Partaj judiciar. Sentința nr. 7693/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 7693/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 14378/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr.8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7693

Ședința publică de la 12.11.2013

Completul compus din:

Președinte: I.-F. N.

Grefier: F.-N. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. G. în contradictoriu cu pârâții D. I., I. M., S. M., S. C. și G. L., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamant avocat ales R. M., lipsă părți.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 158 lei si timbru judiciar de 3 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat pentru reclamant arată instanței că înțelege să nu formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză topografică întocmit în prezenta cauză.

Se constată că la dosar s-a formulat de către expertul desemnat cerere de majorare a onorariului cu 1000 lei.

Instanța pune în discuție cererea de majorare a onorariului de expert cu 1000 lei formulată de expertul I. I. si acordă cuvântul.

Avocat ales pentru reclamant având cuvântul pe cererea de majorare a onorariului de expert arată că, în raport de complexitatea raportului de expertiză, lucrarea și onorariul stabilit inițial lasă la aprecierea instanței.

Instanța apreciază că nu se justifică cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 1000 lei în raport de complexitatea raportului de expertiză, lucrarea și onorariul stabilit inițial astfel că, respinge cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expert I. I..

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat ales pentru reclamant având cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul de a se dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la terenurile extravilane în suprafață totală de 600 mp, situate în .. G., identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert I. I., atribuirea integrală a acestora reclamantului cu obligarea acestuia la plata unei sulte, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Potrivit art.25 al.1 noul C.proc.civ., procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, astfel încât toate referirile se vor face la codul de procedură civilă de la 1865.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.09.2012 sub nr._ /2013, reclamantul S. G. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâții D. I., I. M., S. M., S. C. si G. L. să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor pe care părțile le dețin în coproprietate, respectiv terenurile intravilane de 400 m.p. (arabil intravilan) și 200 m.p. (curți-construcții).

În motivarea cererii reclamantul a arătat că părțile sunt coproprietari ai acestor suprafețe fiind titulari înscriși în titlul de proprietate nr._/1996 sau moștenitori ai acestora. Reclamantul a solicitat atribuirea în natură a celor două terenuri, având în vedere că le stăpânește efectiv de peste 30 de ani.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.1443 C.civ.

Au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr._/05.06.1996, acte de identitate și de stare civilă, certificat de moștenitor nr.11/24.03.2006.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Pârâții D. I., S. M., S. C. si G. L. s-au prezentat la administrarea interogatoriului, fiind de acord cu acțiunea reclamantului.

În cauză a fost audiat și martorul D. V. propus de reclamant.

Prin încheierea din 23.04.2013, pronunțată în temeiul art.6736 rap la art. 6735 C.proc.civ., instanța a stabilit următoarele:

Bunurile supuse împărțelii sunt terenurile intravilane în suprafață totală de 600 m.p. înscrise în titlul de proprietate nr._/05.06.1996, situate în ..G., astfel:

- 400 m.p. teren arabil intravilan în ., cu vecini: la N-DS63, la E-DE44, la S-A. T., la V-I. M.;

- 200 m.p. teren curți-construcții în ., cu vecini: la N-DS63, la E-DE44, la S-A. T., la V-I. M..

Coproprietarii terenurilor sunt părțile din dosar, astfel: reclamantul S. G. cu o cotă de 1/9 (2/18), pârâta D. I. cu o cotă de 1/9 (2/18), pârâta I. M. cu o cotă de 1/9 (2/18), pârâtul S. M. cu o cotă de 1/6 (3/18), pârâtul S. C. cu o cotă de 1/6 (3/18), pârâta G. E. (L.) cu o cotă de 1/3 (6/18).

S-a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru formarea loturilor, urmând ca expertul să facă inclusiv o evaluare a terenurilor.

La data de 24.09.2013 s-a depus la dosar expertiza tehnică efectuată de expert I. I., care a fost comunicată părților.

Instanța constată că toți pârâții, cu excepția pârâtei I. M., care nu s-a prezentat în instanță, au fost de acord ca întreaga suprafață de teren ce face obiectul prezentului dosar să fie atribuită reclamantului, fără a solicita plata vreunei sulte (filele 30-33).

Având în vedere aceste aspecte, instanța va atribui integral terenurile identificate de expert reclamantului S. G..

Întrucât nu se cunoaște poziția procesuală a pârâtei I. M., instanța va obliga reclamantul S. G. să plătească pârâtei I. M. suma de 1540 lei cu titlu de sultă, așa cum a fost calculată prin raportul de expertiză.

În temeiul art.274 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. G., cu domiciliul în ..G. în contradictoriu cu pârâții D. I., cu domiciliul în G., ., ., ., jud.G., I. M., cu domiciliul în com.Comana, ., S. M., cu domiciliul în ..G., S. C. cu domiciliul în ..G. și G. E. (L.), cu domiciliul în ..G..

Dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la terenurile intravilane în suprafață totală de 600 m.p. (din măsurători 573,03 m.p.) înscrise în titlul de proprietate nr._/05.06.1996, situate în ..G., identificate potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expert tehnic I. I..

Atribuie integral aceste terenuri reclamantului S. G..

Obligă reclamantul S. G. să plătească pârâtei I. M. suma de 1540 lei cu titlu de sultă.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2013.

Președinte, Grefier,

N. I.-F. D. F.-N.

Tehnored.N.I.F.

8 ex./05.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 7693/2013. Judecătoria GIURGIU