Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 7777/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 02.07.2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z. L. F. M.
Grefier: R. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant R. A. AEROPORTUL IAȘI și pe pârât . AERIAN SA, având ca obiect actiune în raspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 05.03.2013, sub nr. mai sus menționat (în antet), reclamanta R. A. Aeroportul Iași a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta S.C. B. A. Transport Aerian S.A. la plata sumei de_,30 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor anexate, a sumei de_,09 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente acestor facturi, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat următoarele:
În vederea operării de zboruri pe Aeroportul Iași, a intervenit contractul de prestări servicii aeroportuare nr.1880/03.12.2007 (înregistrat la pârâtă cu nr.998/20.12.2007), act juridic în baza căruia au fost emise facturile a căror contravaloare se solicită: nr.3151/30.09.2010, nr.3202/31.10.2010 și nr.3259/30.11.2010.
Plata lor trebuia făcută în 15 zile, conform art.2.2 din contract, dar pârâta nu le-a plătit, deși s-a încercat și convocarea sa la conciliere.
Penalitățile sunt datorate în temeiul art.2.4 din contract:_,43 lei, calculată pentru facturile 3152/30.09.2010 și 3203/31.10.2010 până la 31.10.2010;_,66 lei, pentru perioada 01.11.2010 – 12.12.2011.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului civil și ale C.pr.civ..
În dovedirea celor afirmate, a propus proba cu înscrisuri, anexând contractul de prestări servicii aeroportuare nr.1880/03.12.2007 (f.6-12), două acte adiționale (f.13), facturile nr.3151/30.09.2010, nr.3202/31.10.2010 și nr.3259/30.11.2010 (f.17-19), facturile 3152/30.09.2010 și 3203/31.10.2010 (f.20-21), notificare conciliere, adresa reclamantei nr.3592/13.08.2012 (f.24), e-mailuri (f.27), calcul facturi, proces-verbal nr.4013 din 10.09.2012 (f.30).
Prin precizarea de la 28.03.2013, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile depuse la dosar (f.45).
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări, deși a fost legal citată.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Prin încheierea de la ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, dar și legislația incidentă, instanța reține următoarele:
Potrivit art.969 C.Civ. (aplicabil raporturilor dintre părți, chiar dacă este în prezent abrogat), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Totodată, potrivit art.1073 C. Civ., creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada creanței sale, prin depunerea facturilor emise în temeiul contractului de prestări servicii aeroportuare și a actelor adiționale depuse la dosar. Chiar dacă facturile nu sunt semnate, prin depunerea contractelor asumate de ambele părți prin semnătură, reclamanta a dovedit relația contractuală și modul de desfășurare a acesteia, singura problemă fiind nivelul datoriei.
Reclamanta a depus și dovada unui schimb de e-mailuri (f.27), din care reiese că reprezentanții pârâtei recunoșteau debitul principal și suma de_,43 cu titlu de penalități, solicitând explicații cu privire la cealalată componentă a penalităților, precum și eșalonarea datoriei.
Cum pârâta nu a dovedit plata sumelor de bani pretinse de reclamantă, instanța va admite integral acțiunea.
În temeiul art.274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta și la plata contravalorii cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta R. A. Aeroportul Iași (cu sediul în Iași, . nr.34, jud.Iași) în contradictoriu cu pârâta S.C. B. A. Transport Aerian S.A. (cu sediul în . Adunații-C., Sola 50, nr.Topografic 783, camera 3, jud.G.).
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,30 lei, reprezentând contravaloarea însumată a facturilor nr.3151/30.09.2010, nr.3202/31.10.2010 și nr.3259/30.11.2010.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,09 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente acestor facturi, calculată între momentul scadenței fiecăreia și data de 12.12.2011.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3030 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (taxe judiciare).
Cu apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2013.
Pentru judecător aflat în C.O. Grefier
Președintele Secției Civile M.R.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./30.08.2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9319/2013. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|