Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4536/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4536/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 13117/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.4536
Ședința publică de la 13 mai 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE A. Măcsinoiu
Grefier D. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. M. și pe pârâții P. E., V. D., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit reclamanta I. M. fiind reprezentată prin avocat S. D.,lipsă pârâții P. E. și V. D., prezent martorul C. M. C. propus de reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantei depune la dosar interogatoriile propuse pârâților și certificat de naștere V. D. solicitând audierea martorului prezent.
Instanța,în temeiul art.138 C.pr.Civ, față de lipsa pârâților la interogatoriu ,dispune suplimentarea probei cu un martor pentru reclamantă.
Se procedează la audierea sub prestare de jurământ a martorului C. M. C. propus de reclamantă, depozițiile acestuia fiind consemnate în proces verbal separat atașat la dosarul cauzei.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, pe fond.
Avocat S. D. pentru reclamanta I. M. având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2012 sub nr. unic_, reclamanta I. M. a chemat in judecata parații P. E. si V. D., solicitând instanței sa constate savarsita vânzarea cumpărarea terenului in suprafața de_ mp extravilan situat pe raza comunei Rasuceni, ., înscris in titlul de proprietate nr. 8739/1992 si pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In motivarea acțiunii, in esența reclamantul a arătat faptul ca la data de 10.06.2011, in calitate de cumparator a încheiat cu parații in calitate de vânzători un înscris sub semnătura privata intitulat ”precontract de vanzare cumparare” cu privire la terenul extravilan in suprafața de_ mp extravilan situat pe raza comunei Rasuceni, ., înscris in titlul de proprietate nr. 8739/1992, pentru prețul de 6000 lei.
Acțiunea a fost motivata in drept pe prevederile art. 1266, 1270, 1669 Cciv.
S-au atașat acțiunii: înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Deși legal citați parații nu au formulat întâmpinare, si nici nu s-au prezentat in fata instanței pentru a formula aparari.
In temeiul art. 167 cprciv. instanța a încuviințat ambelor parți proba cu înscrisuri proba cu interogatoriul paratului si expertiza specialitatea topografie.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 10.06.2011 raclamantul si paratii au incheiat un inscris sub semnatura privata prin intermediul caruia paratii se obligau sa vinda reclamantului terenul extravilan in suprafata de_ mp extravilan situat pe raza comunei Rasuceni, ., înscris in titlul de proprietate nr. 8739/1992, pentru prețul de 6000 lei.
Pentru admisibilitatea acțiunii, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a) existenta unei promisiuni bilaterale de vânzare;
b) existenta unui refuz al paraților de a încheia contractul de vânzare;
c) executarea obligațiilor proprii de către reclamant;
d) dovada dreptului de proprietate asupra bunului promis,
e)sa nu existe alte impedimente.
Conditiile enuntate trebuie respectate intocmai, prevederile Titlului X art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005 fiind tangente cu prevederile art. 44 din Constitutie si art. 1 protocolul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Atributul dispozitiei reprezinta cel mai important atribut al dreptului de proprietate ocrotit atat de art. 44 din Constitutie cat si de art. 1 protocolul 1 CEDO, context in care o eventuala suplinire a consimtamantului de catre o autoritate judiciara, fara a fi necesar, si in consideratia oricaror alte motive decat cele permise si autorizate expres de lege reprezinta ingerinta nejustificata in dreptul de proprietate al partii parate.
Ingerinta se defineste ca fiind o imixtiune a unui organ statal in dreptul de proprietate al unei persoane in alte conditii decat cele expres specificate si ingaduite de lege, retinandu-se in acelasi timp si faptul ca partile nu pot deroga prin conventii particulare de la normele legale imperativ - exprese sau de ordine publica.
Prin urmare, simplul fapt ca atat reclamantul cat si paratul se afla in relatii de coniventa, si prin conventie particulara urmaresc validarea intelegerii lor in alte conditii si pentru alte motive decat cele expres autorizate de lege, nu exclude si nu acopera existenta unei ingerinte in dreptul de proprietate al paratului, ingerinta subzistand chiar si in aceste conditii.
Asadar, aplicarea prevederilor Titlului X art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005, in alte limite, in alte conditii sau in alti parametri decat cei specificati si autorizati expres, constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al partii parate fiind incalcate atat art. 1 protocolul 1 CEDO cat si art. 44 din Constitutie.
a) In ceea ce priveste existenta unei promisiuni bilaterale de vanzare, se retin urmatoarele:
Inscrisul sub semnatura privata, intocmit de parti este susceptibil sa conduca la executarea in natura a obligatiei paratului prin pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, astfel incat, conditia se constata a fi indeplinita.
b)In ceea ce priveste, a doua conditie referitoare la existenta unui refuz al paratului de a incheia contractul de vanzare; se retin urmatoarele:
In primul rand, procedura judiciara reprezinta o procedura contencioasa, deci nu trebuie si nu poate fi considerata, sau confundata cu o procedura alternativa procedurii notariale prevazute de legea 36/1995, astfel incat, simplul fapt ca partile doresc, in relatii de conventa fiind, sa incheie contractul prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti, nu confera instantei competenta generala.
Instantele judecatoresti solutioneaza procese (litigii), în timp ce activitatea de autentificare a înscrisurilor este de competenta exclusiva a notarului public.
Asadar, atat din propria formulare cat si prin raportare la celelalte dispozitii legale referitoare la competenta, prevederile Titlului X art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005 nu reprezinta o procedura alternativa procedurii necontecioase - notariale ci are în vedere doar situatiile în care între partile contractante intervine un litigiu, un conflict privind executarea antecontractului, deoarece instantele sunt competente sa intervina numai în solutionarea unor litigii, a unor diferende între justitiabili.
De asemenea, retine judecatorul faptul ca accesul la justitie unanim recunoscut si respectat, atat de legislatia interna cat si de catre cea CEDO, trebuie exercitat, urmarit si asigurat de catre parti cu seriozitate si buna credinta, in limite si competentele prevazute de lege, si fara ca partile sa interfereze in mod voit cu interesul unanim, majoritar, serios, legitim si expres instituit de normele de ordine publica prevazute de lege.
In cauza dedusa judecatii, nu se poate retine ca paratii refuza incheierea actului
Astfel, reclamantul nu a facut dovada convocarii paratilor la notar, paratii nu au formulat intampinare si nici aparari verbale in fata instantei, retinandu-se ca ultim aspect ca in perioada anilor 2009 - 2013 reclamanta a introdus pe rolul instantei mai multe actiuni avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic.
Mai mult decat atat, potrivit dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Lg. 7/1996, titularul drepturilor dobândite prin mostenire nu poate sa dispune de ele decât după ce acestea au fost înscrise în prealabil în cartea funciară. Din probele administrate a rezultat ca pentru terenuri nu a fost intocmita carte funciara, astfel ca, simpla prezenta fizica a paratilor in fata notarului nu ar fi de natura sa conduca la intocmirea actului in mod valabil, in cauza existand un impediment obiectiv, si absolut la incheierea contractului.
Imprejurarile sunt elocvente, se coroboreaza si indica neindoielnic faptul ca reclamantul introduce astfel de actiuni in relatii de coniventa cu partile parate, context in care instanta exclude existenta unui refuz al partii parate, între parti nu exista de fapt niciun conflict, ci doar o intentie . a alege o alta cale decât cea pusa la dispozitie de lege, simulând în acest sens existenta unui asa-zis litigiu între ele, care în realitate nu exista.
Rolul instantelor judecatoresti este acela de a da o rezolvare conflictelor intre justitiabili iar depasirea acestui rol ar constitui o depasire a atributiilor puterii judecatoresti împrejurare care constituie o încalcare a legii (prevazuta inclusiv ca motiv de casare în recurs de art.304 pct.4 Cod proc.civ.) tinzand in acelasi timp la o ingerinta neautorizata de lege in dreptul de proprietate al partii parate ocrotit atat de art. 1 protocolul 1 CEDO cat si de art. 44 din Constitutie.
Pe de alta parte, prevederile Titlului X art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005 confera posibilitatea instantei de a pronunta o hotarare care sa tina loc de contract numai in situatia in care partea refuză să incheie contractul, nu si in alte situatii si pentru alte impedimente putative, reale, generale, temporare sau absolute, asumate sau neasumate de catre promitentul cumparator.
Asadar, in acceptiunea Titlului X art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005 simpla invocare de catre partea reclamanta aflata in relatii de vadita coniventa cu partea parata, a unor impedimente putative, precum imposibilitatea intocmirii cartii funciare, si a cadastrului motivat pe lipsa planurilor parcelare, nu confera posibilitatea instantei sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract, retinandu-se in acelasi timp ca eventuale impedimente obiective care il impiedica pe notar sa perfecteze actul, il impiedica si pe judecator, in lipsa de stipulatie expresa.
In ceea ce priveste impedimentele, se retine ca desi legislativ nu exista o prevedere expresa, totusi promitentul cumparator la incheierea oricarui antecontract, (cu atat mai mult cu cat pretul este platit cu anticipatie), manifesta diligenta si prudenta omului rational, sens in care verifica daca promitentul vanzator este titluarul dreptului de proprietate (sau poate deveni), precum si daca exista cadastre, carti funciare, impedimente ori interdictii temporare sau absolute, in ceea ce priveste posibilitatea de perfectare a actelor in forma autentica prevazuta de lege, context in care se retine ca o eventuala lipsa de diligenta a promitentului comparator sau o eventuala asumare a antecontractului in conditiile date de existenta a unui impediment la perfectarea actului, ii este opozabila promitentului cumparator, nu ii confera un statut privilegiat si nu poate constitui un temei in baza caruia notarul public sau judecatorul, in lipsa de stipulatie expresa, sa faca abstractie de exigentele prevazute de lege pentru operatiunea solicitata.
Mai mult decat atat, desi se va sustine, in cauza nu s-a dovedit ca in localitate nu sunt finalizate planurile parcelare, retinandu-se pe de alta parte ca si cadastrul si cartea funciara pot fi intocmite chiar si in lipsa planurilor parcelare, context in care orice aparari intemeiate pe astfel de motive sunt putative, si urmeaza a fi indepartate de la solutionarea cauzei.
În raport de toate aceste considerente de fapt si de drept, instanța apreciază ca în cauza de fata, în lipsa unui refuz nejustificat al pârâtului de a încheia actul translativ de proprietate conform obligației asumate prin antecontract, nu exista niciun litigiu între parti iar, actiunea civila dedusa judecatii nu se fundamenteaza pe ocrotirea unui interes serios si legitim, fundamentandu-se pe scopul de a infrange legea in încercarea de a ocoli procedura de publicitate imobiliara si procedura notariala, in scopul de a se sustragere de la plata taxelor de intabulare prevăzute de lege si a impozitului prevăzut de art. 77 indice 1 alin. 3 Cfisc, precum si in scopul de a se sustrage controlului fiscal al statului asupra acestor operațiuni, control care se concretizează prin raportările efectuate de către notar (competent exclusiv) in temeiul si in condițiile C.fisc, Cprfisc, si Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
In concluzie, condiția analizata nu este îndeplinita.
c) In ceea ce priveste conditia referitoare la executarea obligatiilor proprii ale reclamantului se retine ca potrivit probatoriului administrat, rezulta ca reclamantul a achitat prețul stabilit, context in care condiția se constata ca fiind îndeplinita.
d) In ceea ce priveste conditia referitoare la dovada dreptului de proprietate asupra bunului promis, se retin urmatoarele:
Reclamantul arata faptul ca parații P. E. si V. D. sunt proprietarii terenului in baza TP nr. 8739/1992 in calitate de moștenitori ai defunctului V. F. T..
Analizand titlul de proprietate nr. 8739/1992 se constata faptul ca figureaza inscris ca titular al dreptului de proprietate numitul V. F. T., decedat in prezent astfel cum rezulta din certificatul de deces aflat la f. 9 dosar.
Desi instanta potrivit legii a solicitat depunerea la dosar a certificatului de mostenitor de pe urma defunctului V. F. T., acesta nu a fost insa depus, la dosar depunandu-se o anexa 24.
In ceea ce priveste anexa 24, se retine faptul ca reprezinta un inscis ce se elibereaza partilor in baza unei simple declaratii a solicitantului nu are valoare certificatului de mostenitor si nu dovedeste nici calitatea de mostenitor, nici masa succesorala ramasa de pe urma defunctului si nici cotele aferente partilor.
Procedura succesorala, prin natura ei reprezinta o procedura mult mai ampla, in care se cerceteaza evidentele succesorale, se administreaza probe (inscrisuri si martori), finalizandu-se cu emiterea de catre notarul public a certificatului de mostenitor, document care potrivit art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995 face dovada calității de moștenitor, a masei succesorale și a cotelor cuvenite partilor.
Mai mult decât atât, potrivit art. 77 indice 1 alin. 3 Cfisc. Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
Potrivit art. 259 alin. 6 indice 1 din Codul Fiscal Înstrăinarea unui teren, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde își are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele prin care se înstrăinează terenuri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.
Așa cum rezulta din certificatul de deces aflat la f. 9 dosar V. F. T. a decedat in anul 2005, context in care întreaga moștenire rămasa de pe urma sa (deci inclusiv terenul ce face obiectul prezentei judecați), este grevata potrivit art. 77 indice 1 alin. 3 Cfisc de un impozit de 1% din masa succesorala.
Acest impozit curge de drept la împlinirea termenului de doi ani, competenta exclusiva de colectare si virare a acestui impozit aparține notarului public (nu organelor fiscale), prin urmare simplul fapt ca acest impozit nu este evidențiat in certificatul fiscal (organele fiscale necunoscând existenta sa actuala), nu presupune ca acest impozit nu exista, si nu este de natura a anihila sancțiunea ferma a nulității de drept prevăzuta de art. 259 alin. 6 indice 1 din Codul Fiscal.
In acest context in raport de prevederile art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995, instanța urmează sa constate ca in lipsa unui certificat de moștenitor in cauza nu s-a dovedit potrivit legii calitatea paraților de moștenitori ai defunctului V. F. T., cotele aferente, masa succesorala rămasa de pe urma acestuia, si nici degrevarea de impozitul prevăzut de art. 77 indice 1 alin. 3 Cfisc., context in care o eventuala admitere a prezentei acțiuni, nu numai ca ar fi nelegala, fiind chiar nula de drept in temeiul art. 259 alin. 6 indice 1 din Codul Fiscal.
Mai mult decât atât, după cum deja s-a arătat, principiul autonomiei de voința, prevede si doua limitări, prevăzute expres de art. 5 Ciciv, potrivit cărora Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare*), la legile care interesează ordinea publica si bunele moravuri, context in care instanța retine faptul ca orice convenție, scrisa ori nescrisa, sau orice construcție juridica nesusceptibila de a fi nula de drept conform art. 259 alin. 6 indice 1 C. Fisc, dar care tinde totuși la eludarea normelor fiscale, intra sub incidenta art. 5 Cciv,eprohibita de lege, iar sancțiunea este nulitatea absoluta, normele fiscale fiind norme de ordine publica.
Așadar, pentru toate aceste considerente, apararile parților referitoare la dovedirea calității de moștenitor prin intermediul unei Anexei 24, transferul de drept al unui patrimoniu succesoral si acceptarea tacita a acestei universalitati nedefinite si nefiscalizate potrivit legii urmează a fi îndepărtate de la soluționarea cauzei, cu mențiunea ca in materie imobiliara - Legi speciale, precum Legea 36/1995; Legea 7/1996 si Codul Fiscal au actualizat si impus noi standarde de interpretare si aplicare practica a normelor Codului civil de la 1864, atât sub aspectul modului de dovedire a calității de moștenitor, a cotelor aferente, a masei succesorale, a fiscalizarii (atunci când este cazul) cat si asupra posibilității prezumtivilor moștenitori sezinari de a efectua acte de dispoziție (ca atribut al dreptului de proprietate) asupra bunurilor imobile.
Se retine sub acest aspect ca din coroborarea prevederilor art. 26 alin (3) din Legea 7/1996 cu art. 47 alin. (6) din Legea nr. 7/1996 si art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995 rezulta neîndoielnic imposibilitatea prezumtivului moștenitor de a efectua acte de dispoziție (ca atribut al dreptului de proprietate) asupra imobilelor, in lipsa certificatului de moștenitor sau hotărârii judecătorești echivalente.
Astfel, prezumtivul moștenitor poate dispune (dispoziție - atribut al dreptului de proprietate) numai după înscrierea imobilului in cartea funciara, iar înscrierea in cartea funciara se poate face doar in baza înscrisului doveditor al calității de moștenitor, respectiv certificatul de moștenitor sau hotărârea judecătoreasca.
Desigur, pentru o înțelegere exacta, se retine faptul ca in materia succesorala imobiliara, dispoziția (ca atribut al dreptului de proprietate), nu se confunda cu posibilitatea prezumtivilor moștenitori sezinari de a „dispune de sezina” (in sens generic), adică de a intra in stăpânirea sezinei si de a folosi bunurile din patrimoniul defunctului.
In ceea ce privește apararile referitoare la acceptarea tacita a succesiunii de către parați, prin simplul fapt al semnării antecontractului de vânzare cumpărare, precum si apararile referitoare la un refuz al paraților de a solicita si obține certificatul de moștenitor urmează a fi respinse, ca străine de obiectul cauzei, cu precizarea ca instanța nu este investita cu „dezbaterea unei succesiuni pe calea unei acțiuni oblice”, fiind investita strict cu o acțiune având ca obiect „hotărârea care sa tina loc de contract”, reținându-se in același timp ca judecătorul in virtutea rolului activ nu poate schimba obiectul cauzei, limitele investirii fiind stabilite strict de către partea reclamanta.
In concluzie, condiția analizata nu este îndeplinita.
e) Sa nu existe alte impedimente.
Hotararea judecatoreasca pronuntata in aceasta materie, in situatia admiterii, are efect constitutiv de drepturi, efect constitutiv care impune neindoielnic si o finalitate in deplina concordanta cu dispozitiile Legii nr.7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara, in al carei domeniu de reglementare intra atat securitatea tranzactiilor cat si identificarea riguroasa a imobilelor ce fac obiectul publicitatii imobiliare, precum si opozabilitatea drepturilor dobandite prin modurile recunoscute de lege.
Potrivit art. 26 alin (1) din Legea 7/1996 Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele, iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol Titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate nu poate însă dispune de ele decât după ce acestea au fost înscrise în prealabil în cartea funciară.
In conformitate cu art. 47 alin. (6) din Legea nr. 7/1996 Intabularea poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular.
In cauza dedusa judecatii, se sutine ca paratii promitenti vanzatori au mostenit terenurile inscrise in TP nr._/1994. Terenurile nu sunt inscrise in cartea funciara si nici nu pot fi inscrise conform art. 47 alin. (6) din Legea nr. 7/1996 paratii neavand un certificat de mostenitor cu care sa isi dovedeasca calitatea, intinderea si existenta unui drept asupra acestor terenuri potrivit art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995. (Mai mult decat atat, la intocmirea certificatului de mostenitor partile ar trebui sa plateasca conform art. 77 indice 1 alin. 3 Cfisc un impozit de 1% din valoarea universalitatii mostenite)
Prin urmare in raport de art. 26 alin (3) din Legea 7/1996 lipsa cartii funciare
reprezinta un impediment obiectiv si absolut care il impiedica pe notar sa perfecteze actul, retinandu-se in acelasi timp ca, nici macar judecatorul nu poate face abstractie de impedimentele obiective si absolute, in lipsa de stipulatie expresa.
In concluzie, condiția analizata nu este îndeplinita.
Sintetizând se constata faptul ca trei din cele cinci condiții analizate, nu sunt îndeplinite.
Ca ultim aspect se retine faptul ca inclusiv principiul forței obligatorii, derogând din convenția parților, cunoaște la randul sau unele limitări, astfel incat isi poate produce si definitiva efectele intre parți numai in măsura in care nu se tinde la incalcarea normelor de ordine publica, si doar daca toate cerințele legii sunt îndeplinite pentru executarea in natura a obligației, in caz contrar reclamantul având dreptul la restituirea prețului precum si la despăgubire.
Așadar, in lipsa de stipulație expresa, simpla invocare a forței obligatorii cu privire la o convenția particulara a parților nu constituie un fundament si nici un argument serios pentru eludarea sumei de valori ocrotite prin norme de ordine publica precum: competentele exclusive; prevederile art. 77 indice 1 alin. 3 Cfisc; art. 259 alin. 6 indice 1 Cfisc; art. 26 alin (3) din Legea 7/1996 si art. 88 din Legea 36/1995.
Pentru toate aceste considerente acțiunea urmează a fi respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta I. M. domiciliată în București sector 6, .. 2, .. 1, etaj 7, . cu pârâții P. E. domiciliată în București sector 5, . B și V. D. domiciliat în ..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,13.05.2013.
Președinte,Grefier,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3734/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8659/2013.... → |
|---|
