Pretenţii. Sentința nr. 5706/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5706/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 2339/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
CAUZE CU ARESTATI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5706
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M. O.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. I. și pe pârât P. M. G., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei G. la data de 11.02.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâta P. M. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i dea răspuns la cererea ce a fost formulată de către reclamant.
În probațiune nu s-au solicitat probe.
Prin adresa nr._/PGGR/2013 Penitenciarul G. a înaintat declarația reclamantului N. I. din care rezultă că nu își însușește contestația în dosarul nr._
Potrivit art. 133 alin. (1) din Codul procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Față de aceste considerente instanța asimilează declarația reclamantului cu o lipsă a semnăturii acestuia de pe cererea formulată.
D. urmare, atâta timp cât reclamantul nu este autorul cererii aflate la dosarul cauzei, instanța nu poate fi în mod legal învestită cu judecarea acesteia.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 133 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va declara nulă cererea formulată de reclamant
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 133 alin. (1) din Codul de procedură civilă, declară nulă cererea formulată de reclamantul N. I., fiul lui E. și A., născut la data de 02.10.1988, în prezent deținut în Penitenciarul Slobozia, în contradictoriu cu pârâta P. mun. G., cu sediul în mun. G., jud. G..
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2013.
Președinte,
Grefier,
Tehnored.Jud.O.M.M.
Ex.5/2013
← Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 10/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|