Partaj judiciar. Sentința nr. 5707/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5707/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 5609/236/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5707

Ședința publică de la 20 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier C. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. F. și pe pârâta C. V., având ca obiect partaj judiciar disjuns din dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns - reclamanta - O. F. prin avocat T. M., lipsind: - pârâta - C. V. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat T. a depus la dosar în xerocopie certificat de moștenitor nr. 24/2.03.2011, certificat de moștenitor nr. 23/2.03.2011, certificat de naștere și de căsătorie pentru B. P. și declarație notarială autentificată sub nr. 283/2.03.2011 la BNP I. L. V. din Mun. G..

Instanța invocă excepția inadmisibilității acțiunii și acordă cuvântul pe această excepție.

Avocat T. având cuvântul învederează că cererea este admisibilă și pune concluzii de respingere a excepției, arătând că a mai promovat astfel de acțiuni .

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin Încheierea de la 25.04.2013 s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect suplimentarea masei partajabile rămasă de pe urma defunctei C. P. din cererea înregistrată la Judecătoria G. sub nr._ .

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta O. F. a chemat în judecată pe pârâta C. V. pentru ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate deschisă succesiunea defunctului B. P., decedat la 12.05.1997, cu ultim domiciliu în . cu stabilirea calității de moștenitori, masei succesorale rămase de pe urma acestuia și cotelor succesorale cuvenite ;

- să se dispună ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale prin individualizarea și atribuirea fiecăruia dintre moștenitori a bunurilor în funcție de cotele succesorale ;

- să se constate și să se dispună suplimentarea masei partajabile rămasă de pe urma defunctei C. P., decedată la data de 23.06.2006, cu cota de ½ din terenul înscris în TP nr._/12.03.1993 situat pe raza . .

Instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii având ca obiect suplimentarea masei partajabile rămase de pe urma defunctei C. P., urmând să respingă ca inadmisibilă cererea reclamantei pentru următoarele considerente:

Succesiunea defunctei C. P. decedată la 23.06.2006 a fost dezbătută în dosarul succesoral 24/2011 al BNP I. L. V. din Mun. G., dosar în care a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 23/2.03.2011 potrivit cu care O. F. – reclamanta în speță - este unica moștenitoare a defunctei, în calitate de fiică, reclamantei revenindu-i întreaga masă succesorală.

Ca atare, neexistând din acest punct de vedere contradictorialitate între reclamanta în speță și pârâta în speță singura cale de urmat de către reclamantă este aceea de a se adresa biroului notarial emitent al certificatului de moștenitor de pe urma defunctei C. P. pentru suplimentarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctei, în sensul celor reținute de instanța fiind dispozițiile art. 86 alin 2, art. 87 din Legea 36/1995 ( varianta în vigoare la data emiterii certificatului de moștenitor de pe urma defunctei C. P. ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea având ca obiect suplimentarea masei partajabile rămasă de pe urma defunctei C. P. formulată de reclamanta O. F. domiciliată în G., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâta C. V. domiciliată în . - ca inadmisibilă.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Red jud D.C./21.06.2014

dact. IF/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 5707/2013. Judecătoria GIURGIU