Pretenţii. Sentința nr. 617/2013. Judecătoria HUNEDOARA

Sentința nr. 617/2013 pronunțată de Judecătoria HUNEDOARA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 283/243/2013

DOSAR nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 617/2013

Ședința publică de la 03.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. N.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâtul R. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Potrivit disp. art. .1591 C.proc.civ., instanța din oficiu a verificat competența și s-a declarat competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei, întrucât: cauza este de competența instanțelor judecătorești; față de valoarea obiectului cererii, judecătoria este competentă material, potrivit art. 1 pct.1 C.proc.civ.; domiciliul pârâtului este in Hunedoara, în circumscripția acestei instanțe, fiind de aplicabilitate disp. art. 5 C.proc.civ.

Prin serviciul registratură al instanței reclamanta a depus ziarul „România liberă” din data de 16.03.2013(f. 42) și factura fiscală nr. TRB 8137/15.03.2013 (f. 43, reprezentând dovada realizării procedurii de citare prin publicitate a pârâtului.

Întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dips. art. 242 alin. 2 C. proc.civ. instanța considerând că înscrisurile aflate la dosar sunt suficiente pentru soluționarea cauzei reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 23.01.2013, sub nr._, reclamanta . ROMÂNIA SA a chemat in judecată pe pârâtul R. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 594,94 lei, reprezentând: 506,03 lei contravaloarea gazelor naturale pe perioada ianuarie – noiembrie 2011 si 88,91 lei penalități de întârziere calculate pana la 27.08.2012, precum și la plata in continuare a penalităților ce se vor cumula până la data achitării debitului principal.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei gaze naturale pentru care a emis facturi fiscale care au avut termenul scadent dar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a le achita . Datoria este certă și lichidă, existența sa rezultând din facturile emise în baza contractului de furnizare a gazelor naturale însușite de părți prin semnătură.

A arătat reclamanta că, a invitat pârâtul la conciliere directă, comunicându-i invitația la conciliere directă prin poșta cu confirmare de primire, însă deși a primit această invitație, pârâtul nu a dat curs convocării.

Pârâtul nu a achitat contravaloarea gazelor naturale consumate și pentru întârzierea la plata reclamanta a calculat, până la data de 27.08.2012, penalități de întârziere de 88,91 lei, solicitând calculul acestora în continuare, până la data plății efective a debitului principal.

În drept, s-au invocat art.120 alin 7 C.p.fiscală, C. civ., art.379 alin. 3-4 C.p.c și a celorlalte dispoziții legale aplicabile.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri in xerocopie împuternicire (f.6), situația facturilor pentru gaze neîncasate (f.7), centralizator calcul penalități la data de 27.08.2012 (f. 8), contract (f.9-10), invitație la conciliere (f. 11-12), dovezi de comunicare (f. 13-14), carte identitate debitor (f.15), facturi fiscale(f. 16-26).

Cererea a fost legal timbrata cu suma de 58,60 lei taxa judiciara de timbru(f.5) si timbru judiciar de 1,5 lei (f. 4).

Reclamanta a solicitat instanței să soluționeze cauza și în lipsa sa de la dezbateri, în conformitate cu disp. art. 242 alin.2 C.proc.civ.

Pârâtul, legal citat cu mențiunea prezentării la interogatoriu, citat prin publicitate potrivit disp. art. 95 alin. 2 C. proc.civ. și prin afișare la ușa instanței, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la dezbateri.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamantă, în conformitate cu art. 167 alin.1 Codul de procedură civilă, considerând-o legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în temeiul contractului încheiat de părți, reclamanta a livrat pârâtului gaze naturale in perioada ianuarie – noiembrie 2011, emițând în acest sens facturile fiscale nr._/30.01.2011 (f.16-18), în valoare de 261,02 lei din care s-a achitat suma de 188,92 lei, rămânând un rest de 72.10 lei, nr._/31.03.2011 (f.19), în valoare de 140,18 lei, nr._/30.04.2011 (f.20), în valoare de 102,44 lei, nr._/30.06.2011 (f.21-22), în valoare de 44,26 lei, nr._/31.07.2011 (f.23-24), în valoare de 34,15 lei, nr._/30.11.2011 (f.25), în valoare de 112,90 lei, în valoare totala de 694,95 lei din care pârâtul a achitat suma de 188,92 lei rămânând de achitat suma totală de 506,03 lei.

În baza disp. art. 720/1 C.p.c., reclamanta a procedat la notificarea pârâtului în vederea realizării concilierii (f.11-12), însă pârâtul nu a răspuns solicitării.

Pentru întârziere la plată, reclamanta a calculat până la data de 27.08.2012 inclusiv dobânda penalizatoare de 88,91 lei potrivit art.6.3 din contractul încheiat de părți.

Instanța reține că pârâtul, deși a beneficiat de serviciile furnizate de reclamantă, nu a achitat contravaloarea gazelor naturale furnizate in perioada ianuarie – noiembrie 2011, in suma de 506,03 lei, fapt pentru care datorează penalitățile de întârziere in suma de 88,91 lei, calculate până la data de 27.08.2012, penalități care se solicită a fi calculate în continuare până la data plății efective a debitului principal.

Se mai reține că, deși citat cu mențiunea la interogatoriu, pârâtul nu a fost prezent la dezbateri, așa încât instanța va face aplicarea art. 225 C.proc.civ., apreciind conduita pârâtului ca pe o recunoaștere deplină a pretențiilor reclamantei.

Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 506,03 lei, reprezentand contravaloarea gaze naturale neachitate pentru luna ianuarie-noiembrie 2011 si suma de 88,91 lei penalitati de intarziere calculate pana la data de 27.08.2012 inclusiv, precum si la plata in continuare a penalitatilor pana la plata integrala a debitului principal.

În baza art. 274 C.proc.civ., va fi obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 110,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta . ROMANIA SA, cu sediul procesual ales in Selimbar, Soseaua Sibiu, nr.2, judetul Sibiu, impotriva paratului R. D., domiciliat in Hunedoara, ., ..B, ., si, in consecinta:

Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 506,03 lei, reprezentand contravaloarea gaze naturale neachitate pentru luna ianuarie-noiembrie 2011 si suma de 88,91 lei penalitati de intarziere calculate pana la data de 27.08.2012 inclusiv, precum si la plata in continuare a penalitatilor pana la plata integrala a debitului principal.

Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 110,60 lei cheltuieli de judecata.

Cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 03.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. N. C. S.

Red. C. N. /Tehnored. C. S. /5 ex/18.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 617/2013. Judecătoria HUNEDOARA