Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 28-06-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 3672/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ NR:_
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R.A.T.P. IAȘI și pe pârât R. M. L., pârât S. DE A. EUROINS SA, având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că pârâta S. de A. Euroins S.A a depus precizări într-un singur exemplar.
Instanța în temeiul art.167 C.pr.civ încuviințează pentru toate părțile proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei si o constata administrată.
Instanța, văzând că nu mai există cereri de formulat, excepții de ridicat ori probe de administrat, în baza art. 150 C. pr. civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de fata, constată urmatoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._, reclamanta REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT PUBLIC IASI a solicitat in contradictoriu cu paratele R. M. L. si S. DE ASIGURARI EUROINS SA obligarea acestora, in solidar, la plata sumei de 111 lei reprezentand contravaloare reparatii, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamanta arata ca, la data de 23.09.2010 a avut loc un accident de circulatie constand in coliziunea dintre autoturismul cu numar de inmatriculare_ si tramvaiul GT4, nr. parc 333, numar de inmatriculare IS 0206, accidentul fiind produs din culpa paratei R. M. L., astfel cum s-a stabilit de Biroul Siguranta Circulatiei din cadrul R. Iasi prin raportul de accident de circulatie auto nr. 1091/24.09.2010 si prin procesul verbal . nr._/23.09.2010 incheiat de Politia Municipiului Iasi, insa paratele nu au inteles sa plateasca contravaloarea reparatiilor nici pana in prezent.
In drept, au fost invocate disp. art. 1166 si urm., art. 1349, 1357 si urm. C.civ., legislatia incidenta in materia asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Parata, R. M. L., legal citata, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, aratand faptul ca cea care trebuia sa plateasca era parata S. de Asigurari EUROINS SA, la care era asigurata in momentul producerii accidentului si ca, dupa nenumarate sesizari, a reusit sa obtina dovada solutionarii dosarului de despagubire.
In drept, au fost invocate disp. art. 82, 115-118, 274 C.pr.civ.
Parata, . REASIGURARE SA, legal citata, nu a formulat intampinare, insa a depus precizari prin care a aratat faptul ca, in urma analizarii dosarului de dauna, a procedat la achitarea sumei de 111 lei ce face obiectul prezentului litigiu, conform ordinului de plata anexat.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
Prin cererea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat obligarea paratelor la plata sumei 111 lei reprezentand contravaloare reparatii.
Din inscrisurile depuse la dosar rezulta faptul ca, la data de 26.04.2013, parata S. DE asigurare EUROINS SA a achitat suma solicitata de reclamanta in prezenta cauza.
In conditiile expuse, instanta apreciaza ca, in speta, cererea formulata a ramas fara obiect, intrucat cererea consta tocmai in obligarea paratelor la plata debitului datorat reclamantei.
Prin urmare, instanta va respinge cererea formulata, ca fiind ramasa fara obiect.
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT PUBLIC IASI, cu sediul in Iasi, ., în contradictoriu cu pârâtele R. M. L., domiciliata in Iasi, . si S. DE ASIGURARI EUROINS SA, cu sediul in ., Global City Business Park, Cladirea 023, ., jud. Ilfov, ca fiind ramasa fara obiect.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședinta publica azi, 28.06.2013.
Președinte, Grefier,
I. A. Irimița L.
Red/Teh.I.A
5ex-23.09.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|