrivit art.25 din Legea nr.114/1996, „chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere, până la data executării efective a hotărârii de evacuare”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
În cauză, reclamanta, care și-a îndeplinit obligațiile contractuale, are dreptul de a primi de la pârâtă contravaloarea folosinței locuinței de care aceasta a beneficiat, iar pentru că aceasta din urmă nu și-a îndeplinit în termen obligațiile, are dreptul, în temeiul contractului încheiat între părți, să solicite de la pârâtă plata de majorări de întârziere. Deoarece pârâtul nu înțelege să execute de bunăvoie plata acestei datorii, reclamanta are dreptul de a solicita instanței obligarea acesteia la a executa înseși prestația la care s-a obligat prin contract. Când obligația asumată are ca obiect o sumă de bani, astfel cum este cazul de față, executarea în natură este întotdeauna posibilă.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța va admite cererea, și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 870, 49 lei reprezentând debit restant din care suma de 820, 05 lei reprezintă contravaloare chirie aferentă perioadei ianuarie - noiembrie 2011, iar suma de 50,44 lei reprezintă contravaloare majorări de întârziere,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta . ȘI PRIVAT G. SA cu sediul în G., .. 25, jud. G., împotriva pârâtului U. A. F. domiciliat în G., ., jud G..
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de suma de 870, 49 lei reprezentând debit restant din care suma de 820, 05 lei reprezintă contravaloare chirie aferentă perioadei ianuarie - noiembrie 2011, iar suma de 50,44 lei reprezintă contravaloare majorări de întârziere,
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.01.2013
PREȘEDINTE, GREFIER
Red jud NRN
dact. IF/4ex/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4798/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 1658/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|