Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 17-04-2013, Judecătoria HUNEDOARA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 1822/243/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HUNEDOARA
CIVIL
ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 720/2013
Ședința publică de la 17.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE N. C.
GREFIER C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . contradictoriu cu debitoarea S. A. având ca obiect ordonanță de plată ( OUG nr. 119/2007).
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit disp. art. .1591 C.proc.civ., instanța din oficiu a verificat competența și s-a declarat competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei, față de împrejurarea că cererea este de competența instanțelor judecătorești, iar competența materială și teritorială este determinată potrivit art. 1 pct.1 si art. 7 C.proc.civ.
Instanța, considerând că înscrisurile aflate la dosar sunt suficiente soluționării cauzei, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Hunedoara sub nr._, urmare a disjungerii din dosar nr._, creditoarea ., a solicitat emiterea unei ordonanțe, prin care debitoarea S. A. sa fie obligata sa-i plateasca suma de 13.061,38 lei, din care: 9.983,12 lei reprezentand contravaloare chirie si 3.078,26 lei, penalitati de intarziere.
In motivarea cererii sale, creditoarea a aratat ca a incheiat cu . contractul de inchiriere cu nr. 40/04.04.2012, avand ca obiect imobilul situat in Hunedoara, ., compartiment M.. 38B, in suprafata de 147,72 m.p., pentru perioada 01.04._13, in schimbul unei chirii lunare de 295,5 euro plus TVA.
Pentru plata chiriei, s-au emis facturi fiscale, pe care chiriasul nu le-a achitat, asa incat, potrivit art. 25 lit.a din contractul de inchiriere, datoreaza penalitati de intarziere de 1 % pe zi.
Debitoarea, in calitate de garant personal, raspunde solidar si personal pentru neplata sumelor datorate, potrivit art. 34 din contract, nu beneficiaza si nu poate opune beneficiul de diviziune sau discutiune pentru obligatiile pe care si le-a asumat.
Creanta, mai arata creditoarea, este certa, lichida si exigibila, potrivit art. 379 C.proc.civ.
In drept, s-au invocat prevederile OUG nr.119/2007, art. 1270 NCC.
In probațiune, creditoarea a depus la dosar in copii urmatoarele inscrisuri: contractul de inchiriere (f.8-11), situatia debitului (f.12), facturi fiscale (f.13-19), notificare (f.20-21).
Debitoarea nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat la dezbateri.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine următoarele:
La data de 04.04.2012, intre creditoare, in calitate de locator, si ., in calitate de chirias, a fost incheiat contractul de inchiriere nr. 40, pentru imobilul situat in Hunedoara, ., compartiment M.. 38B, in suprafata de 147,72 m.p., pentru perioada 01.04._13, in schimbul unei chirii lunare de 295,5 euro plus TVA.
Chiriasul s-a obligat sa plateasca chiria pana la data de 10 a fiecarei luni si sa ridice personal factura eliberata de locator, iar in cazul in care nu se prezinta sa ridice factura, valoarea facturata a chiriei ii va fi opozabila, chiar daca locatorul nu-i va comunica factura sau chiriasul nu o va ridica dupa data scadentei.
Pentru neplata chiriei la termenul stabilit, chiriasul datoreaza, conform clauzelor contractuale, penalitati de 1 % pe zi, penalitati care curg si in situatia rezilierii contractului.
Potrivit clauzelor contractuale, debitoarea S. A. raspunde solidar si personal, cu titlu de garantie personala, pentru toate obligatiile asumate de chirias, incluzand obligatia de plata a chiriei, a utilitatilor, a penalitatilor, si nu beneficiaza si nu poate opune beneficiul diviziunii sau discutiunii pentru obligatiile astfel asumate.
Potrivit dispozițiilor art.2 din OUG nr.119/2007, acest act normativ se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. Aceasta procedura se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte comerciale si presupune, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea anumitor cerințe speciale.
Astfel, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, creanța sa rezulte dintr-un contract comercial, să fie certă, lichidă și exigibilă, iar dovada acesteia să se poate face numai cu înscrisuri.
In temeiul contractului de inchiriere, creditoarea a emis un numar de 7 facturi fiscale, in valoare totala de 11.583,12 lei, din care chiriasul a achitat suma de 1.600 lei, ramanand un rest de plata de 9.983,12 lei.
Pentru neplata la termen a chiriei, creditoarea a calculat penalitati de intarziere in suma de 3.078,26 lei.
Creanta creditoarei este certa, rezultand din contractul incheiat si din facturile emise de aceasta; creanta este lichida, catimea ei fiind determinata prin insusi actul de creanta; creanta este exigibila, fiind implinit termenul de plata prevazut in contract.
Potrivit art. 1443 NCC, obligatia este solidara intre debitori, atunci cand toti sunt obligati la aceeasi prestatie, astfel incat fiecare poate fi tinut separat pentru intreaga obligatie, iar executarea acesteia de catre unul dintre codebitori ii libereaza pe ceilalti fata de creditor.
In caz de obligatie solidara intre debitori, creditorul are dreptul sa ceara plata oricaruia dintre debitorii solidari, fara ca acesta sa-i poata opune beneficiul de diviziune, asa cum rezulta din prevederile art. 1447 alin.1 NCC.
Avand in vedere ca debitorul principal, ., nu si-a indeplinit obligatia de plata a chiriei, la termenele stipulate in contract si nici debitoarea S. A. nu a facut dovada achitarii sumelor pretinse de creditoare, apreciind ca indeplinite cerintele prevazute de art. 2 din OUG nr.119/2007, instanta va admite cererea creditoarei si, pe cale de consecinta, va obliga debitoarea sa plateasca creditoarei, in termen de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonante, suma de 9.983,12 lei reprezentand contravaloare facturii fiscale, si suma de 3.078,26 lei, reprezentand penalitati de intarziere.
In cauza nu sunt incidente disp. art. 274 C.proc.civ., nefiind solicitate cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
O R D O N Ă:
Admite cererea formulata de creditoarea ., cu sediul inBucuresti, ., nr.3-5, Office Building, ., sector 2, impotriva debitoarei S. A., domiciliata in Hunedoara, ., ., ., judetul Hunedoara, si, in consecinta:
Obliga debitoarea sa plateasca creditoarei, in termen de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonante, suma de 9.983,12 lei reprezentand contravaloare facturii fiscale, si suma de 3.078,26 lei, reprezentand penalitati de intarziere.
F. cheltuieli de judecata.
Impotriva prezentei ordonante debitoarea poate formula cerere in anulare, in termen de 10 zile de comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 17.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. CORDUNEANUCHELARU S.
Red.N.C./Dact.C.S. / 4 ex/30.04.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1266/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1733/2013. Judecătoria... → |
---|