Pretenţii. Sentința nr. 1710/2013. Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1710/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 4178/243/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1710/2013
Ședința publică din data de 05.11.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ö. E.
Grefier: B. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 18 și pe pârâta P. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, lipsind reprezentantul reclamantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a de depus proces verbal al ședinței de informare privind avantajele medierii nr. 79/28.10.2013, încheiat la Cabinet de Avocat M. S., la care a anexat, în xerocopie, actul de identitate al pârâtei și contract de vânzare-cumpărare nr. 20.253/07.08.2002.
Având în vedere că este primul termen de judecată și, procedând potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 C. pr. civ., față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că este competentă general, litigiul fiind de competența instanțelor judecătorești, este competentă material conform art. 94 pct. 1 lit. c) C. pr. civ. și teritorial conform art. 107 al. 1 C. pr. civ.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, în conformitate cu art. 258 alin.1 Codul de procedură civilă, considerând-o legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Pârâta arată că nu are cereri de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâta arată că nu lucrează niciunde, recunoaște debitul datorat, numai că raportat la veniturile sale, datoria către asociație este prea mare, motiv pentru care solicită eșalonarea plății.
Instanța, în baza disp. art. 394 al. 1 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 18, prin președinte C. S., a chemat în judecată pe pârâta P. A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1095,52 lei, reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate pe perioada iulie 2010 – iulie 2013.
În motivarea acțiunii se arată că pârâta, deși a beneficiat de servicii de gospodărie comunală, respectiv de serviciile de furnizare a apei rece, evacuare canal, gunoi menajer, nu a achitat contravaloarea acestora până în prezent, figurând astfel cu debitul restant arătat mai sus.
Reclamanta a arătat, că deși pârâta a fost notificată să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, nu a făcut nicio plată până la data introducerii acțiunii.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 109 C.pr.civ.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 50 alin. (2) din Legea 230/2007.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri, respectiv: fișă de cont (f. 2), încheierea de admitere a cererii de înființare a asociației nr. 73/11.11.2002 (f.3), somație de plată nr. 330/29.08.2013 (f.4), proces verbal al ședinței de informare privind avantajele medierii nr. 79/28.10.2013 (f.9); actul de identitate al pârâtei (f.10), contract de vânzare-cumpărare nr._/07.08.2002 (f.11).
Pârâta nu a depus întâmpinare, însă fiind prezentă în instanță la termenul prezent a recunoscut debitul și a solicitat eșalonarea acestuia, arătând că se angajează la plata acestuia, însă raportat la caracterul sporadic al veniturilor sale, pe care le realizează fără forme legale, nu poate să achite datoria decât în rate.
Analizândactele și lucrările dosarului, instanta reține următoarele:
Conform art. 50 alin.1 din Lg. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, așa cum acestea sunt definite în art. 47 din aceeași lege.
Pârâta are calitate de proprietar asupra apartamentului situat în localitatea Hunedoara, ., ., județul Hunedoara, astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare nr._/7.8.2002.
În calitate de proprietar al imobilului de mai sus, ea este membru al Asociației de P. Nr. 18, beneficiind totodată de prestațiile furnizorilor cu care reclamanta a încheiat contract de furnizare a apei rece, de evacuare canal, gunoi menajer.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.
Din fișa de cont depusă la dosar (f. 2) rezultă că pârâta a cumulat în perioada iulie 2010 – iulie 2013, restanțe la plata taxelor comune în cuantum de 1095,52 lei.
În lumina considerentelor de mai sus, instanța apreciază că cererea este întemeiată, astfel că, în baza art. 46 și a art. 50, din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, o va admite și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1095,52 lei, reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate pe perioada iulie 2010- iulie 2013.
Față de solicitarea pârâtei de a eșalona plata datoriei, instanța reține că în baza art. 1101 din C.civ din 1864, în cazuri excepționale se pot acorda mai multe termene de grație pentru executarea obligației stabilite prin hotărâre. În cauza de față, trebuie considerat o asemenea circumstanță care să justifice eșalonarea plății, faptul că pârâta nu realizează niciun venit cu caracter permanent, lucru care îi poate fi greu de imputat, raportat la vârsta ei înaintată și la situația pieței de muncă actuală. Totodată, instanța reține că obiectul datoriei poate fi ușor divizat în părți materiale, fără ca obligația să fie denaturată, lipsită de scopul său economic. Având în vedere că nu subzistă niciunul din motivele prevăzute la art. 674 alin. (1) din C.pr.civ, instanța, în baza art. 397 al. 3 C. pr. civ., va dispune eșalonarea plății în 10 rate lunare a câte 109,552 lei, care se vor achita până în ultima zi a fiecărei luni, începând cu luna decembrie 2013.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 18, prin președintele C. S., cu sediul în Hunedoara, . ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâta P. A., domiciliată în Hunedoara, . ., jud. Hunedoara.
Obligă pârâta să plătescă reclamantei suma de 1095,52 lei, reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate pe perioada iulie 2010- iulie 2013. Dispune eșalonarea plății în 10 rate lunare a câte 109,552 lei, care se vor achita până în ultima zi a fiecărei luni, începând cu luna decembrie 2013.
Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2013.
Președinte,Grefier,
Ö. ErikaBoldurean D.
ÖE/. (4 ex.)
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 664/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1711/2013. Judecătoria HUNEDOARA → |
---|