Plângere contravenţională. Sentința nr. 2606/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 2606/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 7501/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă Nr. 2606/2013

Ședința publică de la 08 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. R. N.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator D. C. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura cu părțile este legal îndeplinită,, după care;

Instanța, constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 02.05.2012, contestatorul D. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2010 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestuia .

În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că încheierea contravenției prezentate în procesul verbal s-a făcut pentru conducerea pe drumurile publice, naționale,a autovehiculul" categoria A, cu nr. ul de înmatriculare_ fără a deține rovineta valabilă. Autoturismul în cauză este marca DACIA, tipul 1310,berlina,dar care a ieșit oficial din proprietatea sa din data de 26.01.2010. A făcut mențiunea "oficial"pe motiv ca anterior acestei date,a fost scrisă o chitanță de mână, mai exact în anul 2005, luna iulie, prin care a fost înstrăinat efectiv autoturismul în cauza, iar până în anul 2010 cumpărătorul nu a realizat demersurile necesare pentru înmatricularea autoturismului pe numele său, ba mai mult acesta înstrăinând autoturismul către o alta persoana. Odată cu încheierea chitanței de mână a predat actele mașinii cumpărătorului (Carte de Identitate a Autovehicului - în original si Certificatul de înmatriculare - in original)

Nereușind în perfectarea actelor cu cumpărătorul si nemaiputând să achite taxele si impozitele aferente autoturismului care ieșise din proprietatea sa, în 26.01.2010 a încheiat contractul de vânzare - cumpărare, în absența cumpărătorului, conform datelor cuprinse in chitanța de mână scrisă odată cu predarea autoturismului, ulterior solicitând radierea acestuia de la serviciul de taxe si impozite al Primăriei B. - Deal,lucru care s-a și întâmplat conform certificatul fiscal nr.477/26.01.2010,emis de Primăria B. Deal. Căutând anumite acte la o data ulterioara a constatat pierderea in condiții necunoscute a chitanței de mână.

Nulitatea procesului verbal de constatarea al contravenției este atrasă și prin prisma faptului ca pe acesta nu se regăsește nici o semnătură a agentului constatator au a altui responsabil după caz.

In drept: prevederile OG nr. 2, OG nr. 15/2002

In dovedire proba cu acte și martori.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: proces verbal . nr._/10.04.2012, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, Certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice mr. 477/26.01.2010 emis de B. V.. CI D. C., imagine foto.

Deși citată în mod legal în cauză intimata nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat probe.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că plângerea contravențională formulată de către contestatoare este întemeiată, urmând a fi admisă, având în vedere următoarele motive:

Astfel, instanța reține că prin procesul verbal contravenție . nr._/10.04.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și 28 euro reprezentând tarif de despăgubire pentru că la data de 15.11.2011 ora 09,55 pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Fapta săvârșită constituie contravenție conform art. 8 alin 1 din OG 15/2002 și se sancționează potrivit art. 8 alin 2 din același act normativ.

Însă instanța, verificând înscrisurile depuse la dosar de către contestatoare, constată că în cauză contestatoarea nu mai deținea calitatea de utilizator, în sensul dispozițiilor art. 1 alin.1 lit. b din OG 15/2002, cu modificările și completările ulterioare la data de 16.10.2011 (data săvârșirii presupusei contravenții), nemaiavând calitatea de proprietate al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ acesta fiind înstrăinat la data de 26.01.2010 conform Contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (depusă la fila 7 dosar) de către contestatoare numitului Săbăroiu D. iar împrejurarea că aceasta nu a făcut demersurile necesare în vederea reînmatriculării autovehiculului respectiv, nu incumbă contestatoarei.

Pe lângă considerentele expuse anterior ce vizează fondul cauzei instanța mai are în vedere și împrejurarea că în ce privește condițiile de formă ale procesului verbal de contravenție contestat în cauză, acestea nu sunt respectate, actul fiind încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001 lipsind semnătura agentului constatator.

În cuprinsul acestuia, se menționează însă că actul a fost semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și HG 1259/2001.

Din interpretarea preved. art. 5 din Legea, instanța reține că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în ce privește condițiile și efectele înscrisurilor sub semnătură privată,

Codul civil diferențiază actul sub semnătură privată de actul autentic, acesta din urmă fiind, potrivit art. 1171 și art. 1173, acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public competent. În schimb, actul sub semnătură privată este actul întocmit de persoane în raporturile civile dintre aceștia, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare și de sancționare a contravențiilor . Procesul verbal are natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, și totodată este un act autentic, el încadrându-se preved. art. 1171 C civ, astfel că nu îi sunt aplicabile preved. Legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronică.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și, pe cale de consecință va anula procesul verbal de contravenție mai sus menționat și va exonera contestatoarea de la plata amenzii contravenționale aplicate în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 28 EURO.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul D. C. domiciliat în com B. Deal, .. 50, jud G. împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 10.04.2010 încheiat de intimata CNADNR SA, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesul verbal de contravenție mai sus menționat și exonerează contestatorul de la plata amenzii aplicate în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 28 EURO.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 8.03.2013

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red jud NRN

dact. IF/4ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2606/2013. Judecătoria GIURGIU