Plângere contravenţională. Sentința nr. 384/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 384/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 7436/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.384
Ședința publică de la 16.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. I.
Grefier: N. G.-M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent N. F. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravetionala PA_.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 09.01.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, reținând următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul N. F. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.04.2012 întocmit de I.PJ.G.
In motivarea plângerii petentul solicită anularea procesului verbal deoarece datele din cartea de identitate nu corespund cu cele din procesul verbal
Cererea nu a fost întemeiată în drept
S - a depus procesul verbal de contravenție, copie carte de identitate .
Petentul solicită admiterea plângerii și constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție.
Deși, legal citat intimatul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat atât pentru petent cât și pentru intimat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal contravenției . nr._/16.04.2012 petentul a fost sancționată cu amenda, pentru că a tulburat fără drept liniștea locatarilor de pe . de zgomote cu aparate electronice, de asemenea a adus injurii și expresii jignitoare.
În sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct 1din L 61/1991.
Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului iar petentul nu a invocat nici un motiv de nulitate a procesului verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil, acesta nefăcând dovada contrară celor reținute în procesul verbal.
Cu privire la CNP, instanța reține că este o eroare materială, petentul nu a contestat că ar fi o altă persoană, mai mult celelalte date de identificare corespund, respectiv nume, prenume, stradă și nr.
De asemenea, petentul nu a făcut dovada că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
Potrivit art. 3 pct 1 din L 61/1990 - Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;
Așadar, încadrarea juridică a faptelor precum și aplicarea sancțiunii amenzii au fost în mod corect reținute de către agentul constatator.
Pentru aceste considerente, instanța reține că prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată în fața instanței de către petent, iar în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată de petentă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul N. F. domiciliat în G., ., 18, jud G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.04.2012 și în contradictoriu cu intimatul IPJ G. – G., jud. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.jud. DI/3ex/2013
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 8039/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1199/2013.... → |
---|