Fond funciar. Sentința nr. 5301/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5301/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 10937/236/2010*
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5301/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. C. B.
Grefier M. V. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. E. și pe pârât C. L. DE FOND FUNCIAR D., pârât C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G., pârât P. A., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 30.05.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 06.06.2013, când, în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanța cu nr._ din data de 22.10.2010, reclamanta P. E. a chemat în judecată pe pârâții P. A., C. L. de Fond Funciar D. și C. Județeană de Fond Funciar G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună anularea ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992 emis pe numele lui P. A. pentru suprafața de 0,20 ha și să se mențină ca temeinic ordinul prefectului nr. 106/21.10.1992, emis pe numele reclamantei, să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/04.07.1993 emis pe numele P. A. și eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele reclamantei pentru această suprafață de teren.
În fapt se arată că la data de 04.07.1993 s-a eliberat titlul de proprietate nr._/1993 pe numele P. A. pentru terenul intravilan categoria de folosință curți construcții, în suprafață de 2000 mp, situat în ., cu vecinătăți la N – U., la E – Măsură N., la S – B. N., la V – U., teren care a fost reconstituit în mod nelegat pârâtului deoarece acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și mai mult acesta nu a acceptat succesiunea tatălui său P. G., proprietarul terenului la data cooperativizării.
La data de 29.08.2011, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/1993 emis pe numele fiului său P. A. și obligarea celor două comisii la emiterea uni nou titlu de proprietate pentru suprafața de 0,27 ha, individualizată în ordinul nr. 106/1992, pe numele reclamantei.
S-au depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._/1993 și nr._/1993, certificat de moștenitor nr. 1007 din 22.10.1992 emis de N. de stat U. M., ordinul Prefectului nr. 106/21.10.1992.
S-au administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei C. L. de Fond Funciar D..
Prin sentința civilă nr. 6056/01.11.2011 a Judecătoriei G. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. E., s-a dispus anularea titlului de proprietate nr._/1993 emis de CJSDPAT G. la data de 04.07.1993, pe numele P. Gh. A. și s-a respins cererea de emitere a unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 0, 27 ha, pe numele reclamantei.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta P. E..
Prin decizia civilă nr. 775/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul G. s-a admis recursul declarat de recurenta reclamantă P. E., împotriva sentinței civile nr. 6056/01.11.2011 pronunțată de Judecătoria G., pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei civile se arată că instanța de fond deși investită și cu un capăt de cerere privind anularea Ordinului Prefectului nr. 106/1992 emisă pe numele pârâtului P. A. pentru suprafața de 0,20 ha, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, omițând astfel să cerceteze fondul pricinii. Instanța de fond era datoare să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere, respectiv să analizeze cererea reclamantei sub acesta aspect și să se pronunțe în consecință prin hotărâre judecătorească.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G. sub același număr la data de 21.01.2013.
S-au administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei C. L. de Fond Funciar D..
Analizând actele și înscrisurile dosarului în raport cu susținerile părților și probele administrate, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992 emis pe numele lui P. A. pentru suprafața de 0,20 ha și să se mențină ca temeinic ordinul prefectului nr. 106/21.10.1992, emis pe numele reclamantei, să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/04.07.1993 emis pe numele P. A. și eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele reclamantei pentru această suprafață de teren
Prin ordinul nr. 106 din data de 21.10.1992 al Prefectului Județului G., s-a decis că terenurile proprietate de stat aferente construcțiilor situate în . proprietatea deținătorilor actuali ai dreptului de folosință a terenurilor, proprietari ai construcțiilor, arătându-se că suprafețele de terenuri pentru fiecare deținător sunt identificate în anexă.
În anexa ordinului menționat, la poziția 335 este menționată reclamanta P. E. cu suprafața de 0,27 ha iar la poziția 399 este nominalizat pârâtul P. A. cu suprafața de 0,20 ha.
Analizând prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la acea data, se reține că terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, …în folosință pe durata existentei construcției… cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
Instanța constată că potrivit adeverinței nr. 12 din data de 11.02.1965 (fila 18 din dosar), defunctului P. G., soțul reclamantei i-a fost atribuit în folosință în vederea construirii unei locuințe suprafața de 0,35 ha cu vecinătățile la E- B. N., la S- Măsură M. iar la N și E cu drumul, vecinătăți care se regăsesc în titlul de proprietate emis pe numele pârâtului.
Conform autorizației de construire nr. 636 din 10.06.1966, defunctul P. G. a edificat în timpul căsătoriei cu soția sa, reclamanta din prezenta cauză, o construcție, astfel încât la data intrării în vigoare a prevederilor art. 35 din legea nr. 18/1991.
Deși conform certificatului de moștenitor nr. 1007/22.10.1992, proprietarul construcției era reclamanta care a dobândit și cota parte de ½ din construcție, pârâtul P. A. fiind străin de succesiune, instanța constată că certificatul de moștenitor nr. 1007/22.10.1992 este eliberat după emiterea ordinului nr. 106 din data de 21.10.1992 al Prefectului Județului G..
Mai constată instanța că din anul 1992, de când a luat cunoștință de existența certificatului de moștenitor și a ordinului prefectului, reclamanta a înțeles să atace ordinul abia în anul 2010, după 18 ani, că din anul 1992, ordinul prefectului a produs efecte juridice, terenurile au intrat in circuitul civil, iar anularea ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992 ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O., și ar afecta dreptul de proprietate al pârâtului P. A., atât timp cât prin eliberarea ordinului și prin pasivitatea reclamantei timp de 18 ani a dobândit o certitudine a constituirii dreptului de proprietate.
Prin urmare, instanța constată neîntemeiată cererea de emitere a unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 0, 27 ha, pe numele reclamantei și de anulare a ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992 emis pe numele P. A. pentru suprafața de 0,20ha
Referitor la capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate nr._/1993 emis de CJSDPAT G. la data de 04.07.1993, pe numele P. Gh. A., instanța reține că la data de 04.07.1993 pârâta C. L. de Fond Funciar D. a emis titlul de proprietate nr._/04.07.1993 pe numele pârâtului P. A. pentru suprafața de 0,20 ha teren intravilan categoria curți construcții în . la N – uliță, la E – Măsură N., la S – B. N. la V – U., teren pentru care anterior se eliberase ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992.
Având în vedere pentru același teren pârâtului P. A. i s-a constituit dreptul de proprietate prin ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992, se constată că pârâtul nu mai era îndreptățit și la reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr._ din 04.07.1993. Întrucât pentru același teren există două acte de proprietate, ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992 și titlul de proprietate nr._ din 04.07.1993, instanța va dispune anularea actului de proprietate emis ulterior, respectiv a titlului de proprietate nr._ din 04.07.1993.
Pentru motivele expuse, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, va dispune anularea titlului de proprietate nr._/1993 emis de CJSDPAT G. la data de 04.07.1993, pe numele P. Gh. A. și va respinge cererea de emitere a unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 0, 27 ha, pe numele reclamantei și de anulare a ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992 emis pe numele P. A. pentru suprafața de 0,20ha.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. E. domiciliată în com D., . în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR D. cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR G. – cu sediul în G., jud G. și P. A. domiciliat în com D., ..
Dispune anularea titlului de proprietate nr._/1993 emis de CJSDPAT G. la data de 04.07.1993, pe numele P. Gh. A..
Respinge cererea de emitere a unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 0, 27 ha, pe numele reclamantei și de anulare a ordinului prefectului nr. 106/21.10.1992 emis pe numele P. A. pentru suprafața de 0,20ha.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.06.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Teh/red jud BRC
6ex/06.08.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3373/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1816/2013. Judecătoria... → |
---|