Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1158/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1158/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 15-07-2013 în dosarul nr. 3405/243/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA, JUDEȚUL HUNEDOARA
Hunedoara, .
Tel: 0254-_/ Fax: 0254-_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1158/2013
Ședința publică din data de 15 iulie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Florincaș G.
Grefier: C. G.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanții P. A. N., P. I. L. și P. J. N., având ca obiect ordonanță președințială - căsătorie minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - reclamanții P. A. N., P. I. L. și P. J. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamanții depun la dosar declarație autentificată prin încheierea de autentificare nr.1242/10.07.2013 de BNPFarcaș Ladislau-A., prin care reclamanții P. I. L. și P. J. N., părinții reclamantei P. A. N. sunt de acord cu căsătoria minorei. Nu mai au cereri de formulat și probe de propus în cauză.
Instanța acordă cuvântul în fond.
Reclamanții P. A. N., P. I. L. și P. J. N., solicită să se dispună autorizarea căsătoriei reclamantei P. A. N. pe care dorește să o încheie la data de 21.07.2013.
INSTANȚA
asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Judecătoria Hunedoara sub nr._, reclamanta P. A. N. asistată de ocrotitorii legali – P. I. – L. și P. J. N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună autorizarea căsătoriei pe care dorește să o încheie la data de 21.07.2013.
Reclamanta susține că părinții săi sunt de acord cu încheierea căsătoriei, însă nu a cunoscut faptul că este necesară autorizarea căsătoriei de către instanță și a stabilit data ceremoniei la 21.07.2013, fiind trimise invitațiile și închiriat restaurantul Heaven din municipiul Hunedoara.
Mai arată că, au fost invitate persoane din străinătate, care și-au luat liber pentru a putea participa la ceremonia căsătoriei și s-au făcut foarte multe cheltuieli, s-au pregătit prăjiturile, iar amânarea căsătoriei este imposibilă datorită costurilor deosebit de mari pe care le implică evenimentul.
În probațiune, reclamanta a depus: invitație nuntă (f.3), adeverinta S.C. Heaven Trend S.R.L. (f.6), comanda prajituri (f.7), CI reclamanta (f.8), certificat nastere reclamanta (f.10), buletin de analize medicale (f.11), adeverinta Biserica Penticostala Maranata (f. 13).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei (f. 2 si 5).
In drept, reclamanta a invocat disp. art. 996 N. C.proc.civ.
Din analiza actelor existente la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanta P. A. N., cu încuviințarea părinților P. I. L. și P. J. N. a hotărât să se căsătorească cu numitul Pipili C. O., fixând celebrarea ceremoniei la data de 21.07.2013, fapt susținut în petitul cererii și confirmat prin invitația depusă la dosar ( f.3).
Văzând certificatul de naștere al reclamantei, rezultă că aceasta este minoră, fiind născută la data de 11.11.1995 ( f.10).
Potrivit art. 996 alin.1 C.proc.civ instanța de judecată stabilind că în favoarea reclamantului exista aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Potrivit art.996 alin.2 C.proc.civ. ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Potrivit art. 996 alin. 5 C. proc. civ, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Instanța apreciază că, în lumina reglementării art. 996 N.C.proc.civ. cererea de ordonanță președințială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cele patru cerințe: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.
Raportat la înscrisurile depuse la dosar, aparența de drept este în favoarea reclamantei în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, fiind preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
Potrivit art. 996 alin. 2 N C.proc. civ. ordonanța președințială are caracter provizoriu, putând fi luate pe această cale numai măsuri vremelnice, întrucât, caracterul definitiv al acestora ar echivala cu soluționarea în fond a pricinii.
Or, în speță, din petitul cererii nu rezultă până la ce moment solicită reclamanta să se întindă efectele ordonanței președințiale, aceasta, solicitând să se dispună autorizarea căsătoriei, urmând ca în baza acestei autorizări, la data de 21.07.2013 să se căsătorească și astfel, hotărârea pronunțată ar avea caracter definitiv, instanța pronunțându-se asupra fondului cauzei.
Totodată, instanța apreciază că, pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Cât privește caracterul urgent al măsurii, trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acesteia, și anume, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Faptul că, reclamanta nu a cunoscut legea, așa cum menționează în petitul cererii și că a fixat data căsătoriei înainte de a cunoaște în ce condiții de legalitate o poate încheia, fiind minoră, nu constituie o cerință a urgenței. Prin necunoașterea legii își invocă propria-i culpă.
Reclamanta nu a făcut dovada împrejurării că prin neautorizarea căsătoriei i-ar fi afectat un drept care să o păgubească prin întârziere.
De asemenea, nu s-a dovedit că se impune autorizarea căsătoriei pentru a se preveni o pagubă iminentă care nu s-ar putea repara, nefiind cuantificate cheltuielile ireversibile, despre care se face vorbire în motivarea cererii, astfel căsătoria putând fi celebrată la o dată ulterioară în condiții de legalitate.
Așa fiind, în cauză nu este îndeplinită condiția urgenței.
Din textul art. 996 alin. 5 N.C.p.c. rezultă o altă cerință a admisibilității cererii, respectiv, aceea a neprejudecării fondului.
Pe cale de ordonanța președințiala nu se pot lua masuri definitive care privesc fondului litigiului, ci numai masuri care tind sa păstreze un drept periclitat prin întârziere sau sa preîntâmpine o paguba iminenta, ireparabilă.
Văzând că în speță admiterea ordonanței președințiale, presupune realizarea definitivă a fondului dreptului, apreciem că nu este dovedit caracterul vremelnic al măsurii.
F. de aceste considerente apreciem că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială prevăzute de art. 996 N.C.p.c. și prin urmare va fi respinsa ca neîntemeiată cererea având ca obiect ordonanță președințială formulata de reclamantă.
In cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta P. A. N. domiciliată în Hunedoara, ., ., județul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept la apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cerea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
FLORINCAȘ G. C. G.
Red. F.G/Tehn. C.G./ 16.07.2013/2ex.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1701/2013. Judecătoria HUNEDOARA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1198/2013.... → |
---|