Pretenţii. Sentința nr. 5931/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5931/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 17145/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5931/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. C. S.
Grefier I. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari TINERET și pe pârât P. V., având ca obiect pretenții.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 25.06.2013 când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.11.2012, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari TINERET a solicitat in contradictoriu cu paratul P. V., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de_,30 lei reprezentând cheltuieli neachitate la întreținere pentru perioada iulie 2009 - iunie 2012 si penalitati de intarziere.
In motivare, partea reclamantă a arătat că parata a acumulat datorii la cheltuielile de întreținere în cuantum total de_,30 lei reprezentand restante la intretinere in perioada iulie 2009 – iunie 2012 si penalitati de intarziere.
În drept, cererea nu a fost motivata.
Parata, deși legal citat nu a depus întâmpinare si nici nu s-a prezentat in fata instantei in vederea exercitarii dreptului la apărare.
Au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopii, următoarele înscrisuri: extras de cont, listele de plată, hotărâre de acordare a personalității juridice a asociației.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Paratul P. V. este proprietarul apartamentului 5, situat in G., ., ., iar pentru perioada iulie 2009 – iunie 2012 nu a achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament, având în prezent o restanta totala de_,30 lei, reprezentata de intretinere neachitata, astfel cum rezulta din listele de intretinere si din modul de calcul intocmit de reclamanta si penalitati de intarziere aferenta acestei perioade.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari coroborat cu art. 12 pct. B lit. c din Norma Metodologică de aplicare a acestei legi toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 50 alin.1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Reclamanta Asociația de Proprietari TINERET a solicitat obligarea paratului la plata cotelor restante pentru perioada iulie 2009 - iunie 2012, respectiv o perioadă mai mare de 90 de zile, în sensul legii. Astfel, din fișa de cheltuieli și din lista de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației depuse de către reclamantă la dosar, se reține că suma restanțelor paratei la plata cotelor de întreținere este in total de_,30 lei.
Totodată, pentru neplata la termen a cotelor de contribuție la cheltuielile comune, potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
În cauză, instanța constată că reclamanta a depus la dosar o hotărâre a asociației de proprietari prin care s-a stabilit coeficientul de penalizare pentru sumele restante la valoarea de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Analizând acest înscris, instanța constată că el poartă semnătura președintelui asociației și semnatura majoritatii locatarilor prezenti, asa cum prevede art.26 al.2 din Legea nr. 230/2007. Astfel,hotărârile adunărilor generale ale asociației de proprietari se iaucu votul majorității membrilor prezenți la adunarea generală convocată sau reconvocată. Pe de altă parte, din art.26 al. 1 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari rezultă că asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere în condițiile stabilite de comitetul executiv al acesteia. Prin urmare, reține că în cauză sistemul de penalități a fost stabilit în mod legal.
Coroborand probele administrate in cauza, instanta, in temeiul art. 45 alin. 3, 46 si 49 din Legea nr. 230/2007, va admite actiunea formulata de reclamanta, urmand ca paratul sa fie obligat la plata sumei de_,30 lei reprezentand cote de intretinere restante aferente perioadei iulie 2009 – iunie 2012 si penalitatile de intarziere aferente acestei perioade.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul penal, instanța va lua act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamanta Asociația de Proprietari Tineret, cu sediul în mun. G., . B2, parter, ., în contradictoriu cu paratul P. V. domiciliat în mun. G., ., ., jud. G..
Obligă paratul P. V. la plata în favoarea reclamantei a sumei de_,30 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei iulie 2009 – iunie 2012 si penalitati de intarziere aferente acestei perioade.
Ia act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2013.
Președinte, Pentru Grefier,aflat în C.O., semnează
Grefier Șef,
Tehnored.Jud.STC
Ex.4/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2095/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5266/2013.... → |
---|