Succesiune. Sentința nr. 3643/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3643/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 14598/236/2011
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3643
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Grefier C. E.
Pe rol judecarea cauzei civie privind pe reclamant I. R. C. și pe pârât I. A. A., pârât M. D. C., pârât I. A. la sora sa M. D. C., având ca obiect succesiune .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 14.03.2013 când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 21.03.2013, 28.03.2013, 04.04.2013 respectiv astăzi când s-a dat următoarea sentință
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta I. R. A. a chemat în judecată pe pârâții I. A. M. A., M. D. C. și I. A., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate deschisă succesiunea defunctului I. M., decedat la 27.08.2011, să se constate calitatea succesorilor cu cotele cuvenite, componența masei succesorale și să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale.
În motivarea cererii se arată în esență că părțile sunt moștenitorii defunctului în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv descendenți, că de pe urma defunctului a rămas masa succesorală compusă din:
- cota indiviză de ½ din apartamentul nr. 47 situat în G., ./335, et. 2, .> - cota indiviză de ½ din depozitele bancare în cuantum de 1000 euro, respectiv 110 milioane lei vechi, aflate la BRD G.
- pasivul succesoral în sumă de 80 milioane lei vechi constând în cheltuieli de înmormântare și suportat integral de reclamantă, întrucât defunctul a murit în urma unui accident de mașină și nu a avut nimic strâns în vederea înmormântării.
Prin cererea precizatoare depusă la 14.06.2012 reclamanta a învederat că prenumele său R. C., iar prenumele pârâtei I. A. M. A. este A. A..
Totodată a arătat că defunctul a avut depozite bancare la BCR și CEC Bank-Sucursala G..
În dovedirea componenței masei succesorale a fost depusă la dosar xerocopia contractului de vânzare-cumpărare 1281/12.03.1992 și au fost atașate înscrisuri bancare (Starea Financiară client la 24.12.2012-înaintată de BCR Sucursala Județeană G., cu adresa_/24.12.2012) și adresa GR_/20.12.2012 emisă de CEC Bank –Sucursala G..
La termenul din 14.03.2013, reclamanta, pârâtele I. A. A., M. D. C. și pârâtul I. A. prin procurator M. D. C.-conform procurii speciale autentificată sub nr. 1720/C-2466/21.02.2013 la Ambasada României la Paris (procură atașată la dosar) au învederat instanței că au încheiat tranzacție solicitând instanței să ia act de învoiala lor.
Văzând dispoz. art. 2267 și urm. Noul Cod Civil, art. 271-273 C.pr.civ. în vigoare la data sesizării instanței cu cererea ce face obiectul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta I. R. C., domiciliată în mun. G., .. 78, jud. G., împotriva pârâților I. A. A., domiciliată în mun. G., ..78, jud. G., M. D. C., domiciliată în mun. G., ./335, ., I. A. domiciliat în Mun. G., . M. D. C., domiciliată în mun. G., ./335, .), jud. G..
Ia act de învoiala părților intitulată " Tranzacție ".
T R A N Z A C Ț I E
Intre subsemnații:
-llie R. C., domiciliata in G., .. 78, jud. G., in calitate de reclamanta;
-llie A. A., domiciliata in G., bld. CFR, .. C, ., jud. G., in calitate de parata ;
-M. D. C., domiciliata in G., bld. CFR, .. A, ., in calitate de parata;
-llie A., domiciliat in G., ., ., ., jud. G. prin procurator M. D. C., in baza procurii autentificate sub nr. 1720/C-2466 la data de 21.02.2013 de Ambasada României la Paris.
Pentru a stinge in mod definitiv si irevocabil litigiul dintre noi ce formeaza obiectul dosarului nr._ a intervenit prezenta tranzacție:
1.Subsemnata llie A. A., preiau in deplina si absoluta proprietate apartamentul compus din 2 camere si dependințe, situat in G., bld.CFR, .. 2, . baza contractului de vanzare-cumparare nr. 1281/1992 si înțeleg sa ii acord mamei mele, reclamantei llie R. C. dreptul de uzufruct viager asupra acestui apartament, pana la decesul său.
De asemenea, subsemnata llie A. A. înteleg să predau suma de 3000 de euro paratei M. D. C. si suma de 3000 de euro paratului llie A., pana la data de 30.04.2013, sume ce reprezintă cota ce le revine celor 2 pârâți, aferentă apartamentului ce formeaza obiectul prezentului dosar.
2 Subsemnata llie R. C. sunt de acord ca fiica mea I. A. A. sa preia in deplina si absoluta proprietate apartamentul descris mai sus, iar eu să preiau dreptul de uzufruct viager asupra acestuia până la deces.
3.Subsemnații M. D. C. si llie A. suntem de acord ca llie A. A. să preia in proprietate apartamentul in litigiu, reclamanta llie R. C. sa preia dreptul de uzufruct viager asupra acestuia, iar subsemnații sa preluam fiecare câte 3000 de euro de la pârâta llie A. A. până la data de 30.04.2013.
4.Subsemnații llie R. C., llie A. A., M. D. C. si llie A., prin procurator M. D. C., înțelegem sa rămânem in indiviziune asupra depozitelor bancare constituite de defunct la BCR G., CEC BANK G. si BRD G., urmând sa ridicăm împreună aceste sume de bani si sa le împărțim conform cotelor legale succesorale, respectiv llie R. C. 1/2, llie A. A. 1/8, M. D. C. 1/8, I. A. 1/8 si llie R. C. 1/8.
5.Subsemnații M. D. C. si llie A. înțelegem să predăm suma de 2000 lei reclamantei llie R. C. la data de 30.04.2013, ce reprezintă cota-parte aferenta cheltuielilor de înmormântare pe care subsemnata le-a efectuat la decesul defunctului llie M..
6.Noi, părțile din proces declarăm ca nu mai avem nici o pretenție una împotriva celeilalte in privința obiectului dosarului de fața si solicităm Judecătoriei G. să pronunțe o hotărâre de expedient care sa consfințească învoiala noastră.
Redactat astazi, 14.03.2013, in 5 exemplare originale, unul pentru instanta și câte unul pentru fiecare parte.
I. R. C.
CI . nr._/2011
I. A. A.
CI . nr._/2013
M. D. C.
CI . nr._/2009
I. A.
prin procurator
M. D. C.
Definitivă. Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.jud.D.C./11.01.2014
Dact.Ș.P./14.01.2014, ex.7
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3289/2013.... → |
---|