Plângere contravenţională. Sentința nr. 6658/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6658/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 17141/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6658/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Grefier I. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. I. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravetionala CP_.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 17.09.2013 când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 15.11.2012 sub numărul de mai sus, petentul B. I., în contradictoriu cu intimata IPJ G., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata la data de 29.10.2012 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 16 din OUG 195/2002 raportat la art. 71 alin.1 din același act normativ, constând în aceea că în data de 29.10.2012 a condus vehiculul cu tracțiune animală, căruță trasă de un cal, pe DN 41 în afara localității Puieni din jud. G..
În subsidiar petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii contestatorul a arătat că în acea zi a plecat în pădurea Comana pentru a cumpăra lemne de foc și a circulat pe DN 41 deoarece nu exista rută alternativă pe drumuri comunale decât dacă ocolea 35 de Km.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 33 din OG 2/2001.
În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba testimonială cu martorul C. M..
În dovedirea plângerii contestatorul a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal de contravenție contestat.
Potrivit art. 36 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar
În cauză, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție. Astfel, intimata a precizat că procesul-verbal de contravenție respectă toate condițiile de formă prev. de art. 16 din OG 2/2001, nefiind nicio cauză de nulitate prev. de art. 17 din OG 2/2001.
În drept intimata a invocat dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ., OG 2/2001 și art. 242 din Codul de procedură civilă.
În susținerea apărărilor intimata a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorul asistent.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba testimonială și proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de . nr._ întocmit de intimata la data de 29.10.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 de lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 1 pct. 16 din OUG 195/2002 raportat la art. 71 alin.1 din același act normativ, constând în aceea că în data de 29.10.2012 a condus vehiculul cu tracțiune animală, căruță trasă de un cal, pe DN 41 în afara localității Puieni din jud. G..
În drept, potrivit art.34, alin.1 din O.G.nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție contestat este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Având în vedere că, procesul-verbal de contravenție a fost legal comunicat în data de 02.11.2013 iar plângerea a fost depusă la registratură în data de 15.11.2012, instanța constată că prezenta plângere a fost formulată în termenul legal de 15 zile prev. de art. 31 din OG 2/2001.
Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de legalitate prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art. 1169 din Codul civil, contestatorului. Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.
Examinând modul de încheiere a procesului verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nefiind incident niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 17 Og 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că, în sarcina petentului a fost reținută săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin. 1 pct. 16 din OUG 195/2002, potrivit căruia, constituie contravenție nerespectarea obligațiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală iar potrivit art. 71 alin. 1 din același act normativ sunt interzise accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală, a mașinilor și utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcții, agricole și forestiere, a animalelor de povară, de tracțiune sau de călărie, precum și a animalelor izolate sau în turmă pe drumurile naționale, în municipii și pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului.
Instanța reține că, sub aspectul temeiniciei, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta beneficiind de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care prin ea însăși nu este contrară art. 6 par. 2 CEDO.
În plângere, petentul recunoaște fapta și precizează că pentru a circula pe sigura rută alternativă trebuia să ocolească 35 de Km.
Analizând proporționalitatea sancțiunii amenzii în cuantum de 630 de lei aplicată pentru nerespectarea obligației de a nu circula pe drumurile naționale, în condițiile în care petentul a fost surprins că circula pe DN41 în jurul orelor 10.25 în condiții bune de vizibilitate, și ținând seama de împrejurările și circumstanțele personale ale contravenientului, scopul urmărit precum și de urmarea socialmente periculoasă produsă, instanța, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 raportat la art. 7 alin. 3 din același act normativ, urmează să înlocuiască sancțiunea amenzii în cuantum de 630 de lei cu avertismentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. I., cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.10.2012.
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 630 lei cu avertismentul.
Cu recurs în termen de15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2013.
Președinte, Grefier,
G. A. A. I.
Tehnored.jud.GA/22.10.2013/5ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6661/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6270/2013. Judecătoria... → |
---|