Fond funciar. Hotărâre din 26-06-2013, Judecătoria HAŢEG
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria HAŢEG la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1036/240/2012
ROMÂNIA
JUDECATORIA HATEG, JUDETUL HUNEDOARA
Hateg, .. 9
Tel/ Fax :_
……………………………………………………………………………………………
operator de date cu caracter personal nr. 9221 prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.415/2013
Ședința publică de la 26 iunie 2013
PREȘEDINTE: C.-N. M.
Grefier: M. MONIȚA
Pe rol fiind soluționarea cererii privind pe reclamantul A. I. împotriva pârâtelor:C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991-PRIMĂRIA TOTEȘTI și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA HUNEDOARA, având ca obiect fond funciar.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA,
Prin acțiunea civilă înaintată acestei instanțe la data de 28.09.2012, înregistrată sub nr._ reclamantul A. I., domiciliat în comuna Totești, . a chemat în judecată pe pârâtele: C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991-PRIMĂRIA TOTEȘTI, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA HUNEDOARA, cu sediul în D., ..28, județ Hunedoara, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să-i elibereze titlul de proprietate reclamantului pentru suprafața de 2012mp teren, în calitate de moștenitor al numitului A. A..
În motivarea actiunii, reclamantul arată că prin adresa nr.1695/2011 pârâta C. locală a recunoscut că reclamantul are cota de 1/1 parte teren și i-a propus acestuia să-i atribuie pe un alt amplasament.
Se mai menționează că încă de la apariția Legii 18/1991 s-au făcut demersuri pentru a initra în posesia terenului, însă nu s-a găsit extrasul CF și a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Actiunea nu a fost motivată în drept.
La dosar s-au depus acte scrise: adresa nr.1691/2011( f 2), tabel nominal( f 5), adresa nr.127/2000( f 6), adresa nr.398/2011( f 8), copie CF(f 9-21, 26-29), extras CF( f 22-25), Decizia civilă nr..4710/2003( f 30-31), Sentința civilă nr.1679/2007( f 32), Decizia civilă nr. nr.276/A/2003( f33-34), Sentința civilă nr.833/2002( f 35-36).
Pârâta Comisa locală de Aplicare a Legii 18/1991 de pe lângă Primăria comunei Totești, prin întâmpinare a propus acordarea de despăgubiri către reclamant în conformitate cu art.23 din Anexa la HG 890/2005, neexistând rezervă de teren la dispoziția comisiei de fond funciar.
În motivarea întâmpinării se arată că reclamantul nu a depus în temeiul Legii 18/1991 cerere de reconstituire pentru terenul în suprafață în suprafață de 2012 mp situat în Cârnești, înscris în CF 657, nr. top 179, cererea fiind depusă, tardiv, în baza Legii 169/1997.
Reclamantul a promovat mai multe actiuni în justiție cu privire la terenul înscris în CF 657, în urma cărora a fost emis titlul de proprietate nr._/81/2005, în care nu a fost inclus și acest teren, care nu se regăsea faptic în .> Pârâta nai arată că nu mai există teren din rezerva la dispoziția sa, însă în condițiile în care se dorește atribuirea terenului pe un alt amplasament, se va adresa către alte comisii în temeiul HG 890/_, iar situația în care nu se va regăsi teren pe teritoriul altor localități se propune acordarea despăgubirilor .
Pârâta C. județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin întâmpinare arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Reclamantul a depus o precizare de actiune prin care arată că a solicitat terenul însă de la apariția Legii 18/1991 și a depus mai mulate cereri la Primăria Totești.
Din actele și lucrările dosarului se reține că: la data de 12.03.1991 reclamantul a depus la C. locală de Aplicare a Fondului Funciar de pe lângă Primăria Totești, cererea înregistrată sub nr. 396, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,39ha din care 3 ha arabil situat în locul C., 0,57ha arabil și fânaț în locul L. din Jos, 0,62ha arabil în locul Ș. și 0,20ha fânaț în locul Aninei, în calitate de moștenitor al tatălui său A. A.. La data de 27.03..1998 reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2021mp teren înscris în CF 657, nr. top 179, iar în urma acestei cereri a fost validat cu suprafața de 0,07 ha teren.
Analizând Sentința civilă nr. 833/2002 a Judecatoriei Hateg rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.276/A/2003 a Tribunalului Hunedoara și Decizia Civilă nr.1803/2003 a Curții de Apel A. I., vom observa că s-a constatat că reclamantul deține doar cota de 1/3 părti din CF 657, nr. top 179 Cârnești, ceea ce reprezintă chiar suprafața cu care a fost validat.
Vazand aceste considerente,precum și prevederile art.4,8 și 10 din legea 18/1991, vom aprecia că actiunea reclamantului apare ca nefondată.
Față de cele arătate, va respinge ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. I., domiciliat în comuna Totești, . împotriva pârâtelor: C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991-PRIMĂRIA TOTEȘTI, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA HUNEDOARA, cu sediul în D., ..28, județ Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. I., domiciliat în comuna Totești, . împotriva pârâtelor: C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991-PRIMĂRIA TOTEȘTI, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 DE PE LÂNGĂ PREFECTURA HUNEDOARA, cu sediul în D., ..28, județ Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință public, azi,26.06.2013.
P.,GREFIER,
C.-N. MIHĂILĂMARIA MONIȚA
← Pretenţii. Hotărâre din 23-10-2013, Judecătoria HAŢEG | Obligaţie de a face. Hotărâre din 02-10-2013, Judecătoria HAŢEG → |
---|