Partaj judiciar. Sentința nr. 405/2015. Judecătoria HÂRŞOVA

Sentința nr. 405/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 405/2015

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HÂRȘOVA

JUDEȚUL C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 405

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 24.06.2015

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: H. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamantul E. M., domiciliat în ., cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în mun. C., .. 97, ., .,( la avocat D. D.), reprezentat procesual prin avocat D. D., cu sediul profesional în mun. C., .. 97, ., în contradictoriu cu pârâtul P. INELUȘ, domiciliat în orașul Hârșova, ., județul C. și a cererii reconvenționale formulată de pârâtul P. Ineluș în contradictoriu cu reclamantul E. M..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, când s-a pronunțat.

I N S T A N T A

Asupra acțiunii civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul E. M., domiciliat în ., cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în mun. C., .. 97, ., .,( la avocat D. D.), reprezentat procesual prin avocat D. D., cu sediul profesional în mun. C., .. 97, ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. INELUȘ, domiciliat în orașul Hârșova, ., județul C. solicită să se pronunțe o hotarare prin care să se dispună partajarea în cote egale a bunurilor dobândite în baza facturii fiscale nr._/04.05.2000, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (taxe judiciare, onorariu avocat).

În fapt, în motivarea cererii reclamantul arata ca, cu factura fiscală nr._/04.05.2000împreună cu pârâtul a dobândit o . bunuri mobile, respectiv 7 utilaje agricole de la ., bunuri în valoare totală de 26.000.000 lei rol ( 2.600 ron).

Bunurile le-au folosit în comun o periodă de timp, după care bunurile de la poziția 1,2,5,6 și 7 (tractor, U650M, semănătoare SPC8, prășitor APF-8, subansamble disc și bazin vitanjă) din factura au rămas în posesia pârâtului iar bunurile de la poziția 3 și 4 (plug PP4-30 și grapă stelată GS 1,2) au rămas în posesia sa.

În vederea rezolvării amiabile a partajului bunurilor proprietății lor comune a invitat pârâtul la discuții însă acesta deși a fost prezent la sediul profesional al avocatului și a recunoscut situația de fapt expusă de el mai sus nu a răspuns demersurilor sale de a semna o tranzacție și de a împărții bunurile efectiv.

Evaluează bunurile supuse la 1.500 lei.

Ca modalitate de partajare apreciază că partajul în natură este cel care satisface interesele ambelor părți; în măsura în care partajul în natură nu este posibil solicită partajarea prin echivalentul valoric al bunurilor .

Invocă dispozițiile art. 669 C.civ. Față de temeiul de drept invocat și situația de fapt expusă, apreciază întemeiată prezenta acțiune și solicită să se dispună partajarea bunurilor mobile deținute de părțile în coproprietate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedirea acțiunii, solicită administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului, a probei cu martori și a probei cu expertiza evaluatoare.

Anexează, în copii, următoarele înscrisuri: factura fiscală nr._/04.05.2000, procesul verbal din data de 12.03.2013 și împuternicirea avocațială.

În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 669 și urm. C.civil, art. 453 C.pr.civ.

In probatiune, anexeaza inscrisuri.

Pârâtul P. Ineluș a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală în raport de motivarea cererii de chemare în judecată, formulând totodată cererea reconvențională, prin care solicită obligarea reclamantului E. M., la restituirea unei remorci auto,care îi aparține și se află în posesia reclamantului încă din anul 2010, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În privința cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E. M., precizează că la data de 4 mai 2000, cu factura nr._, a achiziționat mai multe utilaje agricole (valorând 20.000.000 lei rol), prețul acestora fiind achitat integral, din banii săi.

Conform unei înțelegeri prealabile, utilajele urmau a fi folosite în comun cu reclamantul, întrucât acesta se află într-o situație materială precară și i-a solicitat sprijinul pentru a-și putea întreține familia.

În aceste condiții, au convenit să menționeze pe factură, la rubrica ”cumpărator” și numele reclamantului pentru ca acesta să poată folosi, fără probleme, utilajele.

În prezent, astfel cum s-a menționat și în procesul –verbal de informare, întocmit la data de 12 martie 2013, o parte din utilaje se află în posesia reclamantului, iar o altă parte în posesia sa.

Tot în posesia reclamantului se află, însă, și o remorcă, cu o capacitate de 5 tone pe care a achiziționat-o, în anul 2004, de la numitul P. I., în baza unui înscris întocmit la un birou de avocat, remorca pe care reclamantul refuză să o restituie.

Mai mult, potrivit propriilor relatări, în urmă cu circa două săptămâni, reclamantul ar fi înstrăinat această remorcă, deși nu era proprietatea sa.

Cu toate că a acceptat, cu prilejul informării realizate la Cabinetul avocatului D. D., ca utilajele aflate în posesia reclamantului să rămână acestuia, pentru a evita un litigiu cu privire la acestea, mai ales că reclamantul cunoștea împrejurarea că prețul utilajelor a fost achitat de el și nu a existat o desocotire între părți până în prezent, acesta a promovat acțiune în justiție, situație fără de care înțelege să probeze modul de dobândire și să își recupereze bunurile aflate în posesia reclamantului.

În drept, își întemeiază întâmpinarea și cererea reconvențională pe prevederile art. 205 și art. 209 din C.pr.civ., art. 2146 și art. 2155 din C.civ., art. 451 C.pr.civ.

În dovedirea celor susținute și dovedirii cererilor înțelege a uza de proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba cu martori.

Precizează că valoarea remorcii a cărei restituire o solicită este de 600 lei (6.000.000 lei rol la momentul cumpărării), conform actului de dobândire, valoare în raport de care s-a timbrat prezenta cerere reconvențională.

Anexează, în copii, următoarele înscrisuri: factura nr._ emisă de S.C. ”Salt Impex” București, convenția de vânzare nr. 3 din 05.07.2004, împuternicirea avocațială nr._/2013 și chitanța nr._/16.09.2013, ambele emise de Cabinet avocat I. M..

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost încuviințate și administrate probe de ambele părți, respectiv: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba cu expertiză evaluatoare .

Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost efectuata o expertiza tehnica judiciara avind ca obiectiv identificarea si evaluarea bunurilor din factura nr._/04.05.2000 respectiv a urmatoarelor utilaje agricole: tractor Universal U650M ST 548, semanatoare SPC * stanta 50, plug PP$-30 SL 334, grapa stelata GS 1,2 stanta 198, prasitor PF 8 stanta 8, subansamble disc (fier vechi), bazin vidanja (fier vechi) 1740 kg,

Pe baza materialului probator existent in dosarul cauzei instanta retine urmatoarele:

Cu factura fiscală nr._/04.05.2000 reclamantul E. M. împreună cu pârâtul P. I. au dobândit o . bunuri mobile, respectiv 7 utilaje agricole de la ., bunuri în valoare totală de 26.000.000 lei Rol ( 2.600 lei Ron).

Bunurile le-au folosit în comun o periodă de timp, după care tractorul U650M, semănătoarea SPC8, prășitorul APF-8, subansamblele de disc și bazinul vitanjă din factura au rămas în posesia pârâtului iar plugul PP4-30 și grapa stelată GS 1,2 au rămas în posesia reclamantului.

La data de 01.08.2013 reclamantul E. M. a sesizat instanta de judecata cu prezenta cerere solicitind partajul bunurilor mobile achizitionate cu factura fiscală nr._/04.05.2000.

Cererea este intemeiata.

In drept,

Art.983 C.proc.civila:”Daca partile nu ajung la o intelegere sau nu incheie o tranzactie….instanta va stabili bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate . le au unii fata de altii.

Instanta va face imparteala in natura…”

Partile au solicitat instantei sa dispuna iesirea din indiviziune asupra bunurilor mobile detinute in coproprietate intrucit nu le-au putut imparti amiabil.

Pe baza concluziilor expertizei efectuate in cauza care a evidentiat faptul ca anumite bunuri se afla deja in posesia partilor si a valorii acestora, instanta va dispune ca partajarea bunurilor asupra carora s-a cerut iesirea din indiviziune, sa se realizeze in modul urmator: reclamantului pirit E. M. va primi in proprietate tractorul U 650 M ST 548 iar piritul reconvenient P. I. va primi semanatoarea SPC 8 stanta 50, prasitorul PF8 si subansamble disc.

Se va lua act ca anumite bunuri au fost instrainate de reclamantul E. M. si anume plugul PP$-30, grapa stelata GS 1,2 cu o valoare totala de 450 lei, iar piritul reconvenient P. I. a vindut vidanja in valoare de 1740 lei.

Pentru egalizarea valorilor, reclamantul Pirit E. M. va plati piritului reconvenient P. I. suma de 980 lei .

In ceea ce proveste cererea reconventionala instanta constata ca piritul reconvenient nu a putut face dovada proprietatii remorcii auto pe care a solicitat sa se includa in masa succesorala, factura fiscala nr._/09.11.2000 dar si Rezolutia Parchetului de pe linga Judecatoria Hirsova din data de 08.04.2013 in dosarul nr.1424/P/2012 probind lipsa de temeinicie a acesteia.

In baza art.453 C.proc.civila va obliga piritul reconvenient sa plateasca reclamantului pirit suma de t635 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

De asemenea, va obliga reclamantul pirit E. M. sa plateasca dlui expert Tapicu I. suma de 270 lei reprezentind cheltuieli de deplasare in contul RO46CECECT0137RON0153632 (prin ordin de plata) sau in contul RO87CECECT0169RON0545575 (prin depunere numerar), obligatie pe care nu si-a indeplinit-o pe parcursul procesului civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea principala formulată de reclamantul E. M., domiciliat în ., cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în mun. C., .. 97, ., .,( la avocat D. D.), reprezentat procesual prin avocat D. D., cu sediul profesional în mun. C., .. 97, ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. INELUȘ, domiciliat în orașul Hârșova, ., județul C. .

In baza art.983 C.proc.civ

Dispune partajarea bunurilor mobile ce fac obiectul facturii fiscale nr._/04.05.2000.

Atribuie reclamantului pirit E. M. tractorul U 650 M ST 548.

Atribuie piritului reconvenient P. I. urmatoarele bunuri: semanatoare SPC 8 stanta 50, prasitor PF8, subansamble disc.

Obliga reclamantul pirit E. M. sa plateasca piritului reconvenient I. P. suma de 980 lei cu titlu de sulta.

Respinge cererea reconventionala ca neintemeiata.

In baza art.453 C.proc.civ

Obliga piritului reconveneint sa plateasca reclamantului pirit suma de 635 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obliga reclamantul pirit E. M. sa plateasca dlui expert Tapicu I. suma de 270 lei reprezentind cheltuieli de deplasare in contul RO46CECECT0137RON0153632 (prin ordin de plata) sau in contul RO87CECECT0169RON0545575 (prin depunere numerar).

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. M. H. F.

Red.jud. P.M.-22.09.2015

Dact.gref. H.F.-22.09.2015

Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 405/2015. Judecătoria HÂRŞOVA