Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 12611/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul M. IAȘI-PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta G. M., având ca obiect actiune in raspundere contractuala reziliere contract; pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta personal, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura este completă și faptul că prin serviciul registratură s-au depus la dosarul cauzei precizări formulate de reclamant, prin care arată că renunța la judecata cauzei, întrucât pârâta a achitat debitul.

Instanța procedează la identificarea pârâtei G. M., care se legitimează cu C.P. . nr._, CNP –_.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Pârâta solicită a se lua act de renunțarea reclamantului la judecată.

INSTANȚA,

La data de 15.11.2013, reclamantul M. Iași – prin Primar, a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură o cerere prin care solicită a se lua act că renunță la judecarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Față de declarația de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:

În conținutul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil intră și dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție, acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procesuale prin care se pot recunoaște sau realiza aceste drepturi.

Printre actele de dispoziție codul de procedură civilă reglementează și desistarea respectiv renunțarea reclamantului la judecată( prevăzută de art 406 N C pr. Civ.)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Ia act de renunțarea la judecarea cauzei formulata de reclamantul M. Iași – prin Primar, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr.11 în contradictoriu cu pirita G. M. cu domic in Iasi, ., jud.Iași.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de la 15.11.2013.

Președinte,Grefier,

S.A.F. S.C.

Red./Tehnored. S.A.F./S.C.

4 ex. /15.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI