Plângere contravenţională. Sentința nr. 1290/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1290/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 10787/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.1290
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta M. M. F. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul registratură, intimata a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza întocmiri procesului – verbal și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 al.2 C.pr.civ., după care:
Instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea M. M. F. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 12.06.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal mai sus menționat.
În fapt, contestatoarea a arătat că, in cursul zilei de 20.04.2011, a observat afișat pe usa locuinței sale procesul verbal amintit mai sus, iar din lecturarea acestuia reiese faptul ca, in data de 07.06.2012, ora 10:20 autoturismul cu numărul de inmatriculare_ a fost inregistrat pe DN5, km.28+120m, Calugareni, jud.G. circulând fara a avea rovinieta valabila, fiind pasibila de achitarea sumei de 250 lei cu titlu de sancțiune si 124,92 lei cu titlu de contravaloare rovinieta. Coroborând starea de fapt descrisa cu exigentele normative care reglementează in mod imperativ condițiile de fond si de forma care permit aplicarea sancțiunilor contravenționale, solicită admiterea prezentei plângeri contravenționala, avand in vedere urmatoarele
Pe cale de excepție, invoca incalcarea flagranta a dispozițiilor art.19 alin.(1) si (3) din OUG nr.2/2001, modificata si completata prin Legea nr.293/ 13.08.2008.
Dispoziții legale relevante cauzei.
Potrivit prevederilor art.19 alin. (1) din OUG nr.2/2001: "Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul- verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătură acestuia. "
Alineatul 3 al aceluiași articol stipuleaza in mod expres ca: "In lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal in acest mod."
Nerespectarea dispozițiilor legale citate.
In disprețul normelor legale citate, agentul constatator a procedat la incheierea Procesului-Verbal de constatare a contravenției . nr._ din 12.06.2012 fara respectarea dispozițiilor legale imperative citate.
Astfel, in textul actului sanctionatoriu se observa lipsa oricărei probe de natura a natura a servi la confirmarea imprejurarilor legate de condițiile incheierii actului sancționator de către un martor, individualizat prin indicarea datelor de identitate a martorului si confirmat prin asumarea semnăturii de către acesta.
2. Pe fondul cauzei, in situatia în care se va respinge excepția mai sus invocata, solicită să se rețină faptul ca la data constatarii contravenției, nu mai era proprietara autoturismului in cauza.
Astfel, prin contractul de vanzare cumparare din data de 14.07.2009 a vândut autoturismul marca Dacia L., cu numărul de inmatriculare_ către ., conform contractului de vanzare cumparare atașat prezentei.
Mai mult, autoturismul in cauza a fost radiat si din evidentele fiscale, pe baza contractului sus amintit, in data de 29.07.2009.
În concluzie, fata de considerentele expuse precum si din cronologia datelor prezentate rezulta putinta de tagada, faptul ca aceasta nu putea conduce in data de 07.06.2012 un autoturism radiat anterior, respectiv la data de 29.07.2009.
În considerația acestor precizări, apreciaza ca anularea Procesului - Verbal de constatare a contraventiei . nr._ din 12.06.2012 este adecvata atat in raport cu modul legal de întocmire a acestuia dar si cu împrejurările concrete mai sus prezentate, solicitand pe cale de consecința admiterea plângerii astfel cum a fost formulata.
In drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile OUG nr.2/2001 .
Deși citat în mod legal agentul constatator nu a depus întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._/12.06.2012 încheiat de către intimata CNADNR – SA, contestatoarea a fost sancționată contravențional, în baza art. 8 alin 2 din OG 15/2002 cu amendă de 250 lei, fiind totodată obligat la plata unui tarif de despăgubire în sumă de 28 euro, potrivit art. 8 alin 3 din OG 15/2002, pentru că la data de 07.06.2012, orele 10.20 pe DN 5 km + 120 m, în loc Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ , aparținând contestatoarei a circulat fără a deține rovinietă valabilă, fapta fiind prevăzută ca contravenție de dispoz. art. 8 alin 1 din OG15/2002.
Susținerile contestatoarei cu privire la faptul că a înstrăinat autoturismul marca Dacia cu nr.de înmatriculare_ către ., conform contractului de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit din data de 14.07.2009, depus la fila 8 din dosar, nu are relevanță în cauză față de dispoz art. 6 alin 1 din OG 15/2002, potrivit cărora „ Utilizatorii români vor achita tariful de utilizare …. „ coroborate cu prevederile art. 7, conform cărora: „ Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, acesta revine în exclusivitate conducătorului auto al autovehiculului „ și cu prevederile art 1 alin 1 lit b din același act normativ, conform cărora: „ utilizatorii români sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau are, după caz, pot folosi, în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în Români ….”, iar potrivit preved. art. 1 alin 11 din actul normativ mai sus menționat: „ În cazul radierii din circulație a vehiculului, utilizatorului i se va returna, la cererea scrisă a acestuia, de către CNADNR – SA – contravaloarea tarifului de utilizare corespunzătoare perioadei de neutilizare, în condițiile stabilite prin norme metodologice .
Faptul că aceasta a înstrăinat vehiculul către ., așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar de către contestatoare fără să efectueze demersurile necesare în vederea radierii vehiculului de pe numele său și perfectării tuturor actelor necesare intrării în legalitate prevăzute de legislația rutieră, nu este de natură de a-l exonera de obligația achitării tarifului de utilizare prevăzut de dispozițiile mai sus menționate .
Față de cele arătate mai sus, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale a fost corect aplicată contestatoarei, urmând ca procesul verbal să fie menținut sub acest aspect.
Situația se prezintă diferit în privința tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal. Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 în vigoare începând cu data de 27.07.2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
În raport de această dispoziție legală, instanța va admite în parte plângerea și va dispune anularea tarifului de despăgubire, urmând să mențină celelalte dispoziții ale procesului verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de contestatoarea M. M. F., domiciliată în mun. București, Al. Topoloveni, nr. 2, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 12.06.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.
Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției nr._/12.06.2012, în sensul că anulează tariful de despăgubire în sumă de 28 euro(124, 92 lei).
Obligă intimata să plătească petentei suma de 1384,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 6.02.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.M.M.
Dact.Ș.P.
Ex.4/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 47/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|