Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1181/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 1181/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 2034/237/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1181

Ședința publică de la 05.12.2013

PREȘEDINTE - G. B.

Grefier – M. S. C.

Pe rol, judecarea sesizării pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în Suceava, .. 7b, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata M. C., domiciliată în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită. Petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia.

După deliberare,

J U DE C Ă T O R I A

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr._ din data de 04.10.2013 la Judecătoria Gura Humorului petentul I. de J. Județean Suceava l-a chemat în judecată pe intimata M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 07.04.2013 de UM 0925 Suceava cu sancțiunea obligării contravenientului-intimat la prestarea unei activități în folosul comunității.

Au fost depuse la dosar procesul-verbal de contravenție, ancheta socială, somația.

Examinând materialul probator, instanța constată:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 07.04.2013 de UM 0925 Suceava a fost sancționat contravenienta M. C. cu 100 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct. 3 și art. 3 pct. 31 din L nr.61/1991 R și sancționate de art. 4 lit. a din L nr. 61/1991 R. Amenda a fost pusă în executare, însă cu adresa nr. 2729/22.07.2013 Primăria Comunei Ilișești a comunicat că intimata nu a executat sancțiunea amenzii și este imposibilă executarea silită.

Conform art.9 din O.G. nr.2/2001: „Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore”.

Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda.

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.

Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.”.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1354/2008, a constatat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este neconstituțională.

Conform art.39/1 din O.G. nr.2/2001 modificată: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”.

Conform art.1 din O.G. nr.55/2002 modificată: „Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții.

(2) Sancțiunea contravențională prevăzută la alin. (1) se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanța de judecată.”.

Față de situația de fapt și de drept arătare mai sus, instanța constată că sesizarea este întemeiată și o va admite.

Apreciind că o oră de activitate în folosul comunității echivalează cu 4,74 lei amendă, conf. prev. art. 1, pct. 2 din HG nr. 23/2013, instanța va înlocui amenda de 100 lei cu sancțiunea obligării prestării a 21 de ore de activitate în folosul comunității, pe care intimatul M. C. o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria Comunei Ilișești.

Se va emite mandatul de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în Suceava, .. 7b, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata M. C., domiciliată în ., și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea de 100 lei amendă contravențională aplicată contravenientului-intimat prin procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 07.04.2013 de UM 0925 Suceava cu sancțiunea obligării contravenientei-intimate M. C. la prestarea unui număr de 21 de ore de activitate în folosul comunității, pe care le va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria comunei Ilișești.

Dispune emiterea mandatului de executare, conform celor sus menționate.

Disjunge capătul de cerere privind procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 10.03.2013 de UM 0925 Suceava și se va forma dosar nou cu termen la data de 19.12.2013.

Disjunge capătul de cerere privind procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 03.02.2013 de UM 0925 Suceava și se va forma dosar nou cu termen la data de 19.12.2013.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05.12.2013

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. 13.12.2013/G.B.

Tehnored. 13.12.2013/CMS, Ex-4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1181/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI