Uzucapiune. Sentința nr. 5047/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5047/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 7880/236/2012

DOSAR NR._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5047

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.05.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE- N. I.- F.

GREFIER- D. F.- N.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții T. I. si T. M. în contradictoriu cu pârât . PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 14.05.2013, respectiv 22.05.2013 când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat si pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.05.2012 sub nr._ (ulterior precizată în funcție de concluziile raportului de expertiză), reclamanții T. I. si T. M. au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL G. prin Primar, să se constate dreptul lor de proprietate prin intervenția uzucapiunii de lungă durată asupra terenului arabil intravilan în suprafață de 999,99 m.p. situat în com.Adunații C., ..6, jud.G., având ca vecini: la N-T. M., la E-I. P., la S-A. M., la V-C. G..

În motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, că dețin terenul pe care a fost construită casa de peste 30 de ani, intrând în posesia familiei din 1960, având de atunci o posesie neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, fiind îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.1890 din (vechiul) Cod civil.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În cauză reclamanții au administrat următoarele probe: înscrisuri (adeverința nr.2388/04.04.2012 eliberată de Primăria Adunații C., copie registru agricol, plan parcelar, certificat de moștenitor nr.96/1998, acte de identitate și de stare civilă, titlu de proprietate nr._/18.01.2007), martori (I. P. și E. E.), expertiză tehnică specialitatea topografie (expert tehnic F. R.).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art.82 din Legea nr.71/2011, pentru cazurile în care posesia a început înainte de . Noului cod civil (01.10.2011), sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Având în vedere acest text, toate referirile pe care le vom face în cele ce urmează la dispoziții din Codul civil au în vedere Codul civil de la 1864.

Potrivit art.25 al.1 noul C.proc.civ., procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, astfel încât toate referirile se vor face la codul de procedură civilă de la 1865.

Prescripția achizitivă (uzucapiunea) este un mod de dobândire a proprietății prin posesia de lungă durată asupra unui bun (art.1837 C.civ.).

Pentru ca principalul efect al uzucapiunii (dobândirea proprietății) să se producă este necesar a fi îndeplinite două condiții principale: una referitoare la posesie, cealaltă referitoare la termen.

Potrivit art.1847 C.civ., ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Din dovezile administrate în cauză rezultă că toate aceste condiții sunt îndeplinite.

Reclamanții au dovedit că sunt cunoscuți ca proprietari ai imobilului și nimeni nu a contestat această calitate pe tot parcursul termenului uzucapiunii.

În ce privește termenul uzucapiunii, acesta este de 30 de ani, potrivit art.1890 C.civ. Reclamanții a dovedit atât prin înscrisuri, dar și prin declarațiile de martor că au stăpânit terenul mai mult de 30 de ani, fiind îndeplinită și condiția termenului.

Față de cele arătate, și în raport și de concluziile expertizei efectuate în cauză, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată.

În baza art.274 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții T. I. și T. M., ambii cu domiciliul în ..G. în contradictoriu cu pârâta . Primar.

Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului arabil intravilan în suprafață de 999,99 m.p. situat în com.Adunații C., ..6, jud.G., având ca vecini: la N-T. M., la E-I. P., la S-A. M., la V-C. G., identificat potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar F. R..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2013.

Președinte, Grefier,

N. I.-F. D. F.-N.

Tehnored. N.I.F.

27.06.2013/7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 5047/2013. Judecătoria GIURGIU