Plângere contravenţională. Sentința nr. 581/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 581/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 9020/236/2012

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr.8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.581

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE A. Măcsinoiu

Grefier D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . G. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Cestrin, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care:

Instanța,în conf.cu disp.art.159/1 alin.4 C.P.Civ.și art.1 C.Pr.Civ rap.la art.32 din OG 2/2001,constată că este competentă material,teritorial și general să soluționeze cauza de față.

Instanța,în conf.cu disp.art.167 C.pr.Civ,încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri,apreciind proba ca fiind concludentă,pertinentă și utilă soluționării cauzei și nemaifiind alte probe de administrat,constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2012sub nr._, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.05.2012.

În motivarea plângerii petenta a aratat, în esență, că prin procesul verbal s-au aplicat două sancțiuni principale, atât amenda cât și tariful de despăgubire, ceea ce contravine disp. art. 5 alin.1 din OG nr.2/2001. A mai arătat petenta că procesul verbal nu cuprinde toate mențiunile prev. de art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 printre care datele personale ale contravenientului (conducătorul vehiculului), descrierea faptei și nici semnătura agentului constatator și nu au fost respectate disp. art. 16 alin.7 din OG nr.2/2001 privind dreptul de a formula obiecțiuni. Se mai arată că este vorba de o contravenție continuă, fiind nelegală sancționarea repetată.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Ambele părți au depus la dosar înscrisuri.

In temeiul art. 167 cprciv instanța a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a dispus sancționarea contravenientului cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 din OG nr.15/2002, stabilindu-se și un tarif de despăgubire de 28 euro. În cuprinsul procesului verbal se arată că vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinieta valabilă la data de 23.03.2012.

Potrivit art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța este datoare să verifice procesul verbal atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei.

În ce privește legalitatea, instanța constată că procesul verbal este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale, cuprinzând toate mențiunile obligatorii pentru valabilitatea sa.

In ceea ce priveste apararile petentei acestea urmează a fi îndepărtate pentru următoarele considerente:

In cauza nu s-au aplicat două sancțiuni principale, ci una singură: amenda contravențională. Tariful de despăgubire nu are natura juridică a unei sancțiuni contravenționale.

În privința datelor personale ale contravenientului, acestea sunt menționate în procesul verbal: denumire, sediu, cod fiscal. Calitatea de contravenient o are contestatoarea, ca proprietar al vehiculului, neexistând obligația agentului constatator să menționeze și datele de identificare ale șoferului.

Descrierea faptei este suficientă pentru a face încadrarea acesteia în drept și un examen al temeiniciei sancționării.

Contestatoarea susține că procesul verbal este nul, nefiind semnat de agentul constatator.

Potrivit art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator, obligație care trebuie coroborată cu art.17 din OG nr.2/2001, potrivit căruia, lipsa semnăturii atrage nulitatea (absolută) a procesului verbal.

Sub aspectul lipsei semnăturii agentului constatator, invocată de petent, instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost emis în sistem electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și a HG 1259/2001 de către agentul constatator cu certificat calificat emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, procesul verbal cât și fotografia fiind generate și semnate electronic cu certificat digital, (astfel cum rezulta din dovezile atașate la dosar) în vederea garantării autenticității și integrității lor conform legii 455/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 1. Legea nr. 455/2001 - privind semnătura electronică această lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice si al înscrisurilor în forma electronică, precum si condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice, iar potrivit dispozițiilor art. 1 din Norma tehnică pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică din_, orice persoană, fizică sau juridică, aflată pe teritoriul României poate beneficia de servicii de certificare în vederea utilizării semnăturii electronice în sensul definit a art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Potrivit art. 6 din același act normativ înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.

În condițiile în care semnătura agentului constatator este una electronică fiind efectuată de agentul constatator deținător al certificatului calificat, este atașată electronic procesului verbal de contravenție potrivit dovezilor de la dosar, nu se poate spune că aceasta lipsește astfel cum a susținut petentul.

In plus, în nici un act normativ ce reglementează materia contravențională nu se face mențiunea interzicerii semnării cu semnătură electronică a proceselor verbale de contravenție si nici art. 17 din OG 2/2001 nu interzice semnarea cu semnătură electronică ori altfel spus nu prevede obligativitatea semnării olografe a procesului verbal si numai obligativitatea semnării fără a distinge între modurile de semnătură prevăzute de lege, prin urmare nici instanța nu poate să distingă, câtă vreme procesul verbal este semnat cu semnătură electronică, nefiind incidente în cauză prevederile art. 17 din OG 2/201 privind lipsa semnăturii.

Prin urmare reținând că în cauză procesul verbal contestat este semnat electronic, procesul verbal nu este afectat de nulitate pentru lipsa semnăturii potrivit art. 17 din OG 3/2001/ privind regimul contravențiilor, acesta nefiind afectat de nici un motiv de nulitate absolută

Mai retine instanța ca criticile petentei referitoare la necompletarea rubricii „Alte mențiuni” sunt nefundamentate, intrucat raportat la cazul concret in care, constatarea faptei s-a făcut prin mijloace tehnice, contravenientul nefiind de față nici nu ar fi fost posibila completarea acestei rubrici. În atare situație, în mod obiectiv nu puteau fi adus la cunoștința acestuia dreptul de a formula obiecțiuni, nefiind incident cazul de nulitate prev. de art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, in cazul dat petenta având posibilitatea de a formula eventualele obiecțiuni direct in fata instanței de judecata.

Împrejurarea că lipsa contravenientului nu a fost confirmată de cel puțin un martor nu poate atrage decât cel mult o nulitate relativă virtuală, condiționată de dovedirea unui prejudiciu ce nu poate fi înlăturată în alt mod, ci numai prin anularea procesului verbal. Un astfel de prejudiciu nu există, de vreme ce este neîndoielnică lipsa contravenientului la momentul emiterii procesului verbal.

In ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, petenta nu a formulat apărări. Cercetând din oficiu temeinicia procesului verbal atacat, instanța constata ca acesta este temeinic sub aspectul existentei faptei si al sancțiunii aplicate, intimata dovedind temeinicia acestuia cu fotografia în care apare vehiculul cu numărul de înmatriculare menționat în procesul verbal, precum și dovezi referitoare la omologarea mijlocului tehnic utilizat.

De asemenea instanța constata faptul ca sancțiunea este corect individualizata iar in cauza nu se impune o sancțiune mai blânda, precum sancțiunea avertismentului.

Din oficiu instanța mai retine ca potrivit art. II din Legea nr.144/2012 în vigoare începând cu data de 27.07.2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Având in vedere aceste împrejurări, instanța va admite în parte plângerea și va dispune anularea tarifului de despăgubire in cuantum de 28 de euro, urmând să mențină celelalte dispoziții ale procesului verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de contestatoarea ., cu sediul în G., ..95, jud. G. și sediul ales în G., Bld. M. V., nr.22, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, Bld. I. M., nr.401A, ca neîntemeiată.

Anulează tariful de despăgubire stabilit prin procesul verbal . 12 nr._/02.05.2012.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

Tehnored.Jud.M.A

Ex.4/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 581/2013. Judecătoria GIURGIU