Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5946/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5946/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 14860/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5946

Ședința publică de la 28 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier C. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. C. și pe pârât D. R., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 27.06.2013 când s-a reținut cauza în pronunțare, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-a dat următoarea sentință,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâtul D. R., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate săvârșită vânzarea-cumpărarea terenului extravilan în suprafață de 3 ha din totalul de 3 ha și 9400 mp, situat pe raza com. Gogoșari, ., ./1,9,10,11,12,13/1, 14, aflat la SA „Munca”, înscris în TP nr._/23.06.1993.

În motivarea cererii se arată în esență că reclamantul s-a înțeles cu pârâtul ca acesta să-i vândă pentru prețul de_ lei terenul menționat în petitul acțiunii, ocazie cu care s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată, intitulat „Chitanță”.

Mai arată reclamantul că a achitat prețul convenit, însă încheierea actului în formă autentică a fost împiedicată de inexistența la nivelul comunei a planului parcelar, ceea ce l-a determinat pe reclamant să formuleze prezenta cerere.

La 26.04.2013, reclamantul a depus prin Serviciul Registratură o cerere completatoare în care a solicitat să se constate și vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 9400mp arabil extravilan, aflat pe raza com. Gogoșari, ., situat în T15, cu vecinii: N- DJ 504, S-DE49, E-C. I. N., V-teren arabil înscris în TP nr._/30.06.1993, teren pentru care la 30.03.2013 s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță”.

La interogatoriul ce i-a fost administrat pârâtul a declarat că i-a vândut reclamantului terenurile menționate în condițiile arătate de acesta, că la nivelul comunei Gogoșari nu există planuri parcelare și că reclamantul cumpărător a intrat în posesia terenurilor (fila 21 dosar).

Analizând lucrările dosarului se constată următoarele:

Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” încheiat la 17.09.2012, părțile au convenit cu privire la vânzarea-cumpărarea pentru prețul de 19.500 lei, integral achitat a terenului arabil în suprafață de 3 ha, teren menționat în TP nr._/23.06.1993 (fila 14 dosar).

Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” încheiat la 30.03.2013 părțile au convenit cu privire la vânzarea-cumpărarea pentru prețul de 7000 lei integral achitat a terenului arabil în suprafață de 0,94 ha, menționat în TP_/23.06.1993 (fila 13 dosar).

Terenurile ce au făcut obiectul convenției părților (materializate în cele 2 înscrisuri sub semnătură privată încheiate la 17.09.2012, respectiv 30.03.2013) figurează în TP nr._/23.06.1993 eliberate de C.J.S.D.P.T. G. pe numele D. R. (fila 12 dosar).

Amplasamentul terenurilor extravilane se află în mai multe tarlale, conform titlului de proprietate mai sus menționat.

La dosar a fost depusă adeverința 1143/5.04.2013 eliberată de Primăria ., din care rezultă că terenul în suprafață de 3,94 ha din T.P._/23.06.1993 este amplasat în Tarlaua 15 având ca vecinătăți: N-DJ 504, S-DE 49, E-C. I. N., V- teren arabil.

Având în vedere însă că în speță nu au fost produse dovezi în sensul modificării titlului de proprietate în privința amplasamentului terenului extravilan conform mențiunilor din adeverința 1143/5.04.2013 eliberată de Primăria ., instanța va constata săvârșită vânzarea-cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață totală de 3,94 ha, intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător, cu luarea în considerare a amplasamentului din T.P. nr._/23.06.1993 eliberat de C.J.S.D.P.T. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul M. C., domiciliat în com. Gogoșari, ., împotriva pârâtului D. R., domiciliat în com. Gogoșari, ., astfel cum a fost completată la 26.04.2013.

Constată săvârșită vânzarea - cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de 3,94 ha situat în T 3, 7, 8/1, 9, 10, 11, 12, 13/1, 14 în .,Jud. G..

Prezenta ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.Jud.D.C./02.10.2013

Dact.Ș.P./12.11.2013

Ex.5/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5946/2013. Judecătoria GIURGIU