Plângere contravenţională. Sentința nr. 662/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 662/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 39712/301/2010
DOSAR NR._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 662
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR - R. D.-A.
GREFIER – B. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângerea contravențională formulată de contestatoarea B. Comercială Română S.A. în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G..
Dezbaterile asupra fondului plângerii au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 09.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată în aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 16.01.2013 și 23.01.2013, când, în aceeași compunere, a pronunțat în ședință publică prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 02.11.2010, sub nr. unic_, contestatoarea B. Comercială Română S.A. Societate Administrată în Sistem Dualist, a formulat în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G. plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/213/546/15.10.2010 prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ca fiind netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii formulate, contestatoarea a învederat că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție, alinierea contractelor de credit aflate in portofoliul unei băncii la prevederile OUG nr. 50/2010 ale cărei prevederi se susține ca ar fi fost încălcate, așa cum a fost înțeleasa de către operatorul economic având in vedere scopul pentru care a fost aprobat actul normativ, respectiv transparenta si uniformizarea structurii ofertelor, astfel încât sa se permită comparația facila intre produsele bancare existente pe piața, si nidecum reducerea costurilor aferente acestor credite contractate, nu constituie o fapta săvârșita cu vinovăției.
In acest sens banca a arătat in mod clar organului constatator, prin adresele ANEXATE ca prin actele adiționale încheiate la contractele de credit ale celor patru petenți nu a intervenit nici o creștere a costului total aferent creditelor, fapt care rezulta si din înscrisurile ce vor fi administrate in cauza ca probatoriu.
Interpretarea de către agentul constatator a actului normativ in alt sens decât cel pe care l-a avut legiuitorul in vedere la momentul adoptării acestuia, mai ales in condițiile in care OUG nr. 50/2010 introduce aspecte noi fata de Directiva Europeana nr.48/2008, cum ar fi: aplicarea prevederilor ordonanței retroactiv pentru creditele contractate înainte de 21.06.2010; legiferarea tipurilor de comisioane aplicabile creditelor; introducerea comisionului unic pentru credite si altele, nu poate constitui o baza legala de sancționare a operatorului bancar.
In acest context, se poate reține că nu s-a dovedit existenta vinovăției operatorului bancar in aplicarea prevederilor OUG 50/2010, in ceea ce privește nivelul comisioanelor percepute si costul total al creditul.
Sub un alt aspect s-a invocat faptul că a fost încălcat principiul fundamental de drept al unicității răsunderii contravenționale,deoarece petenta a mai fost sancționată de mai multe ori de intimată în același temei.
S-a invocat și încălcarea primatului dreptului Uniunii Europene care în art. 30 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului pe care a implementat-o OUG 50/2010 deoarece în conformitate cu art.22 din directiva "statele membre nu pot menține sau introduce in legislația lor naționala dispoziții diferite fata de cele stabilite in prezenta directiva".
Însă conform legislației naționale, respectiv OUG 50/2010, prevederile directivei vizează si contractele existente la data intrării in vigoare a masurilor de punere in aplicare a acesteia, in contextul in care, prin chiar textul directivei - art. 30 se prevede contrariul.
În ceea ce privește strict dispozițiile art 22 si art. 30 din Directiva 2008/48/CE legiuitorul european nu a lăsat statelor membre nicio modalitate de derogare de la aceasta prevedere, aceasta intenție nerezultând nici din corpul de articole al actului normativ si nici din preambulul acestuia, iar în condițiile transpunerii incorecte aceasta are efect direct. În subsidiar s-a solicitat a se aplica procedura preliminară în cazul în care instanța ar aprecia o atare procedură necesară soluționării cauzei.
Pe de altă parte s-a invocat faptul că sancționarea petentei a avut la bază o greșită interpretare de către agenții constatatori a prevederilor OUG 50/2010 în sensul că nu se prevede în disp art. 35 din OUG 50/2010 de a expropria creditorul, total sau parțial, de contravaloarea serviciului financiar acordat (respectiv, creditul pus la dispoziție împrumutatului), ci de a creste competitivitatea pe piața financiara si a asigura transparenta costurilor pe care trebuie sa le plătească împrumutatul creditorilor. Aceste scopuri au fost urmărite, de altfel, si de către Directiva in implementarea căreia a fost emis OUG nr. 50/2010.
Mai mult, un drept fundamental asigurat de Constituție (art. 53) îl reprezintă faptul ca drepturile existente (deci si cele dobândite de creditori in baza unor contracte valid încheiate înainte de . OUG 50/2010 de a primi un anumit preț pentru creditul acordat) ar putea fi amendate numai prin lege si doar in circumstanțe extraordinare, limitate. Având in vedere ca nici una dintre asemenea circumstanțe prevăzute de Constituție nu sunt aplicabile
Deopotrivă s-a invocat și faptul că prin procesul verbal agentul constatator nu a descris împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, iar amenda aplicată este foarte mare în comparație cu contraprestația bănci.
Atașat plângerii formulate s-a depus copia procesului verbal de contravenție contestat, corespondență purtată între contestatoare și clienții săi.
Intimata legal citată a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București invocând în susținerea acesteia că fapta contravențională a fost constatată în raza de competență a Judecătoriei G., astfel că în baza dispozițiilor art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei G..
Prin Sentința civilă nr._/04.10.2011 Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G. în temeiul disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 față de locul constatării contravenției aflat în raza de competență a Judecătoriei G..
Pe rolul Judecătoriei G. cauza a fost înregistrată la data de 21.11.2011.
La termenul de judecată din data de 05.09.2011 contestatoarea a depus la dosar cerere completatoare prin care a invocat dezincriminarea contravenției reținută prin procesul verbal intervenită în timpul procesului prin Legea 288/28.12.2010. agenții constatatori au aplicat sancțiunile principale și complementare consacrate de OUG nr. 50/2010, prin raportare la contracte de credit aflate în derulare, învederând că art. 95 din OUG nr. 50/2010 a fost modificat prin art. I pct. 39 din Legea de aprobare nr. 288/2010 în sensul că prevederile Ordonanței „nu se aplică contractelor în curs de derulare".
Atât art. 95 din OUG nr. 50/2010, cât și art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 sunt norme juridice contravenționale prin aceea că stabilesc sfera de aplicare a sancțiunilor contravenționale, restrângerea adusă sferei de aplicare a OUG nr. 50/2010 face ca toate aspectele reținute de agenții constatatori prin Procesul-Verbal atacat și calificate ca fiind contravenție să nu existe,
Legea de aprobare nr. 288/2010 este mai favorabilă subiectului de drept controlat decât OUG nr. 50/2010 prin aceea că dezincriminează fapta constatată ca fiind contravenție și că fiind lege contravențională mai favorabilă, aceasta se aplică retroactiv, în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituția revizuită, cu consecința nulității procesului-verbal atacat și, în fine, a radierii din cazierul fiscal al Subscrisei a tuturor sancțiunilor dispuse de ANPC în baza OUG nr. 50/2010.
La același termen de judecată contestatoarea a epus la dosar cerere de obligare a intimatei să comunice la dosar actele care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție.
În temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Intimata, legal citată nu a formulat întâmpinare și nu a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Intimata nu a depus la dosar probe în dovedirea celor reținute în procesul-verbal de contravenție, deși instanța a solicitat expres intimatei să depună înscrisurile ce au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, apreciind probele cu înscrisuri solicitate de contestatoare, ca fiind utile, concludente și pertinente soluționării cauzei, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Deliberând asupra cauzei de față din analiza probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 15.10.2010, intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G. prin agenți constatatori, a întocmit procesul-verbal de contravenție . nr._/213/546/15.10.2010 prin care a constatat săvârșirea de către contestatoarea B. Comercială Română S.A. Societate administrată în sistem dualist, a contravenției prevăzute de art. 35 alin. 1 lit. a din OUG 50/2010 - privind contractele de credit pentru consumatori, constând în aceea că în urma controlui tematic ANPC privind încheierea actelor adiționale la contractele de credit de consum pentru persoanele fizice de către societățile bancare. In perioada desfășurării controlului tematic au fost înregistrate la CJPC G., 4 reclamații din partea consumatorilor care au încheiat contracte de credit de consum cu BCR SA-Sucursala G.. Prin aceste reclamații petenții au arătat că sunt nemulțumiți de modul de întocmire a Actelor Adiționale la contractele inițiale, pentru alinierea acestora la prevederile OUG 50/2010, nefiind respectate prevederile legale, comisionul de risc fiind inclus in comisionul de administare cont. Prin noile Acte Adiționale intrate in vigoare prin acceptare tacita conform prevederilor OUG 50/2010 desi petenții au notificat banca cu privire la neacceptarea nivelului comisionului de administare credit. Tot petenții solicita excluderea comisionului de risc (perceput anterior încheierii Actelor Adiționale) din comisionul lunar de administrare credit si restituirea comisionului de risc astfel inclus, incasat dupa data de 21.06.2010, data intarii in vigoare a OUG 50/2010.
Din analiza documentelor anexate de petenti la reclamații: contract de credit de consum, act adițional la contract, grafic rambursare inițial, grafic rambursare conform act adițional la contractele inițiale precum si din adresele de răspuns formulate de către banca către petenți (in urma notificărilor acestora depuse la banca) si a adreselor răspuns a băncii către CJPC G., urmare a invitațiilor CJPC G., s-au constatat următoarele: 1. În ce privește reclamatia petentei T. E. M. nr CJPC G. 5725/24.09.2010, contract de credit bancar 1282/13.04.2007 cu anexa grafic de rambursare in care este menționat comision de risc lunar 93, 24 lei alături de comision administrare credit lunar de 16, 65 lei. Prin actul adițional la contract propus (nesemnat de către petenta) in noul grafic de rambursare nu mai este evidențiat comisionul de risc, dar valoarea acestuia apare in valoarea comisionului de administrare credit (16, 65 lei + 93, 24 lei = 109, 89 lei).
De asemenea atât in adresa de răspuns BCR 2397/18.09.2010 (adresata petentei, ca urmare a notificării băncii cu privire la refuzul semnării actului adtional in aceasta forma propusa de banca) cat si din adresa BCR_/14.10.2010 adresata CJPC G., banca menționează includerea valorii comisionului de risc in comisionul administrare credit.
Aceasta includere este nejustificata de prevederile legale OUG 50/2010 care in conformitate cu art. 31(1) litera a interzice majorarea comisioanelor bancare, așa cum BCR SA prin Noul grafic de rambursare anexa la actul adițional a operat mărind comisionul de administrare credit inițial de la 16, 65 lei la 109, 89 lei.
S-a constatat înscrierea valorilor comisioanelor si in contractul si in actul adițional la contract astfel: in contractul inițial conform art. 3 litera b comision administrare 16, 65 lei. Conform art 3 litera f-comision de urmărire riscuri 93,24 ron lunar. Act adițional comision de administrare 109, 98 lei. Reclamația este întemeiata.
2. În ce privește reclamanta petentei Jureschi Luica M. nr CJPC 5714/24.09.2010, contract de credit bancar nr 2742/17.08.2007 cu anexe grafic rambursare si act adițional la contract (nesemnat de petent) care notifica banca cu privire la refuzul semnării actului adițional.
Din analiza documentelor anexate de reclamanta se constata inițial in contract ca punctul 9 b comision de administrare 6, 15 Euro lunar si comision de urmărire riscuri in valoare de 34, 44 euro lunar punctul 9 f din contract.
In actul adițional si grafic de rambursare nou anexa este menționat comision administrare credit in valoare de 40, 59 euro, reprezentând însumarea comisionalor lunare prevăzute in contractul de credit încheiat intre împrumutat si banca (art 7 litera a din actul adițional).
Prin însumarea celor doua comisioane, nejustificata de banca prin includerea comisionului de risc in valoarea comisionului administrare cont, care astfel se mărește nu sunt prezentate OUG 50/2010. Reclamația este întemeiata.
3. În ce privește reclamația petentului Gâlceava nr CJPC G. 5905/04.10.2010 prin actul adițional nesemnat de către petent, la contractul de credit iniția fiind introdus comisionul de risc in comisionul de administrare convenit inițial prevăzut in contract astfel încât valoarea totala a comisionului de administrare 21, 78 lei. Deoarece nu s-a prezentat contractul inițial nici de către petent nici de către BCR SA, includerea comisionului de risc in comisionul de administrare credit rezulta din adresele de răspuns ale BCR SA adresate petentului (ca urmare a notificării băncii). concluzia rezultând ca urmare a faptului ca nu s-a modificat valoarea totala a costurilor creditului desi comisionul de urmărire risc nu mai poate fi perceput in condițiile OUG 50/2010.
Petentul reclama si faptul ca in momentul in care plata este efectuata de un membru al familiei se percepe un comision de depunere. Acest comision nu mai este prevăzut in actul adițional situație in conformitate cu prevederile OUG 50/2010.
Petentul nu a prezentat niciun document din care sa rezulte perceperea acestui comision după data de 21.06.2010. Reclamatia este parțial intemeiata.
4. În ce privește reclamația petentului B. M. A. nr. CJPC G. 5907/04.10.2010 cu Act Adițional nesemnat de petent, contract de credit_/23.07.2008 in care apare comisionul de rambursare credit (pct 9 litera b - 22, 5 lei lunar) si comision de urmărire riscuri 76, 50 lei (pct 9 litera f). In act adițional apare dobânda de administrare credit lunar (punctul 6 litera in suma de 39 ron si comision de administare de 10 ron.
a), este respectata structura comisioanelor conform OUG 50/2010 dar valoarea comisionului de administrare de 99 lei lunar (exact cu valoarea comisionului de risc, nejustificat, conform OUG 50/2010 situație neconforma art. 35 (1) litera C din OUG 50 . Aceste aspecte reclamate s-au confirmat, b). petentul mai reclama faptul ca in contractul de credit inițial dobânda era fixa si in actul adițional este variabila sau actul adițional nu este personalizat conform contractului.
Aspecte neconfirmate de deoarece la pct 1 alin 2 din actul adițional exista mențiunea (1) înscrisa in josul paginii referitaore la faptul ca acele clauze privind modificarea dobânzii nu se refera la creditele cu dobânda fixa. Actul adițional este personalizat cu datele petentului. Reclamația este parțial întemeiata.
În ce privesc cele menționate la toate cele 4 reclamații se constata mărirea comisionului de administrare credit prevăzut inițial prin contractele de credit prin adăugarea (însumarea) comisionului de urmărire riscuri, astfel încât in actele adiționale este respectata structura comisioanelor prevăzuta de OUG 50/2010, artificiul folosit nejustificat de către banca creșterea comisionului de administrare credit lunar perceput nefiind justificata (toti petentii nefiind de acord cu aceasta creștere din actul adițional). Se încalcă astfel prevederile art. 35 (1) litera A din OUG 50/2010, constituie contravenție si se sancționează conform art. 86 alin 2 din OUG 50/2010.
Pentru faptele reținute prin procesul-verbal de contravenție au fost aplicate în temeiul art. 86 alin. 2 OUG 50/2010 - privind contractele de credit pentru consumatori, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 50.000 lei și în temeiul art. 88 alin. 1 lit. b din OUG 50/2010 - privind contractele de credit pentru consumatori, a fost aplicată și sancțiunea contravențională complementară a restituirii sumelor încasate fără temei legalin termen de maximum 15 zile, pana la data de 05.11.2010 pentru petentii: T. E. M., Juereschi L. M., Gâlceava I. si B. M. A. și in conformitate cu art 88 litera C din OUG 50/2010 s-a dispus aducerea contractelor petentilor la conformitate cu prevederile legale in termen de 15 zile (maximum) pana la data de 15 Noiembrie 2010.
Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contestatoarea, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată la data de 02.11.2010 cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din aceeași Ordonanță, urmează a proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Conform prevederilor art. 35 pct. 1 lit. a din OUG nr. 50/2010, fara a se aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit, se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror costuri aferente contractului, cu excepția costurilor impuse prin legislație.
Dispozițiile OUG 50/2010 - privind contractele de credit pentru consumatori au intrat în vigoare în vederea transpunerii și implementării în legislația națională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului ce trebuia realizată până la data de 11 iunie 2010, pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligațiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieței interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.
Potrivit art. 288 (ex-articolul 249 TCE) din Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene versiunea consolidată (2010/C 83/4701), privind actele juridice ale Uniunii, pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.
Prin hotărârea nr. Curții de Justiție a Comunităților Europene pronunțată în cauza C 14/83 având ca obiect o cerere adresată Curții în temeiul art. 177 din Tratatul CEE de către Artbeitsgericht Hamm pentru pronunțarea unui litigiu pendinte în fața acestei instanțe între Sabine VON COLSON și E. Kamann și Land Nordrhein-Westfalen a unei hotărâri preliminare privind aplicarea unei Directive (76/2007) Curtea a statuat în sensul că: Cu toate că Directiva ... lasă statelor membre... libertatea de a alege între diferitele soluții potrivite pentru a atinge scopul acesteia ... Este de competența instanței naționale să dea Legii adoptate în vederea aplicării Directivei, în măsura în care dreptul național îi acordă o marjă de apreciere o interpretare și o aplicare conforme cu exigențele dreptului comunitar.
Potrivit art. 20 din Constituție privind Tratatele internaționale privind drepturile omului (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit art. 11 alin. 1 din Constituție privind Dreptul internațional și dreptul intern (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Iar potrivit art. 148 din Constituție privind integrarea în Uniunea Europeană (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Față de dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României cât si față de dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, se impune asigurarea preeminentei aplicării reglementarilor si jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului,
prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naționale de punere în aplicare.
Având în vedere că această prevedere nu s-a regăsit inițial în Ordonanța de transpunere a Directivei în dreptul național, prin Legea nr. 288/2010 din_ pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori în art. 39 s-a prevăzut că articolul 95 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 95. - Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 371, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71."
Deopotrivă prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1656/2010 din_ referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din_ s-a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului este un act cu putere de lege adoptat, în baza dispozițiilor constituționale și în condițiile prevăzute de acestea, pe calea delegării legislative prevăzută de art. 115 alin. (4)-(6). Rațiunea principală a adoptării unui astfel de act normativ a fost necesitatea transpunerii Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, . nr. 133 din 22 mai 2008.
Ordonanța de urgență nr. 50/2010 a intrat în vigoare pe data de 21 iunie 2010. Din forma inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, reiese faptul că creditorii aveau obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile ordonanței de urgență.
Față de aceste considerente se impune concluzia că în perioada de 90 de zile reglementată inițial prin OUG 50/2010, temeiul în care instituțiile de credit trebuiau să implementeze și contractelor în curs de derulare dispozițiile OUG 50/2010, nu se putea reține în mod valabil existența contravențiilor reglementate prin această ordonanță față de contractele în curs de derulare încheiate înainte de . decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile și art. 1 din Codul civil potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă.
Contravențiile reglementate prin dispozițiile OUG 50/2010 se puteau aplica raporturilor juridice născute după data intrării sale în vigoare respectiv actelor adiționale ori contractelor noi încheiate sub imperiul acestei Ordonanțe.
Analizând în continuare cauza raportat la celelalte considerente reținute în aceeași Decizie a Curții Constituționale nr. 1656/2010 din_ referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, potrivit cărora: termenul de 90 de zile menționat s-a scurs până la data la care s-a dezbătut de către Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, Legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 50/2010. În acest timp, prevederile art. 95 și-au epuizat efectele, obligațiile prevăzute de ordonanța de urgență trebuind să fie îndeplinite de către creditori. În aceste condiții, textul ordonanței de urgență a fost modificat de Camera decizională prin legea de aprobare. Prin urmare, dispozițiile art. 95 din ordonanța de urgență, astfel cum au fost modificate prin legea de aprobare, trebuie citite și interpretate în coroborare cu dispozițiile art. II alin. (1) din aceeași lege, care prevăd că "Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți".
Așa fiind, modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv.
În acest context instanța reține că considerentele Curții privind faptul că modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv, pe de o parte sunt obligatorii pentru viitor de la data pronunțării Deciziei data de_ și nu sunt de natură a crea o situație distinctă de cea reținută anterior în cauză, în sensul că, contravențiile reglementate prin dispozițiile OUG 50/2010 se puteau aplica raporturilor juridice născute după data intrării sale în vigoare respectiv actelor adiționale ori contractelor noi încheiate sub imperiul acestei Ordonanțe.
Principiul neretroactivității legii civile este regula juridică conform căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se nasc după adoptarea ei, raporturilor juridice născute anterior nu li se pot aplica dispozițiile legii noi, orice raport juridic fiind guvernat de legea în vigoare la data nașterii acestora cu excepțiile expres și limitativ prevăzute de lege în art. 15 alin. 2 din Constituție.
Pe de altă parte se reține că, constatarea Curții, astfel cum a fost reținută mai sus, în sensul că modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv, având în vedere că privește dispozițiile art. 1 pct. 93 din Legea Legea nr. 288/2010 din_ pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori în art. 39 s-a prevăzut că articolul 95 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 95. - Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, fiind vorba de o dispoziție legală care dezincriminează normele contravenționale prevăzute de OUG 50/2010 aplicate contractelor de credit aflate în derulare la . dispozițiilor OUG 50/2010 trebuie interpretate raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție potrivit cărora (1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, cât și prin raportare la dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 228/13.03.2007 potrivit cărora Curtea Constituțională urmează să își reconsidere jurisprudența și să constate că dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Legiuitorul, ținând seama de unele schimbări intervenite în relațiile sociale, precum și de datele referitoare la fenomenul contravențional, poate decide la un moment dat că anumite fapte antisociale, care erau calificate și sancționate drept contravenții, dar care prezintă un pericol social redus, să fie scoase din domeniul contravențional.
Potrivit textului de lege prevăzut de art. 12 alin. 2 din OG 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor săvârșite și produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ nou și, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariției noului act normativ.
Aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început. În concluzie, Curtea reține că prin textul de lege care formează obiectul excepției se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile. În cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Textul constituțional al art. 15 nu este încălcat atât timp cât dispozițiile criticate fac referire la nesancționarea faptelor ce nu mai sunt calificate drept contravenție, fără a se face distincție dacă această nesancționare privește aplicarea sau executarea sancțiunii. Or, dispozițiile de lege atacate reafirmă, în cadrul Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile.
De asemenea, aceleași dispoziții trebuiesc raportate și la dispozițiile art. 12 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
În aceste condiții având în vedere că prin Legea nr. 288/2010 din_ pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori în art. 1 pct. 39 s-a prevăzut că articolul 95 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 95. - Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, …., coroborat cu dispozițiile art. 30 alin. 1 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, se constată că nici fapta și nici sancțiunile aplicate prin procesul verbal de contravenție față de dezincriminarea operată prin Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori nu mai pot fi considerate aplicabile.
În raport de toate considerentele de drept și de fapt reținute instanța constatând întemeiată plângerea formulată urmează să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/213/546/15.10.2010 ca fiind nelegal, reținând că, în aceste condiții, nu se mai impune și cercetarea aspectelor ce țin de temeinicia procesului verbal.
Având în vedere soluția adoptată în cauză, față de dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. și cererea formulată de contestatoare în acest sens, reținând că plângerea este admisă inclusiv din rațiuni ce țin de dezincriminarea faptei, intervenită pe cale legislativă, în timpul procesului, instanța urmează să respingă cererea formulată de contestatoare privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța urmează să ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de contestatoarea B. Comercială Română S.A. Societate Administrată în Sistem Dualist cu sediul în . 5, Sector 3 București, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.A. N. N. D. Kingston Petersen cu sediul profesional în Mun. București Bucharest Business Park, Șoseaua Bcurești-Ploiești nr. 1A, ., Sector 1, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/213/546/15.10.2010 încheiat de A. Națională pentru Protecția Consumatorilor Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G., în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor G. cu sediul în Mun. G. .. MUV 3, Parter Jud. G..
Anulează procesul-verbal de contravenție ._/213/546/15.10.2010 ca fiind nelegal.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. respinge cererea formulată de contestatoare privind obligarea intimatei la plata către cheltuielilor de judecată.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 23.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Tehno.Red./Jud. RDA Ex.4./23.01.2013.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4306/2013.... → |
|---|
