Plângere contravenţională. Sentința nr. 8079/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8079/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 9217/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8079/2013
Ședința publică de la 27 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul C. C. I. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/22.05.2012.
La apelul nominal făcut in ședința publică se constată lipsa părților.
În baza art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, la sfarșitul ședinței de judecată.
La apelul nominal făcut la a doua strigare se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită și s-a solicitat de către intimat judecarea cauzei și in lipsă, potrivit art. 242 Cod procedură civilă.
Se constată depusă la dosar de către intimat, prin serviciul registratură al instanței, la data de 20.11.2013, adresa nr._/19.11.2013 și anexat acesteia, în copie, buletin de verificare metrologică și raport al Serviciului Rutier G..
Având în vedere că părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat, iar în cauză s-a epuizat administrarea probatoriului, instanța, în temeiul art. 150 C., declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 31.05.2012, înregistrată sub numărul_, petentul C. C.-I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANĂ G., anularea procesului verbal . nr._/22.05.2012.
În motivarea cererii sale, petentul a susținut că, la data de 22.05.2012, în timp ce circula cu autoturismul pe DN5, din direcția G. către București, prin localitatea Călugăreni, a fost sancționat de un echipaj de poliție pe motiv că ar fi fost depistat având 108 km/h, în condițiile în care viteza maximă admisă era de 50 km/h. Petentul a arătat că nu circula „cu viteza reținută de către agentul constatator, având o viteză de deplasare de sub 100 km/h”. Sub aspectul legalității, petentul a invocat prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 și ale Normei de metrologie legală NML 021-05 și a susținut că procesul-verbal este nelegal, pentru că nu sunt menționate marca aparatului radar și ., locul amplasării aparatului radar și nici dacă mașina pe care era montat aparatul radar era în mișcare sau în staționare. Totodată, petentul a făcut referire la jurisprudența CEDO în materia garanțiilor aplicabile în domeniul contravențional.
În drept, petentul a întemeiat plângerea contravențională pe prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, ale Ordonanței Guvernului nr.195/2002 și ale Ordinului nr.301/2005.
În susținerea cererii sale, petentul a propus administrarea probei cu înscrisuri și a depus în copie, următoarele: procesul verbal contestat (f.7); dovada de reținere a procesului-verbal (f.5); actul de identitate (f.6).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.21-22), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a precizat că fapta reținută în sarcina petentului este pe deplin probată, în conformitate cu prevederile Normei de metrologie legală NML 021-05. Sub aspectul legalității, intimata a arătat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii, iar din punct de vedere al temeiniciei faptei, intimatul a menționat că aceasta a fost descrisă în amănunt, rezultând cu certitudine contravenția comisă, planșa fotografică permițând fără putință de tăgadă identitatea autoturismului condus de contravenient și a celui a cărui viteză a fost măsurată.
Întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, Hotărârii Guvernului nr.1391/2006 și ale Codului de procedură civilă.
Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus planșa fotografică (f.22), buletinul de verificare metrologică (f.23), atestat de operator radar (f.25), raportul întocmit de agentul constatator cu ocazia reținerii permisului de conducere (f.26).
Intimatul a mai depus, la solicitarea instanței, fila din registrul radar (f.35) și buletinul posturilor pentru agenții constatatori (f.36), buletinul de verificare metrologică (f.41) și raportul privind schimbarea numerelor de înmatriculare ale mașinilor pe care sunt montate aparate radar (f.42).
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
Petentul C. C.-I. a circulat la data de 22 mai 2012, în jurul orelor 19.00, cu mașina marca Audi, cu numărul de înmatriculare_, pe DN5, din direcția G. către București, prin localitatea Călugăreni.
La ieșirea din localitatea Călugăreni a fost oprit de un echipaj de poliție, iar agentul constatator, i-a comunicat că ar fi fost înregistrat cu aparatul radar, având viteza de 108 km/h, motiv pentru care a încheiat procesul-verbal contestat prin prezenta plângere.
II. În drept
Potrivit art.121 alin.(1) din Regulamentul la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”
Art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede: “Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:...e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”
În temeiul art.109 din același act normativ „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
Potrivit art.5.2.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor” „În buletinele de verificare metrologică, eliberate în urma verificărilor inițiale și a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar sau atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, trebuie să se menționeze marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”.
În temeiul art.3.5.1. din Norma susmenționată „Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:…imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.”
Art.98 alin.(4) din actul normativ susmenționat prevede: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele:..b) clasa a IV-a: de la 9 la 20 puncte-amendă;”
Art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, prevede: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului,, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Potrivit art.21.alin.(3) din același act normativ: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
În temeiul art.34 din actul normativ susmenționat: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
Cu titlu preliminar, având în vedere argumentele petentului referitoare la regulile în materie de probațiune în domeniul contravențional, garanțiile oferite de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) în materie contravențională, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), instanța face următoarele precizări:
În jurisprudența CEDO, s-a stabilit că în domeniul contravențional, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă o „acuzație în materie penală”, sintagmă care comportă un înțeles autonom în viziunea CEDO.
Fiind în discuție o acuzație în materie penală, se declanșează o garanție specifică, instituită de art.6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție, care, din perspectiva CEDO, nu privește doar procesul penal în sens strict, având o aplicație mai largă, declanșându-se ori de câte ori fapta imputată unei persoane are conotație penală; în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a decis că prezumția de nevinovăție este aplicabilă în cadrul procedurii contravenționale.
Respectarea prezumției de nevinovăție presupune, în esență două aspecte: pe de o parte aducerea la cunoștința celui căruia i se impută respectiva faptă a acuzației, iar pe de altă parte, presupune că sarcina probei revine celui ce formulează acuzația.
De asemenea, viziunea CEDO asupra modului în care funcționează prezumțiile (inclusiv prezumția de nevinovăție), este în sensul că prezumțiile bazate pe fapte/legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței). Astfel, din perspectiva CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele reproșate, nu reprezintă un drept absolut.
Pe de altă parte, forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său, atunci când administrează și apreciază probele (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța arată că în sistemul de drept românesc actual, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un act autentic. În lumina jurisprudenței CEDO stabilită prin cauza A. contra României, s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este încălcată, cât timp forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției ca înscris autentic nu este indestructibilă, astfel permițându-se persoanei sancționate să răstoarne prin probe prezumția de legalitate și temeinicie atribuită prin lege oricărui act autentic.
Cu alte cuvinte, respectând cerințele unei proceduri echitabile, persoana sancționată are dreptul se utilizeze în cadrul unei proceduri judiciare orice mijloace de probă și să invoce orice argumente de fapt și de drept pentru dovedirea împrejurărilor că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde cu modul de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este să respecte limita proporționalității între scopul urmărit de autorități (să nu rămână nesancționate faptele antisociale) și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
Astfel, în aprecierea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța nu va da prevalență procesului-verbal ipso fapto, considerând că acesta are o forță probantă superioară, ci va acorda petentului ocazia să demonstreze prin probe convingătoare nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal atacat, cu consecința anulării acestuia.
Însă, instanța atrage atenția că aceasta nu presupune o atitudine complet pasivă a petentului, doar intimatul (instituția din care face parte agentul constatator) trebuind să dovedească veridicitatea celor consemnate în procesul-verbal, ci procesul-verbal își păstrează prezumția de autenticitate și veridicitate a celor consemnate, cu mențiunea că această prezumție este relativă, petentul, prin probe contrare (și nu doar prin simple susțineri), putând să răstoarne această prezumție instituită de lege.
A.Cu privire la legalitatea procesului verbal
În primul rând, instanța reține că petentul a criticat procesul-verbal, arătând că acesta nu este legal întocmit, în lipsa mențiunilor în cuprinsul acestui act administrativ, referitoare la marca aparatului radar și a seriei acestuia, a locului unde este amplasat și a precizărilor legate de staționarea sau deplasarea mașinii pe care era montat aparatul radar.
În ceea ce privește mențiunile legate de marca și . radar, analizând Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”, instanța constată că nu este prevăzută ca cerință de legalitate consemnarea acestor date în procesul-verbal, ci este necesar și suficient ca astfel de date să reiasă din buletinul de verificare metrologică valabil la data înregistrărilor efectuate.
Cu privire la buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei la fila nr.41, nr._/17.08.2011, instanța arată că potrivit art.5.4. din norma susmenționată „Atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legală în vigoare. ”.
Astfel, instanța consideră că documentul este legal întocmit, având valabilitate 1 an, atestând că aparatul radar tip Python II, seria PY_, a fost verificat din toate punctele de vedere, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate.
De asemenea, verificând mențiunile buletinului de verificare metrologică depus la dosar, prin raportare la cele consemnate în procesul-verbal contestat, instanța constată că cinemometrul a fost montat pe Dacia Solenza nr._, iar din procesul-verbal reiese că aparatul radar cu care a fost înregistrat petentul se afla montat pe un autoturism cu numărul de înmatriculare_ . Cu privire la această neconcordanță, instanța ia în considerare precizările făcute de intimată (f.40), coroborate cu raportul efectuat în acest sens (f.42), din care rezultă că la data de 11 noiembrie 2011 a fost luată măsura schimbării numerelor de înmatriculare ale autospecialelor marca Dacia Solenza pe care se află montate aparatele radar, astfel că autospecialei cu numărul de înmatriculare_ i-a fost atribuit numărul de înmatriculare_, „fără a surveni vreo modificare a echipamentelor montate pe această autospecială, pentru care a fost emis buletinul de verificare metrologică nr._/17.08.2011...”.
În aceste condiții, se poate constata că buletinul de verificare metrologică este corespunzător aparatului radar cu care a fost înregistrată presupusa faptă reținută în sarcina petentului, astfel că intimata a dovedit legalitatea cinemometrului indicat în procesul-verbal contestat, luând în considerare că „legalitatea cinemometrului este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta este montat la momentul efectuării verificării metrologice.”
De asemenea, instanța precizează că în buletinul de verificare metrologică este prevăzut faptul că măsurătorile efectuate de cinemomentru se desfășoară în regim staționar și în regim de deplasare.
În ceea ce privește a altă critică formulată de petent referitoare la locul amplasării aparatului radar, care nu reiese din procesul-verbal, instanța arată că din cuprinsul procesului-verbal reise că fapta a fost săvârșită pe DN5, în localitatea Călugăreni, astfel că se poate deduce că cinemometrul a fost amplasat în acea localitate.
Totodată, instanța arată că întrucât, presupusa faptă contravențională a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate, aceasta presupune un probatoriu suplimentar, ce revine în sarcina intimatei, care trebuie să dovedească că mijloacele de înregistrare au fost într-adevăr omologate, altfel spus, că acestea îndeplinesc cerințele prevăzute în Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Așadar, în ceea ce privește atestatul operatorului radar, depus de intimată la dosarul cauzei, din care reiese că operatorul radar este domnul Bibiță D., iar fapta a fost constatată de un alt agent constatator, respectiv domnul C. C., astfel cum rezultă din procesul-verbal, fapt ce ar atrage nulitatea procesului-verbal, instanța precizează că acest aspect este legat de asemenea, de specificul modului în care se face constatarea presupusei fapte contravenționale. Astfel, mecanismul de constatare faptelor și aplicare a sancțiunilor contravenționale se desfășoară în felul următor: în mașina pe care este amplasat aparatul radar se află un agent constatator, care observă vitezele cu care se deplasează autovehiculele în trafic, în momentul în care ajung în dreptul său, iar atunci când aparatul radar înregistrează o viteză de deplasare peste limita legală, acest agent constatator comunică unui alt agent constatator, aflat la o oarecare distanță, să oprească mașina respectivă și să aplice amenda corespunzătoare faptei săvârșite. Așadar, se poate observa că, în mod obiectiv, același agent de poliție nu poate să constate fapta și să aplice sancțiunea încheind procesul-verbal, deoarece dacă agentul aflat în mașina pe care este amplasat aparatul radar ar fi cel care oprește autovehiculul în care se află presupusul contravenient pentru a-i încheia proces-verbal, atunci fapta reținută în sarcina acestuia nu ar mai exista.
Față de cele susmenționate, instanța precizează că este suficient să se dovedească faptul că agentul constatator care manevrează aparatul radar are atestat valabil de operator radar, acest atestat nefiind util agentului care aplică sancțiunea și care, prin ipoteză, astfel cum s-a arătat, nu operează cu cinemometrul. Astfel, în speță, intimata a dovedit faptul că operatorul radar Bibiță D. lucra la data constatării presupusei fapte contravenționale în același echipaj cu agentul constatator C. C., de la orele 14.00 la 22.00, pe itinerariul Remuș-D.-Adunații C., astfel cum reiese din buletinul posturilor (f.36).
Referitor la planșa fotografică, potrivit 3.5.1. din Norma de metrologie legală 021-05, instanța constată că aceasta este lizibilă, astfel că îndeplinește cerința de legalitate a cinemometrului.
Pe cale de consecință, având în vedere specificul modalității de constatare a presupusei fapte contravenționale, care se înregistrează prin mijloace tehnice omologate, luând în considerare că orice încălcare a cerințelor metrologice și tehnice prevăzute în norma de metrologie legală NML 021-05 afectează legalitatea cinemometrului, cu consecințe asupra legalității procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că în prezenta cauză sunt întrunite toate cerințele susmenționate.
Referitor la erorile de măsurare a vitezei de către aparatele radar, tolerate potrivit Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”.
Cu privire la aceste aspecte, instanța arată că eroarea maximă tolerată este +/-3%, astfel cum prevede art.3.1.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05; în acest caz, viteza minimă pe care ar fi putut-o avea petentul la momentul înregistrării sale cu aparatul radar putea fi 104,76 km/h, iar viteza maximă putea fi 111,24 km/h.
Acordând prevalență principiului in dubio pro reo instanța se va raporta la viteza de deplasare de 104,76 km/h și va constata că aceasta depășește cu mai mult de 50 km/h (respectiv 54,76 km/h) viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv (50km/h în localități) și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, astfel cum prevede art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.
Totodată, verificând în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, sub aspectul mențiunilor obligatorii prevăzute de art.17 din același act normativ, instanța constată că acesta a fost legal încheiat, neexistând motive care să impună anularea din oficiu a acestuia.
B.Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține situația de fapt astfel cum a fost descrisă la pct.I din prezenta hotărâre, întrucât petentul nu a probat în niciun fel o stare de fapt diferită și, având în vedere considerentele din prezenta hotărâre referitoare la jurisprudența CEDO în materie de probațiune în domeniul contravențional. În acest sens, instanța precizează că simpla susținere a petentului că nu ar fi depășit 100 km/h, nu este de natură să contrazică cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal, cu atât mai mult cu cât fapta a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate.
Așadar, instanța va considera că în prezenta cauză nu există motive care să afecteze legalitatea procesului-verbal și, de asemenea, că petentul nu a reușit, prin probe să demonstreze o situație de fapt diferită de cea reținută în procesul-verbal, viteza de deplasare a autovehiculului fiind înregistrată cu mijloace tehnice omologate, astfel cum s-a arătat în considerentele deja prezentate.
C.Individualizarea sancțiunilor
Instanța arată că petentul a fost sancționat în temeiul Ordonanței Guvernului nr.195/2002, aplicându-i-se 9 puncte amendă, în condițiile în care fapta este prevăzută de lege ca făcând parte din clasa a IV-a de sancțiuni, pentru care se aplică de la 9 la 20 de puncte-amendă.
Instanța notează că aceasta constituie o contravenție de pericol abstract, altfel spus, legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă și rezultatul acesteia rezultă din însăși materialitatea faptei, nefiind necesară producerea vreunei consecințe pentru ca fapta să fie sancționată. Cu alte cuvinte, indiferent de producerea unui accident, legiuitorul a apreciat că depășirea vitezei creează un pericol suficient pentru societate, încât să determine aplicarea unei sancțiuni.
Instanța mai notează și faptul că depășirea vitezei de deplasare în interiorul localității este sancționată mai aspru de către legiutor, având în vedere riscurile sporite care se pot ivi, prin producerea de accidente cu victime umane; pe de altă parte, este de notorietate faptul că șoferul unei mașini nu poate avea un control adecvat asupra acesteia, decât în condițiile unei viteze reduse, astfel că legiuitorul a diferențiat sancțiunile aplicate șoferilor în funcție de cuantumul vitezei de deplasare. În acest sens, instanța precizează că depășirea vitezei cu peste 50 de km/h este sancționată cu amenda prevăzută pentru clasa a IV-a de sancțiuni, deci cu o sancțiune foarte aspră, luând în considerare faptul că legea prevede doar cinci clase de sancțiuni.
Având în vedere că viteza de deplasare în localități, impusă de lege, este de 50 km/h, instanța constată că petentul a fost înregistrat prin mijloace tehnice omologate ca având viteza de deplasare de 108 km/h în localitatea Călugăreni, astfel că acesta a depășit viteza legală cu cel puțin 58 de km/h. Așadar, instanța constată că fapta a fost încadrată corect în textul de lege, sancțiunea aplicată petentului, de 9 puncte amendă, fiind individualizată spre minimul acesteia.
De asemenea, luând în considerare condițiile în care s-a petrecut fapta și având în vedere gradul de pericol social abstract ridicat al acestei contravenții, împrejurările specifice din prezenta cauză (faptul că nu s-a produs vreo urmare concretă), instanța va considera că sancțiunea aplicată petentului, orientată spre minimul acesteia, este corect dozată astfel că nu se impune reindividualizarea acesteia.
Față de cele prezentate, instanța urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină dispozițiile procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.05.2012.
Având în vedere soluția de respingere a plângerii contravenționale formulate de petent, instanța va avea în vedere dispozițiile art.36 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (în forma în vigoare la data formulării plângerii contravenționale), potrivit căruia „În cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat”, și va stabili în sarcina petentului obligația de a achita cheltuieli judiciare față de stat în cuantum de 20 lei, apreciat prin raportare la alt text de lege intervenit ulterior, respectiv art.19 din Ordonanța Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care instituie taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei pentru plângerile contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. C.-I., cu domiciliul în mun.București, int.cpt.G. P. nr.21, sector 4, CNP_6, și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun.București, ., ., ., în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., CUI/C._.
Menține dispozițiile procesului-verbal . nr._/22.05.2012.
Obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 20 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care poate fi exercitat prin depunerea cererii la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2013.
Președinte,Grefier,
S. AnaComan L.
Red./Tehnored. Jud. SA/4 ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7006/2013.... → |
|---|
