Plângere contravenţională. Sentința nr. 3676/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 3676/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 9210/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3676

Ședința publică de la 11 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier C. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contraventionala R12_ .

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 28.03.2013 când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 04.04.2013 respectiv astăzi când s-a dat următoarea sentință.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată la data de 31.05.2012 sub nr._ petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN anularea procesului verbal . 12 nr._/02.05.2012

Analizând lucrările dosarului se constată următoarele:

Prin procesul verbal . 12 nr._/02.05.2012 s-a dispus sancționarea contravențională a petentei, reținându-se că la data de 19.03.2012 vehiculul înmatriculat sub nr._, aparținând petentei, a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă.

Petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal contestat, însă având în vedere dispoz. art. II din Legea 144/2012, instanța fiind sesizată cu plângerea anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, văzând și dispoz. art. 31 și urm. din OG 2/2001, art. 10 din OG 15/2002 ambele cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta ., cu sediul în loc. P., ., jud. Ilfov, împotriva procesului verbal . 12 nr._/02.05.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesul verbal . 12 nr._/02.05.2012 în privința tarifului de despăgubire.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

Pentru grefier aflat în C.M.,semnează

Grefier Șef,

Red.Jud.D.C.

Dact.Ș.P.

Ex.4/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3676/2013. Judecătoria GIURGIU