Uzucapiune. Sentința nr. 8581/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 8581/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 15874/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8581/2013

Ședința publică de la 19 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. C. B.

Grefier M. V. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. V., reclamant M. L., reclamant M. A. și pe pârât M. G. PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul M. V. personal și asistat de avocat C. M., avocat C. M. și pentru reclamanții M. L. și M. A., lipsă fiind pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamanților, depune la dosar precizare la acțiune și învederează instanței că solicită a se constata intervenită uzucapiunea pentru terenul în suprafață de 133 mp și două corpuri de construcție, conform raportului de expertiză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamanților, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum s-a formulat și precizat la acest termen, omologarea raportului de expertiză. Învederează instanței că, prin probele administrate, a făcut dovada că reclamanții au avut posesia din 1910, prin autorii acestora. Solicită a se avea în vedere depozițiile martorilor. Precizează că martora S. I. a arătat că reclamanții au casa de foarte mulți ani. Solicită a se constata că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată și joncțiunea posesiilor, fara cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 18.10.2012, reclamanții M. V., M. L. și M. A. au chemat în judecată pe pârâtul mun. G. prin primar, solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată, asupra imobilului situat în G., ., jud. G., compus din teren arabil intravilan în suprafață de 130mp și casă de locuit prin efectul uzucapiunii și al joncțiunilor posesiilor.

În fapt, reclamanții arată că, autorul acestora, M. V., a intrat în posesia terenului în suprafață de 130 mp în cursul anului 1910 și a început construcția unei case de locuit compusă din camere și dependințe, că în cursul anului 1985 acesta a decedat, rămânând ca moștenitori M. N. și M. A., în calitate de fii, că la data de 19.01.2000 a decedat și M. N., rămânând ca moștenitori M. V., în calitate de fiu și M. L., în calitate de soție supraviețuitoare, că reclamanții au continuat posesia si folosința imobilului, comportându-se ca adevărați proprietari, că au deținut terenul neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar, fără ca cineva să revendice vreun drept aspra acestuia, și că au achitat taxele si impozitele în tot acest interval de timp.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 933 alin 2 Noul Cod Civil.

Se solicită proba cu înscrisuri, doi martori și expertiză.

Se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.

În baza art. 167 C.pr. civ, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză specialitatea topografie

Au fost audiați martorii V. E. și M. F., propuși de reclamanți, care au declarat că de peste 30 de ani reclamanții stăpânesc imobilul în litigiu, fiind cunoscuți ca proprietari și că terenul este delimitat față de terenurile învecinate. Din oficiu a fost audiată și martora S. I..

La termenul din 19.12.2013, reclamanții si-au precizat acțiunea in sensul ca să se constate dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată, asupra imobilului situat în G., ., jud. G., compus din C1 cu destinația de locuință în suprafață desfășurată de 204mp, C2 – anexă în suprafață de 2mp și teren intravilan în suprafață de 133mp.

Ai fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: istoric rol fiscal, situație juridică imobil, relații de la OCPI, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 249/19.01.2011 de BNP M. N., certificat sarcini, certificat de moștenitor nr. 6/1974, certificat de urbanism, declarație autentificată sub nr. 5149/07.10.2008 de BNP M. N..

A fost efectuat raportul de expertiză de expertul tehnic N. M.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

De mai mult de 30 de ani, autorii reclamanților, și ulterior reclamanții, în indiviziune, ocupă imobilului situat în G., ., jud. G., compus din C1 cu destinația de locuință în suprafață desfășurată de 204mp, C2 – anexă în suprafață de 2mp și teren intravilan în suprafață de 133mp., având ca vecinătăți: N – . – P. M., E – B. N., V – S. I., comportându-se ca adevărați proprietari, iar în toată această perioadă, nimeni nu le-a tulburat posesia.

Pentru a reține astfel, instanța a avut în vedere inscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorilor și raportul de expertiză întocmit în cauză. Din adresa nr._/26.08.2013 eliberată de Primăria Mun. G. din care rezultă că în evidențele fiscale ale acesteia în anul 1975, la matricola clădiri nr. 894 figurează M. V. cu imobilul din G., ., jud. G. format din teren de 120mp și construcție. Din certificatul de deces de la fila 11 reiese faptul că M. V. a decedat la data de 16.08.1985, iar conform declarațiilor martorilor posesia asupra imobilului a fost continuată de reclamanți, în indiviziune. Astfel, martorul M. F., care locuiește pe aceași stradă cu reclamanții, a declarat că reclamanții locuiesc împreună în imobilul în litigiu, că terenul este împrejmuit, că limitele de hotar nu s-au modificat, că știe că reclamantul are casa de la tatăl lui și că reclamanții și autorii acestora au locuit acolo de 65 de ani, de când îi știe martora. În acealși sens au fost și declarațiile martoriei V. E.. Martora S. I., vecină cu reclamanții, a declarat că știe că reclamantul M. V. au casa de la mama sa sau de la bunica mamei sale, că este vecină cu reclamanții de 12 ani și că ei erau acolo când a venit ea. Susținerile martorei că reclamanții au intrat în terenul acesteia nu au relevanță sub aspectul soluționării prezentei cauze, eventualele încălcări ale dreptului de proprietate al martorei de către reclamanți urmând a fi soluționată în cadrul unei acțiuni separate. Mai mult, prezenta hotărâre nu are autoritate de lucru judecat făță de martora S. I. nefiind judecată în contradictoriu cu aceasta.

Din expertiza specialitatea topografie efectuată de expertul tehnic N. M. a reieșit faptul că imobilului este situat în G., ., jud. G. și că este compus din C1 cu destinația de locuință în suprafață desfășurată de 204mp, C2 – anexă în suprafață de 2mp și teren intravilan în suprafață de 133mp., având ca vecinătăți: N – . – P. M., E – B. N., V – S. I..

Din certificatul de sarcini depus la fial 47 de la dosar a reieșit faptul că în evidențele OCPI mai figurează un imobil situat în G., ., jud. G. aparținând martorei S. I., însă în urma actualizării informațiilor tehnice imobilul martorei și-a schimbat adresa în G., ., jud. G.. Din declarația martorei S. I. a reieșit cu certitudine faptul că imobilul uzucapat de reclamanți nu este unul și același cu imobilul aflat în proprietatea ei și că cele două imobile se învecinează.

Potrivit art. 6 alin 4 cod civil din 2009 și art 201 din Legea 71/2011prescripțiile extinctive, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legi noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Constată instanța că uzucapiunea în prezentul dosar a început anterior datei de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Codului civil din 2009, motiv pentru care este supusă în întregime dispozițiilor Codului civil de la 1864, în vigoare la data începerii uzucapiunii.

Din analiza prevederilor art. 1837-1890 Cod civil, rezultă că pentru a se dobândi dreptul de proprietate pe calea prescripției achizitive de 30 de ani, se impune a se dovedi că s-a exercitat o posesie reală, respectiv că posesorul a avut detenția materială a imobilului (corpus) și s-a comportat ca un adevărat proprietar (animus), o perioadă de minim 30 de ani. De asemenea, mai este necesar a se dovedi că posesia a fost utilă, respectiv neviciată. Pentru a nu fi viciată posesia trebuie să fie continuă, publică, pașnică și să nu fie precară. De asemenea posesia nu trebuie să fie echivocă.

Față de cele reținute, instanța, având în vedere că reclamanții au avut asupra imobilului arătat o posesie utilă conform art. 1847 C.civ., adică o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, constată că sunt îndeplinite condițiile art. 1890 C.civ., reclamanții dobândind dreptul de proprietate pentru imobil, prin uzucapiune.

Rezulta astfel că în cauza sunt întrunite condițiile juridice ale prescripției achizitive îndelungate, privita ca mod original de dobândire a proprietății; reclamanții au stăpânit imobilul în litigiu o perioada mai mare de 30 ani, exercitându-se o posesie utilă în sensul prevăzut de art. 1846-1854 C.civ., în mod continuu, neîntrerupt, public, neechivoc și sub nume de proprietar, iar pe terenul respectiv au edificate construcțiile casă de locuit și anexe .

Având în vedere cele expuse, în baza dispozițiilor art. 255 si art. 111C.p.civ., art. 1890, art. 1846-1854, art. 1860 C.civ. instanța urmează să admită acțiunea formulată, ca fiind întemeiată, să constate dreptul de proprietate în indiviziune al reclamanților asupra imobilului situat în G., ., jud. G., compus din C1 cu destinația de locuință în suprafață desfășurată de 204mp, C2 – anexă în suprafață de 2mp și teren intravilan în suprafață de 133mp., având ca vecinătăți: N – . – P. M., E – B. N., V – S. I., individualizat prin raportul de expertiza tehnică întocmit de expertul N. M., drept de proprietate dobândit prin împlinirea termenului îndelungat de 30 ani al prescripției achizitive.

Un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica și OCPI G. pentru informare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții M. V., M. L. și M. A., toți cu domiciliul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu M. G., prin primar, cu sediul în G., jud G..

Constată dreptul de proprietate în indiviziune al reclamanților asupra imobilului situat în G., ., jud. G., compus din C1 cu destinația de locuință în suprafață desfășurată de 204mp, C2 – anexă în suprafață de 2mp și teren intravilan în suprafață de 133mp., având ca vecinătăți: N – . – P. M., E – B. N., V – S. I., individualizat prin raportul de expertiza tehnică întocmit de expertul N. M., drept de proprietate dobândit prin împlinirea termenului îndelungat de 30 ani al prescripției achizitive.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 19.12.2013.

Președinte,

Grefier,

Teh/Red jud. BRC

7ex/16.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 8581/2013. Judecătoria GIURGIU