Anulare act. Sentința nr. 974/2013. Judecătoria HÂRLĂU

Sentința nr. 974/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 716/239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H.

JUDECATORIE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 974/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. V.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. L. ȘIPOTE PRIN PRIMAR, pârât P. C. ȘIPOTE ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL UAT ȘIPOTE și pe pârât C. V.-C., având ca obiect anulare act

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. pentru reclamanți, avocat S. pentru pârât.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită.

Instanța constată că din eroare s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 03.09.2013 competența instanței în condițiile în care s-a acordat termen pentru a se răspunde la excepții.

Instanța acordă cuvântul pe excepția necompetenței materiale a instanței invocată de către pârât prin întâmpinare.

Avocat S. arată că își susține excepția având în vedere obiectul cauzei- anularea contractului de concesiune care este un act administrativ încheiat de o autoritate și suspus jurisdicției contenciosului administrativ.Potrivit OUG 54/2006 și art.2, lit.c, art.8 din Legea 554/2004 raportat la art.96 pct.1 Cod procedură civilă competența aparține Tribunalului sau curții de apel.

Avocat C. solicită respingerea excepției avându-se în vedere motivarea în fapt și drept a cererii de chemare în judecată care nu intră sub incidența dispozițiilor art.66 din OUG 54/2005, ale art..8 și art..2 dinLegea 554/2004.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2013 sub nr._ ,reclamantul C. L. al comunei Șipote,județul Iași,prin reprezentanți legali P. comunei Șipote și secretar M. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. V.-C.,solicitând anularea înscrisului intitulat Act adițional la contractul de concesionare nr.3001 din 23.11.1999 înregistrat la Primăria Șipote sub nr.8179 din 14.12.2012.

În motivarea cererii,reclamantul a arătat că obiectul contractului de concesionare menționat,încheiat între C. L. Șipote în calitate de concedent și . în calitate de concesionar,l-a constituit suprafața de 9962 mp.teren aferent construcțiilor proprietatea concesionarului.Acest contract a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani iar ulterior,fără a exista o hotărâre a consiliului local,s-a modificat durata concesiunii la 49 ani printr-o simplă mențiune pe contract.

A precizat reclamantul că,în anul 2006,pârâtul a adjudecat de la DGFP Iași imobilele construcții situate pe terenul concesionat iar prin hotărârea consiliului local nr.27 din 23.04.2007 s-a aprobat organizarea licitației pentru suprafața de 8386 mp.teren din domeniul privat al comunei Șipote.Această suprafață de teren face parte din suprafața de 9962 mp.teren ce a format obiectul contractului de concesiune nr.3001/1999 încheiat cu ..

Ignorându-se dispozițiile consiliului local din data de 23.04.2007,s-a încheiat actul adițional la contractul de concesiune nr.3001/1999,la data de 4.12.2012,prin care a fost schimbat titularul contractului și s-a atribuit calitatea de concesionar pârâtului iar suprafața de teren a fost redusă la 8366 mp.

Reclamantul a invocat faptul că,prin întocmirea actului adițional la contractul 3001/1999 s-au încălcat atât dispozițiile legale-Legea 219/1998 și ale Legii 215/2001,republicată cât și dispozițiile cuprinse în hotărârea consiliului local nr.27/2007.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.1246 alin.1 Cod civil,ale Legii 219/1998 și ale Legii 215/2001.

În dovedire,reclamantul a precizat că solicită probele cu înscrisuri și interogatorii și a depus: contract de concesiune,act adițional,hotărârea nr.27/2007 a Consiliului L. Șipote.

Legal citat,pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței,a lipsei calității procesuale active,a lipsei calității de reprezentant al primarului precum și lipsa procedurii prealabile.

Pe fond,pârâtul a precizat că acțiunea reclamantului este netemeinică deoarece el este și proprietarul construcțiilor cumpărate de DGFP Iași iar actul adițional este perfect valabil și consfințește prelungirea concesiunii și punerea în executare a Hotărârii nr.27/2007,temeiul de drept al actului adițional fiind Legea 50/1991 deoarece Legea 219/1998 a fost abrogată prin OG 54/2006.

Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile Legii 50/1991,art.2 lit.c art.7 și art.8 din Legea 554/2004,art.55,art.57 și art.66 din OG 34/2006,art.21 din Legea 215/2001,art.871-873 Cod civil.

Pârâtul a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea primarului,în calitatea sa de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale . să pună în executare Hotărârea Consiliului L. nr.27 din 23.04.2007 prin care s-a aprobat concesionarea suprafeței de 8386 mp.teren conform actului adițional înregistrat sub nr.8179 din 4.12.2012.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și a solicitat respingerea excepțiilor invocate precum și a cererii reconvenționale.

Pârâtul a solicitat ca instanța să pună în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinare,prioritară fiind excepția necompetenței materiale a instanței.

Analizând actele dosarului,instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței materiale a instanței,conform dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă.

Instanța reține că obiect al prezentei cauze îl constituie anularea actului adițional la contractul de concesiune nr.3001/1999 și obligarea Primarului de a pune în executare hotărârea Consiliului L. Șipote nr.27 din 23.04.2007.

Dispozițiile legale care reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică este OG 54/2006 care prevede în art.66 că soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea,încheierea executarea,modificarea și încetarea contractului de concesiune se realizează potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 iar acțiunea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.

Pe de altă parte,hotărârea Consiliului L. Șipote nr.27 din 23.04.2007,a cărui executare o solicită pârâtul în cererea reconvențională este un act administrativ iar potrivit art.10 din Legea 554/2004,litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Față de aceste dispoziții legale,instanța consideră că instanța competentă material să soluționeze prezenta pricină este Tribunalul Iași-Secția de contencios administrativ,motiv pentru care va admite excepția și,în temeiul art.129 pct.2 raportat la art.95 pct. 1 și art.132 Cod procedură civilă,va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul C. V.-C..

Declină competența de soluționare a cererii promovate de reclamantul C. L. al comunei Șipote,județul Iași prin reprezentanți legali-primarul și secretar M. M. în contradictoriu cu pârâtul C. V.-C. cu domiciliul în Iași,.,.,. în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,1.10.2013.

Președinte, Grefier,

VL/IL/5 exp

07.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 974/2013. Judecătoria HÂRLĂU