Plângere contravenţională. Sentința nr. 4635/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4635/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 10891/236/2012
DOSAR NR._
operator de date cu caracter personal nr.8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4635
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE -P. M.
GREFIER - P. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta G. Ș. S., în contradictoriu cu intimatul IPJ G., având ca obiect plângere contravențională.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea din 14.05.2013, când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Pe data de 29.06.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată plângerea formulată de contestatoarea G. Ș. S. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat pe data de 24.06.2012 de agentul constatator I.P.J.G., prin care solicită să se dispună anularea procesului verbal și anularea sancțiunii aplicate prin acesta.
În fapt, contestatoarea a arătat că în data de 24.06.2012 a apelat serviciul 112 deoarece pe terenul de fotbal de la Școala nr. 8 era un grup de tineri care jucau baschet și fotbal perturbând liniștea publică începând cu orele 23,00. În jurul orei 23,58 au apelat serviciul susmenționat solicitând ca poliția să reglementeze situația, ca urmare doi polițiști au venit la ora 0,40 moment în care grupul de tineri părăsise terenul de cca un sfert de oră după ce au fost rugați să plece și de alți vecini din blocul unde locuiesc. Polițiștii negăsind acele persoane care perturbau liniștea publică au considerat că este cazul să nu i se aplice o amendă.
Contestatorul a anexat la plângere copii de pe procesul verbal atacat și înscrisuri
Deși a fost legal citat, agentul constatator nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus la dosar copii de pe actele ce au stat șa baza încheierii procesului verbal.
Contestatoarea a înțeles să se folosească de probele cu martori și înscrisuri.
În cauză a fost audiați martorii M. D. și D. I. propuși de contestatoare, respectiv C. I. a cărui necesitate a rezultat din probele administrate.
Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei instanța reține că prin procesul verbal de contravenție atacat, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 200 lei pentru comiterea contravenției prev. de art. 3 pct. 11 Legea 61/1991, constând în faptul că pe data de 24.06.2012, ora 00,40 în timp ce se afla în domiciliul său din G., Șos. București, .. C, . organele de poliție fără a avea motive întemeiate.
Reține în primul rând instanța că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute imperativ de lege, neexistând în cauză niciunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzut de art. 16 alin. 7 și art. 17 OG 2/2001.
Privind fondul cauzei instanța reține că din fișa intervenției la eveniment depusă la dosar de agentul constatator, rezultă că pe data de 24.06.2012, ora 00,10, contestatoarea a sesizat organele de poliție că în incinta Școlii Generale nr. 8 G. pe terenul de sport mai mulți tineri deranjează ordinea și liniștea publică.
Deși lucrătorii de poliție deplasați la fața locului nu au mai găsit pe nimeni, veridicitatea sesizării formulate de contestatoare este confirmată și prin depozițiile martorilor M. și D. vecini cu aceasta, care au relatat că blocul lor este situat lângă Școala generală nr. 8 G., fiind nevoite să suporte gălăgia copiilor din curtea școlii cât și a diverselor persoane care se strâng prin jurul blocului, fac zgomot, vorbesc foarte urât și consumă băuturi alcoolice.
De asemenea martorul C. fost salariat cu atribuții de pază la Școala Generală nr. 8 a declarat că, în curtea școlii, după orele 22,00 veneau diverse persoane din afara școlii, care jucau fotbal, urlau, vorbeau urât, spărgeau geamurile.
În acest sens, locuitorii din blocurile din zona școlii au formulat sesizări către conducerea școlii și primarul municipiului prin care aduceau la cunoștință situația existentă în acea zonă.
Din aceste considerente, având în vedere că sesizarea adresată de contestatoare organelor de poliție, a fost întemeiată în baza art. 31-33 OG 2/2001 și art. 3 pct. 11 Legea 61/1991, instanța urmează să admită plângerea ca fiind întemeiată și să anuleze procesul verbal de contravenție ca netemeinic încheiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de contestatoarea G. Ș. S., domiciliată în mun. G., ./853, ., ., în contradictoriu cu agentul constatator I.P.J. G..
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat pe data de 24.06.2012 de agentul constatator I.P.J-. G. și exonerează contestatoarea de la plata amenzii contravenționale de 200 lei.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.05.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.jud.P.M.
Dact.Ș.P.
Ex.2/2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7254/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4636/2013.... → |
---|