Plângere contravenţională. Sentința nr. 4798/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 4798/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 14363/1748/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4798

Ședința publică de la 22 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. M.

GREFIER: M. N.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petent B. V. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională R12_.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la art. 104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, când după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În conformitate cu prevederile art. 36 din OG 2/2001 și art. 15 lit. i din Legea 146/1997, plângerea contravențională este scutită de la plata taxei judiciară de timbru și a timbrului judiciar.

Potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., părțile au solicitat judecarea în lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată și procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:

Instanța, în virtutea rolului activ consacrat de dispozițiile art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 1591.3 (1) și art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, conform cărora “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., sens în care reține cauza spre soluționare asupra acestei excepții.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei având ca obiect plângere contravențională, instanța reține următoarele:

Pe rolul Judecatoriei Cornetu s-a înregistrat la data de 28.11.2012 sub numărul_ plângerea formulată de petenta B. V., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.11.2012, încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin care solicita anularea procesului-verbal de contravenție pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea plângerii, petenta a sustinut ca la data constatarii contraventiei nu mai era proprietarul autoturismului cu nr._ ,acesta fiind vandut inca de la data de 05.09.2011.

Plangerea nu a fost motivata in drept.

La plangere petenta a anexat in copie:procesul verbal contestat,procesul verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare,conttract de vanzare cumparare si act de identitate petenta.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar a depus, în copie, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, certificat calificat și atestat al agentului constatat si procesul verbal . nr._/10.04.2012.

Prin sentinta civila nr. 2256/04.04.2013 a fost admisa exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Cornetu,iar dosarul a fost declinat la Judecatoria G.,unde a fost inregistrat la data de 24.04.2013.

In motivarea sentintei, art. XXIII din legea nr. 2/2013 a fost interpretat in sensul ca sintagma „procesele in prima instanta” se refera la toate litigiile ,indiferent de natura lor si nu numai la procesele in curs de judecata in materia contenciosului administrativ si fiscal,intrucat aceasta categorie de litigii a fost tratata distinct prin alin 3 al aceluiasi articol.

La acest termen de judecata,instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei G. si a retinut cauza in pronuntare sub acest aspect.

Analizand exceptia invocata instanta retine:

Art. XXIII din Legea nr. 2/2013 prevede ca procesele în prima instanță precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

Art. III din Legea nr. 2/2013, introduce un nou articol în OG 15/2002, respectiv 10 ind. 1, care prevede ca prin derogare de la dispozițiile OG 2/2001, plângerea însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei rază domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Instanța, constată că referitor la contravențiile în materia taxei de drum, instanța competenta unde se depune plângerea este instanța în a cărei raza domiciliază sau își are sediul contravenientul, doar la cererile formulate ulterior intrării in vigoare a Legii 2/2013.

Interpretarea Judecatoriei Cornetu potrivit careia sintagma „procesele in prima instanta” de la art. XIIII din Legea nr. 2/2013 se refera la toate litigiile ,indiferent de natura lor si nu numai la procesele in curs de judecata in materia contenciosului administrativ si fiscal,este una eronata ,întrucât secțiunea a 2- a din Legea nr. 2/2013 în titlul său diferențiază materia contravențională de materia contenciosului administrativ și fiscal,iar din analiza legii se observa clar ca acest act normativ nu a avut drept scop schimbarea normelor de competenta pentru toate litigiile civile in prima instanta aflate in curs de judecata.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. privind judecarea cauzei și va dispune declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecatoriei Cornetu.

Cum însă și această instanță a declinat competența la Judecătoria G., sunt îndeplinite condițiile existenței conflictului negativ de competență, potrivit art.20 pct.2 C.proc.civ.

În conformitate cu art.21 C.proc.civ., instanța va constata ivit conflictul negativ de competență și va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, care este Curtea de Apel Bucuresti, potrivit art.22 alin.2 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta B. V. cu domiciliul în mun. G., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România Sa cu sediul în mun. București, bld. I. M. nr. 401A, sector 6, către Judecătoria Cornetu.

Constată ivit conflictul negativ de competență.

Trimite cauza Curții de Apel București, pentru a hotărî asupra conflictului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi 22.05.2013.

Președinte, Grefier,

D. M. M. N.

Tehnored. Jud. D.M./ Nr. ex.2 / 06.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4798/2013. Judecătoria GIURGIU